Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 120

-Nu e deloc adevărat... Tu ai început cu comentariile tale stupide- am replicat în timp ce treceam o cârpă pe masă, eliminând orice urmă de mizerie prezentă.
-Eu doar mi-am exprimat opinia și oricum, dacă nu mă înșel, cea care a spart un ou pe capul meu ai fost tu- a spus Arian continuând să curețe gresia murdară, fără să-și ridice privirea.
-Măcar a meritat- am comentat zâmbind, terminând de curățat masa, trecând la blatul dulapului, a cărui suprafața nu mai era curată și lucioasă, ci acoperită de făină și ouă sparte.
-Deisgur... Mă bucur că tratamentul de păr era inclus în preț- a răspuns Arian sarcastic adresându-mi o căutătură urâtă și indicându-și capul acoperit de ouă amestecate cu făină.
-Data viitoare ar trebui să te informezi mai bine- m-am limitat să spun, dând din umeri și terminând te șters suprafața și ieșind din încăpere, ducând cârpa la spălat.
Când m-am întors în bucătărie, Arian terminase de curățat gresia, iar acum punea cupcake-urile pe suprafața blatului.
-Par bune- am comentat poziționându-mă lângă el, care s-a lungit să ia un borcan de Nutella.
-Acum le gustăm- a spus zâmbindu-mi, iar eu am încuviințat, privind mana sa cum ținea cuțitul cu care întindea Nutella pe cupcake.
Când am terminat, am luat unul, mușcându-l încet, dar m-am blocat făcând o mutră de dezgust și am pus cupcake-ul de unde-l luasem fugind spre gunoi, unde am scuipat.
-Sunt dezgustătoare- am comentat, simțind încă gustul grețos în gură, iar Arian s-a încruntat luând cupcake-ul în mână.
-Îți sugerez să nu guști. Măcar unul din noi doi n-o să moară otrăvit- am comentat.
-Ești mereu așa dramatică- a replicat el ridicând ochii la cer, în timp ce mușca mâncarea pe care o ținea în mână.
A mestecat încet, iar după câteva secunde a fugit și el spre gunoi, scuipând.
-Cred că în loc de zahăr am pus sare- a spus el mergând spre frigider pentru a lua o sticluță de apă, iar eu am făcut o grimașă de dezgust.
-Cum ai reușit să încurci zahărul cu sarea?- am bombănit apucând paharul cu apă pe care mi-l întindea, bând tot conținutul acestuia.
-Poate eram ocupat să-ti privesc curul- a răspuns el zâmbind amuzat, iar eu i-am adresat o căutătură foarte urâtă.
-Interesant. N-am ce să zic, bună scuză- am spus sarcastică, aruncând farfuria cu cupcake la gunoi.
-Așa ziceam și eu- a răspuns liniștit Arian, sprijinindu-se de peretele alb cu brațepe în sân, observând cu atenție mișcările mele.
-Ești enervant- am replicat pentru a n-a oară, iar el a pufnit în râs, în timp ce eu îi observam mușchii contractându-se la cea mai mică mișcare.
-Iar tu ești o copilă- a spus el după puțin, iar eu mi-am mutat ochii asupra chipului său, unde era pictat un zâmbet greu de descifrat.
-Nememernicule- am bombănit, iar zâmbetul lui s-a lărgit, cu siguranță amuzat de situație.
-Ai observat că ne adresăm mereu aceleași jigniri? Tu îmi spui că sunt enervant, iar eu îți răspund că ești o copilă- a spus Arian, iar eu am încuviințat încet.
-Cred că eu o spun pentru că am dreptate- am replicat băgându-mi un deget în borcanul de Nutella încă deschis de pe masă, iar Arian a oftat.
-Dacă punem problema așa, nu poți spune că eu n-am- a spus el rămânând pe loc, sprijinit de perete, iar eu nu m-am putut abține să nu gândesc că, și în condițiile alea, murdar de făină și ouă, era atrăgător.
-Iubesc Nutella- am comentat băgând din nou degetul în borcan, ducându-l apoi spre buze.
-Observ- a spus Arian chicotind, iar eu l-am urmat, încuviințând.
-Mă bucur să știu că nu ești orb- am spus continuând să bag degetul în borcan.
-Amuzanțo... Aproape mă emoționez din cauza umorului tău- a replicat el desprinzându-se ușor de perete, dar nu s-a mișcat din acea poziție, continuând să mă privească amuzat.
-Vrei un șervețel?- am întrebat zâmbind inocentă, iar Arian a chicotit, scuturându-și capul.
-Cred că o să mă duc să-mi fac un duș- a anunțat la urmă, iar eu am încuviințat zâmbindu-i, în timp ce mă duceam să-mi spăl mâinile murdare și lipicioase din cauza Nutellei.
-Ok- am spus la urmă, în timp ce el se întorcea și dispărea în spatele ușii bucătăriei.
-Și oricum, îți poți păstra șervețelul- a urlat Arian dintr-un punct indefinit al casei, dar nu trebuia să fie departe.
-Trebuie să recunosc... E enervant- am mormăit singură, scuturându-mi capul în timp ce ieșeam din bucătărie, ajungând în fața scărilor și urcând repede treptele.
Am intrat în camera lui Arian mergând spre geamantanul meu și din el am scos niște haine de schimb pe care le luasem cu mine, în timp ce puteam auzi sunetul apei dușului din interiorul băii.
Am ieșit pe hol, căutând altă baie, iar când l-am găsit, m-am grăbit să intru, dezbrăcându-mă și intrând în duș.
M-am spălat, scăpând de orice urmă de făină și ouă rămase în părul meu lung și blond, care crescuse destul. Ar fi trebuit să-l tund, dar îmi plăcea așa, deci eliminat idea de a merge la coafor.
Când am terminat, am ieșit din duș, ștergându-mi corpul acoperit de stropi de apă și părul ud, pe care l-am înfășurat într-un prosop.
M-am îmbrăcat, machiindu-mă repede, și după ce mi-am aranjat părul și baia, am ieșit din aceasta fugind spre camera lui Arian care era întins pe pat, cu mâinile sub cap, lăsând tricoul să se ridice puțin, dezvăluind o porțiune din pielea sa albă, sculptată cu mușchi.
Era gânduros. Buzele sale erau întredeschise, ochii pierduți în gol, maxilarul încleștat și părul ud care-i cădea pe ochi.
Am rămas să-l privesc pentru câteva clipe, ca apoi să mă întind lângă el, sprijinindu-mi capul pe pieptul său. Arian s-a mișcat puțin, și am simțit degetele sale delicate mângâindu-mi chipul, dulce, până să ajungă la buze.
-La ce te gândești?- am întrebat șoptind, închizând ochii pentru a savura mai bine senzațiile pe care atingerea sa erau capabile să mi le transmită, iar el a continuat să-mi mângâie buzele ca și cum ar fi fost conștient de puterea pe care o exercita asupra mea. Și, într-adevăr, era.
-Nu pot să nu mă gândesc la când o să te întorci la Miami, eu va trebui să rămân la Londra. Încercam să caut o soluție va să ne petrecem împreună vara- a spus Arian cu același ton de voce, în timp ce începea să-mi mângâie brațul până la închietură, ca apoi să repete mișcare.
-Și spune-mi, duhul meu, ai găsit o soluție?- am întrebat trecându-mi neatentă vârful degetelor pe încheietura mâinii sale.
-Poate- a spus zâmbind, iar eu am oftat încuviințând, sperând că găsise cu adevărat o soluție.