Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 77

Mi-am petrecut restul dimineții închisă în camera mea cu căștilenîn urechi și muzica la volumul maxim. Uneori veneam întreruptă de Jake și Thomas care îmi țineau de urât încercând să mă facă să zâmbesc, iar mie îmi facea mare plăcere.
După-masă ar fi trebuit să execut pedeapsa cu Arian și nu puteam să sar peste sau ar fi trebuit să rezolv pierzându-mi zile întregi cu el, iar ăsta este ultimul lucru pe care îl voiam.
M-am uitat la ceas dându-mi seama că peste puțin se lua prânzul, așa că m-am ridicat ascunzând telefonul și am ieșit din cameră.
M-am îndreptat spre cantină cu o calmă extremă, fără să mă îngrijorez de faptul că foarte probabil aș fi ajuns târziu.
Holurile erau aproape goale, în afara câtorva elevi care fugeau pentru a ajunge la cantină în timp, iar alții cărora nu le era foame și erau ocupați cu cărțile.
După câteva minute am ajuns în cantină. Am deschis ușa liniștită și am intrat. Privirile tuturor elevilor s-au ridicat holbându-se la mine ca mai apoi să să întoarcă la farfuriile lor, continuând să mănânce. Am întors capul întâlnind ochii directoarei care mă priveau, curioși și dubioși.
-Domnișoară Brown, după antrenamentele de fotbal veniți în biroul meu. Trebuie să discutăm- a spus cu un ton care nu admitea replici. Am ignorat-o îndreptându-mă spre locul meu și asezându-mă, salutându-i pe toți cu un simplu "salut", dar ușurată de faptul că nu era David.
-E totul în regulă?- a întrebat Rachelle îngrijorată.
-Totul în ordine... Mâine seară ești liberă?- i-am răspuns schimbând repede subiectul și coborând privirea pe farfuria mea, începând să mănânc.
-Da, sigur. De ce?- a întrebat îndreptându-și și ea atenția asupra farfuriei.
-Ce zici dacă am ieși puțin? De mult nu ma petrecem un pic de timp împreună și am nevoie să mă distrez- am propus oftând și sufocând gândurile care își făceau larg în mintea mea.
-Perfect... Dar de ce nu în seara asta? Și așa eu n-am nimic de făcut- a acceptat prietena mea zâmbind dulce.
-Pentru că în seara asta ies cu fratele meu ca să-mi petrec puțin timp cu el- i-am explicat.
-Și când aveai de gând să-mi spui?- s-a băgat Jake zâmbind amuzat.
-Ei bine... Acum știi. Pentru tine e în regulă, nu-i așa?- am întrebat plină de speranță făcându-i ochi dulci.
-Sigur că e în regulă- a spus el, iar eu am zâmbit slab pupându-l pe obraz.
Fratele meu era una din puținele persoane care nu-mi făcuseră rău întenționat și în care aveam încredere oarbă, știind că nu m-ar fi trădat niciodată. Îmi era aproape în momentele grele și mă consola, iar eu mă consideram norocoasă în a avea un frate așa, pentru că puțini îl aveau.
-La ce te gândești- m-a întrebat Denise la un moment dat.
-La nimic... De ce?- m-am grăbit să-i răspund, trezindu-mă din gândurile mele.
-Aveai privirea pierdută...- a spus ea vagă.
-Stai liniștită... E totul ok- am asigurat-o, chiar dacă nimic nu mai mergea bine în viața mea.

***

Am terminat repede de mâncat și m-am ridicat de la masă.
-Unde te duci?- a întrebat Thomas zâmbindu-mi.
-Trebuie să mă duc să fac ceva... Nu mă voi îndepărta de internat, oricum- am răspuns și i-am salutat pe toți ieșind repede din cantină.
M-am întors în camera mea și am luat geanta și telefonul ca mai apoi să ies din nou și să încep să urc scările. Aveam nevoie să gândesc, să stau singură, și care loc mai bun decât acoperișul școlii?
Am ajuns în fața ușii și am apăsat pe clanță observând că, în mod ciudat, nu era închisă cu cheia, dar n-am făcut caz și am intrat. Am urcat ultimele trepte și am zâmbit la vederea Londrei.
Era destul de răcoare, dar mă dădusem bătută faptului că la Londra soarele apărea doar rar.
M-am așezat cu picioarele încrucișate deschizând geanta și scoțând jurnalul și pixul.
Am deschis prima pagină observând poza care ne arăta oe mine de mică și pe tata. Eram pe punctul de a o lua, dar vântul a făcut-o să zboare. M-am ridicat repede încercând să o ia până când am dat peste ceva riscând să cad pe jos, dar mi-am recăpătat repede echilibrul ridicând privirea.
L-am văzut pe Arian cu poza în mână în timp ce o privea pierdut.
-Dă-mi-o înapoi- am mârâit încercând să i-o smulg din mână, dar el a îndepărtat-o de mine ridicându-o în aer.
-Și dacă nu vreau?- a spus el cu un rânjet pe față.
-Arian, dă-mi-o înapoi. Imediat- am mârâit.
-Ops...- a spus el și i-a dat drumul. Poza a zburat pentru puțin, iar eu am încercat să o prind, până când s-a sprijinit pe jos. Am fugit să o iau și am băgat-o din nou în jurnal, ca mai apoi să-mi pun toate lucrurile la loc în geantă.
-Nu știu de ce faci atâtea mutre pentru o porcărie de poză- a comentat Arian, iar eu m-am întors spre el.
-O porcărie de poză? Arian, taci. Nu știi nimic despre mine... Nimeni de aici nu știe nimic despre mine. Știți doar să criticați, să judecați lumea, dar le știți povestea. Nu o știți...- am urlat împingându-l în timp ce lacrimile îmi șiruiau pe obraji. El nu s-a mișcat, studiindu-mă cu ochii săi adânci până când m-a curprins într-o îmbrățișare călduroasă.
-Îmi pare rău. Îmi pare așa de rău... Sincer nu știu de ce mă comport așa cu tine, dar n-aș fi vrut niciodată să te rănesc... Scuze. Știu că uneori o poză poate valora mult... Știu- a șoptit el strângându-mă la pieptul său. Am rămas în liniște răspunzând la îmbrățișare și ascunzându-mi fața în pieptul lui.
Am rămas așa pentru o groază de timp, respirându-i parfumul. Când m-am hotărât să mă desprind, i-am zâmbit ușor, iar el a răspuns stergându-mi lacrimile cu degetul mare. -Ești mai bine?- a întrebat, iar eu am încuvințat ușor.
-Eu... Trebuie să plec. Mama ta mi-a spus să trec în biroul ei mai drevreme și nu aș vrea să primesc o altă pedeapsă. Ne vedem... La antrenamente- am spus încet.
El și-a băgat mâinile în buzunarele de la skinny jeanși lui și a încuvințat zâmbind.
-Bine... Ne vedem- a spus.
M-am apropiat încet și l-am pupat pe obraz.
-Mersi, Arian- am șoptit ca mai apoi să mă întorc și să poec, încercând să ascund un zâmbet și să-mi reglez bătăile inimii.

'Capitolul surpriză' de azi!
Vă pupăm😘