Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 53

Am intrat în camera mea și am trântit ușa în spatele meu. Am făcut un respir adând și am încercat să mă calmez. Când aveam nervi era mai bine să nu stai aproape de mine.
M-am așeazat pe lat strângând pumnii și am început să privesc pe jos. Viața mea se tot înrăutățea. Aveam nevoie de o îmbrățișare a fratelui meu, singura persoană care mă înțelegea. Mi-am șters o lacrimă și am mers să închid ușa cu cheia apropiindu-mă de geantă și scoțând telefonul.
Am observat că Rachelle mă sunase și am hotărât că aș fi sunat-o după ce aș fi vorbit cu Jake.
Am format numărul lui și am așteptat să răspundă.

Jake: Isabella. Ce e?
Eu: Nimic special, voiam doar să-ți aud vocea
Jake: Nu minți. Știu când o faci, ești sora mea și te cunosc. Haide, zi-mi adevărul.
Eu: Nimic. Doar că am nevoie de o îmbrățișare de a ta.
Jake: Ce s-a întâmplat?
Eu: Nimic, serios, d-doar că mi-e dor de tine. Nu reușesc să stau închisă. Știi că sunt un spirit liber și mă simt ca și cum m-ar fi aruncat în cușcă.
Jake: Știam că n-ai fi reușit să stai acolo. Știam, la dracu. Stai liniștită. Nu plânge. Îi voi cer mamei să-mi ia un bilet oentru Londra și voi veni să te vizitez peste o săptămână, dacă reușesc.
Eu: Nu e nevoie... Aș putea fi deja exmatriculată până atunci, nu te deranja
Jake: Mu vei reuși, Isabella. Pentru a fi exmatriculată îți trebuie mai mult timp.
Eu: Dar nu este adevărat, adică...
Jake: Isabella, te rog, ascultă-mă.
Eu: Ai dreptate. Scuze.
Jake: Stai liniștită. Dar nu te da bătută. Ești puternică și nimeni nu te poate distruge, amintește-ți asta.
Eu: Mersi frățioare. Te iubesc.
Jake: Frate. Sunt tot mai mare decât tine.
Eu: Da, dar doar cu un an, prostule.
Jake: Așa mă jignești, nesimțito.
Eu: Ha ha ha, ce amuzant
Jake: Știu că sunt amunzant. Acum trebuie să închid. Pa serioară. Și eu te iubesc.
Eu: Pa Jake.

Am oftat stingând telefonul și ascunzându-l cât mai bine ca mai apoi să mă întind pe pat și să adorm cu mii de gânduri în cap.

JAKE'S POV

ÎNTRE TIMP LA MIAMI

Am închis apelul punând telefonul înapoi în buzunar și mi-am trecut o mână prin păr. Mă simțeam impotent în acest moment. Isabella stătea rău, iar eu eram în partea cealaltă a lumii incapabil de a o ajuta. M-am ridicat repede din pat și am ieșit din camera mea coborând scările și intrând în salon unde mama mea și George se alintau, în timp ce Zoe și Jessica râdea. De când sora mea plecase, ele două au devenit foarte prietene și Zoe s-a demonstrat o persoană nenorocită și fără sentimente care se gândește doar la bani.
-Mama trebuie să-ți vorbesc- am spus cât mai calm posibil în timp ce mă așezam în fața sa.
-Spune-mi, Jake. De ce ai nevoie?- a întrebat ea.
-Mama, știu că chestia asta nu-ți va plăcea, dar înainte lasă-mă să vorbesc. Am nevoie de un bilet pentru Londra- am spus privind-o cu speranță.
-Ce? De ce?- a întrebat ea făcând ochii cât cepele.
-Vezi, Isabella a sunat cu un telefon al școlii și eu trebuie să mă duc la ea. Trebuie să-i fiu alături măcar pentru puțin, te rog. Stă rău în perioadă asta și are nevoie de ajutorul meu pentru a depăși perioada asta puțin cam grea.
Până la urma urmei tot este fiica ta, nu-i poți face asta- am spus continuând să o privesc. Ochii săi se umpluseră de lacrimi. Se vedea că ținea cu adevărat la Isabella doar că făcuse anumite alegeri greșite în cursul anilor și alegerea de a o trimite în internat înrăutățise situația, mai ales pentru că fără sora mea se simțea un gol peste tot. De fiecare dată când intrau în clasă, profesorii priveau banca goală care înainte era ocupată de ea și oftau, cel puțin asta îmi spusese Rachelle care stătea rău dublu. Isabella era singura prietenă adevărată pe care o avea și acum se simte privată de ceva prețios, simțea că i-o luaseră fără permisiunea sa. Și David, Christian și Jonathan nu era mai bine, care zâmbeau și glumeau mult mai mult decât mine. Eu, însă, eram complet distrus și nimeni nu reușea să-mi ridice moralul. Ieșeam mai puțin și rămâneam în camera mea invitându-mi prietenii care reușeau cumva să mă distreze de la situația asta.
Și lui George îi părea rău, care nu vedea ora să aibe un raport cu ea. Iar mama părea să regrete, dar era prea orgolioasă pentru a o recunoaște.
-Nu știu...- a spus ea nesigură.
-Haide, Vera. Ne lipsește tuturor, chiar și ție. Lasă-l măcar să meargă să o vadă, doar pentru a-i fi alături în această perioadă. Îți lipsește și se vede.- a spus George, iar eu i-am zâmbit.
Îmi era simpatic și strânsesem un raport bun cu el... Nu ca un tată și un fiu, dar ceva de genul.
-Bine. Peste două zile tu și prietenii tăi veți pleca, în timp ce eu, George, Zoe și Jessica vom rămâne aici- a fost de-acord mama.
-Serios? Mulțumim- am spus îmbrățișând-o și mergând să o îmbrățișez și pe sora Jessicăi care, în ciuda acesteia, era drăguță și amuzantă, foarte adorabilă.
-Mulțumim- am spus din nou și am luat telefonul făcând un apel de grup cu prietenii mei.
-Pregătiți valizele. Plecăm la Londra să o vizităm pe Isabella, dar trebuie să fie o surpriză- am spus eu foarte fericit.
-Serios?- a urlat Rachelle toată fericită.
-Da. Peste două zile, copii- am răspuns și imediat s-au auzit strigătele de bucurie.
Nu vedeam ora!

