Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 70

După ce am luat prânzul în liniște, m-am ridicat de la masă urmată de Arian și ne-am îndreptat spre casă.
-Plătesc eu de data asta- l-am avertizat.
-Nici nu se pune problema... Plătesc eu- a replicat el.
-Tu ai plătit deja hainele, așa că acum plătesc eu și nu se mai discută- l-am făcut eu să tacă și am scos banii întinzându-i unei femei. După ce am primit restul am ieșit și ne-am urcat din nou în mașină.
-Următorul prânz îl plătesc eu- a spus Arian învârtind cheia în contact și ieșind din parcare ca mai apoi să se îndrept spre un loc necunoscut mie.
-Desigur dacă va exista o dată viitoare- am replicat.
-Asta va fi de văzut, baby- a replicat el, iar eu n-am răspuns îndreptându-mi privirea afară de pe geam.
Drumul a durat câteva minute bune și nimeni n-a vorbit până când băiatul de la volan n-a oprit mașina și mi-a spus să cobor. Am deschiș ușa ieșind din mașină și am zâmbit la vederea unui parc.
-Îți place?- a întrebat Arian zâmbind și punându-se lângă mine.
-Da, era de mult de când nu mai veneam într-un parc- am răspuns închizând ușa în spatele meu și urmându-l pe Arian spre o băncuță.
Ne-am așezat privind copii jucându-se, cuplurile plimbându-se fericite ținându-se de mână și părinții care zâmbeau în timp ce stăteau atenți ca fii lor să nu se lovească sau să nu plece din parc.
Privirea mea s-a oprit asupra unei fetițe de vreo 4 ani care stătea singură pe o bancă. Privea un punct fix în fața ei, înfricoșată. Am urmat privirea ei observând un grup de băieți între 16 și 18 ani care fumau și râdeau în timp ce o priveau. Un băiat cu părul negru s-a apropiat încet de fetiță și i-a suflat fumul în față. Fetița a tușit, neobișnuită, și a început să plângă în timp ce băiatul urla să tacă.
Am strâns pumnii și m-am ridicat de pe bancă supărată. Nu puteam accepta acel comportament. Uram când tratau așa copii. Nu suportam faptul că persoanele se luau de creaturile mai slabe decât ele.
-Unde te duci?- a întrebat Arian.
-Tu stai aici și nu încerca să te miști- am răspuns și am mers spre fetiță. M-am apropiat zâmbindu-i și am luat-o în brațe ușor. Era cu adevărat superbă... Părul șaten și scurt și ochii gri-negri care transmiteau frică, dar în același timp frumusețe. O fundiță roz o făceau și mai drăguță.

Și tu ce dracu vrei?- a mârâit băiatul luând fetița de un braț și trăgând-o spre el.
-Las-o în pace- am urlat împingându-l cu putere cu o mână și îndepărtându-mă puțin.
-Dă-mi înapoi mucoasa aia și nu mai opune rezistență- a spus băiatul.
-Uite de asta... E doar o fetiță și nu o poți trata așa- am mârâit.
-Mișcă-te, păpușo, dă-mi-o înapoi... Peste jumătate de oră trebuie s-o duc înapoi la orfelinat și în sfârșit voi avea ceva bani- a spus el.
-Nu e un obiect, e o ființă umană. Și dacă să tratezi în felul ăsta o fetiță te face să te simți șmecher, atunci înseamnă că ești un nenorocit fără curaj. De ce nu te iei de cineva de mărimea ta, idiotule?- am mârâit.
Băiatul s-a întunecat și a început să vină încet spre mine, cu aer amenințător, dar înainte să poată face altceva, cineva l-a prins din spate aruncându-l pe jos.

***

L-am văzut pe Arian dând în băiat și am oftat de ușurare. Atenția mea, însă, a fost capturată de o fată care se apropia repede de prietenul meu.
Am pus-o pe fetiță pe care o aveam în brațe să stea jos, ca mai apoi să mă apropii de fată și să-i dau un pumn direct în față amețind-o, înainte să poată sări pe spatele lui Arian.
-Nu încerca să te apropii, curvo, sau își sparg fața- am mârâit. Ea a urlat aruncându-se pe mineși făcându-mă să cad pe spate și începând să mă tragă de păr trântindu-mi de mai multe ori capul de pământ. Eu mi-am pus mâinile pe fața ei zgâriind-o cu unghiile, iar ea s-a îndepărtat repede smiorcăindu-se. Am împins-o repede făcând-o să cadă pe spate și dând-o jos de pe mine. M-am ridicat și m-am apropiat de ea apucând-o de mână și făcând-o să se ridice și târând-o până la grupul de băieți.
-Țineți-vă sub control curvele sau vor sfârși rău- am pufnit spre băieți și m-am întors revenind la Arian.
-Arian, ajunge- am urlat, dar el nu m-a auzit continuând să dea în băiat.
-Arian, încetează- am urlat, iar el în sfârșit s-a oprit ridicându-se și punându-se lângă mine.
Băiatul s-a ridicat clătinându-se și a fugit spre grupul lui.
-Nenorociți- am comentat și m-am apropiat din nou de fetiță zâmbindu-i asigurând-o.
-Hey... Ești bine?- i-am șoptit așezându-mă lângă ea.
-Mersi- a spus ea îmbrățișându-mă. Am zâmbit sincer la acel gest și a făcut-o și Arian, cu tristețe.
-Vrei să vii cu noi? Nu-ți vom face nimic, noi suntem buni. Băieții răi i-am alungat- am întrebat-o făcând-o să se urce pe picioarele mele.
-Da- a urlat ea fericită, iar eu am râs ridicându-mă și luând-o de mână.
-El este Arian, și el este bun, chiar dacă uneori nu pare- am prezentat băiatul fetiței.
-Bună, eu sunt Keily- a șoptit fetița stânjenită.
-Bună Keily- a salutat Arian chicotind.
-Iar eu sunt Isabella- m-am prezentat fetiței.
-Ai un nume frumos- a comentat Keily privinfu-mă, iar eu i-am mulțumit urmându-l pe Arian care mergea spre mașină.
Am făcut-o pe fetiță să se urce pe locurile din spate în timp ce eu m-am urcat în dreapta.
-Ce s-a întâmplat? De ce te-ai băgat?- a întrebat Arian încet în așa fel încât să nu-l audă Keily, care se întinsese și mai avea puțin și adormea.
-Și ce trebuia să fac? Să-i las să-i sufle fumul în față? Sau să-și bată joc de ea?- am răspuns, iar el a tăcut.
-Scuze, nu văzusem- a spus el după puține minute de liniște.
-Nu-i nimic... Acum trebuie să o ducem înapoi la orfelinat- am spus cu un fir de voce.
-Unde?- a urlat el, dar eu l-am făcut să tacă imediat.
-Nu urla. La orfelinat- am replicat răbufnind.
-Dar sunt multe aici în Londra...- s-a plâns el.
-Arian, pornește mașina. Nu mă interesează deloc. Noi vom ajuta această fetiță. Că tu vrei sau nu- l-am mustrat. El a răbufnit trecându-și o mână prin păr și învârtind cheia în contact, ca mai apoi să pornească.

'Capitolul surpriză' de duminică!
Vă pupăm😘