***

ISABELLA'S POV

Zilele următoare au trecut încet și au fost foarte plictisitoare.
Luni am refuzat să mă duc să lucrez, așa că am fost obligată să fac antrenamente de fotbal în plus cu profesorul de educație fizică.
A fost plictisitor și obositor, dar nu-mi păsa. În zilele alea eram mult mai fără chef decât înainte și stăteam să scriu în jurnal său să cânt după ce mă asiguram că nimeni nu m-ar fi văzut fiindcă nu puteam asculta muzică. Mi se părea că înebunesc.
Mă îndepărtasem și mai mult de grupul lui Thomas. Nu voiam să creez deranj, nu se știe niciodată, chiar dacă în cameră încerca mereu să-mi vorbescă, dar degeaba.
Marț eram afară să ne antrenăm pentru fotbal. Toți păreau obsedați să câștige acest turneu, când pentru mine era ceva banal. Echipa lui Arian împotriva celei a celuilalt băiat al cărui nume nu mi-l amintesc, jucau.
La un moment dat s-a auzit poarta deschizându-se și toți s-au blocat întorcându-se pentru a vedea cine era și am văzut-o pe Jennifer rânjind.
M-am încruntat și automatic m-am întors și eu, dar când am văzut acea scenă am zâmbit neîncrezătoare și fericită. Fratele meu și prietenii mei erau acolo, care mă priveau zâmbind.
-Ai să-mi bag picioarele- am urlat râzând fericită. -Înțeleg hormonii, dar abține-te- a comentat Arian aproape enervat.
-Taci- am spus și am alergat spre Jake sărind pe el îmbrățișându-l și pupându-l pe obraz.
-Hey, frumoaso. Cum ești?- a spus el zâmbind fericit și răspunzând la îmbrățișare, strângându-mă tare.
Nu-mi venea să cred... Fratele meu era acolo, pentru mine. N-aș fi crezut niciodată că ar fi luat cu adevărat un avion spre Londra. Credeam că o spusese doar ca să mă consoleze.
-Oh, Doamne. Nu cred. Ai făcut-o pe bune. Ai venit la Londra pentru mine, ba chiar... Ați venit la Londra pentru mine- am specificat îndreptându-mi atenția asupra lui Rachelle, David, Christian și Jonathan desprinzându-mă din îmbrățișarea cu Jake și mergând să-i îmbrățișez pe ei.
-Tot mai frumoasă tu, ha?- a glumit David zâmbind.
-Aveai dubii?- am glumit punându-mă în poză ca un model ca mai apoi să pufnesc în râs împreună cu ei. Îmi lipsiseră.
-Niciun dubiu, dulceață- a răspuns el.
-Hey, ușor cu sora mea, că nu vreau să iasă cu nenorociți ca tine- a spus Jake cu puțin amuzament în glas.
-Stai liniștit, prietene, nu-ți face probleme- a comentat David, iar eu i-am dat un pumn ușor pe braț.
-Domnișoară, întoarceți-vă pe teren. Trebuie să jucați- a urlat profesorul, iar eu am ridicat ochii la cer.
-Ce handicapat- a comentat Rachelle.
-Sunt de-acord- am spus încuvințând.
-Isabella. Mișcă-te. Trebuie să jucăm- a spus de data asta Arian, și mi s-a părut enervat.
-Descurcați-vă. Eu nu mai joc- am replicat ca mai apoi să iau valiza din mâna lui Jake și să intru urmată de ceilalți.
Înauntru am văzut-o pe directoare care mi-a zâmbit.
-Am hotătât să-i găzduiesc gândindu-mă că ți-ar fi făcut bine. Am văzut că zilele acestea erai abătută. Sper ca după cele două săptămâni în care ei vor sta aici, te vei comporta bine.- a spus ea. Eu am zâmbit fericită și i-am mulțumit, neștiind ce să zic.
I-am însoțit pe prietenii mei în camere unde Rachelle era cu David și Christian cu Jonathan, în timp ce am hotărât că fratele meu ar fi stat în cameră cu mine.
-Eșt sigură? Nu știu dacă pot să intru în partea dormitoarelor pentru fete- a spus Jake.
-Ce dormitoare de fete dacă împart camera cu un băiat!- am replicat intrând în camera mea și lăsând valiza pe jos.
-Ahn... Atunci pentru mine nu-i nicio problemă- a spus el, iar eu am zâmbit, încă surprinsă și fericită.

OMG oameni buni un capitol de 1621 de cuvinte tradus într-o oră și 20 de minute😱😍🙈 no? Nimic?
Oke, poate doar eu mă bucur.
Cred că acesta este cel mai lun capitol pe care l-a scris autoarea și trebuie să recunosc că este unul din preferatele mele, atâtea sentimente, atâtea emoții... Ah, n-am cuvinte, serios.
Voi ce părere aveți? Vă place?
Acesta este 'capitolul surpriză' de marțea trecută, în curând voi ajunge la zi cu traducerea, nu mai este mult.
Vă pupăm😘