Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 60

-Isabella, am știut ceea ce ai făcut cu profesorul Jones, iar de data asta nu pot trece cu vederea pesta asta- a început directoarea.
-Vreți să spuneți că mă exmatriculați?- am întrebat zâmbind.
-Nu, nu încă- a răspuns, iar la acele cuvinte am răbufnit. Planul meu nu a funcționat, dar aș fi continuat să fac probleme dacă asta ar fi fost de folos.
-Chiar dacă ai fi vrut să fi exmatriculată, să știți că aici nu se exmatriculează un elev pentru atât de puțin. Profesorul Jones este foarte supărat și așa este și profesoara McQueen. În toți acești ani de când gestionez acest internat și în care ei mi-au fost alături, nu i-am văzut niciodată atât de supărați. De asta, de săptămâna viitoare tu vei fi obligată să faci antrenamente de fotbal în fiecare după-masă și nu vei merge la lucru. Fiul meu, Arian, va fi antrenorul tău- a spus ea privindu-mă serioasă.
-Deja m-ați săturat cu toată povestea asta cu fotbalul- am comentat ridicându-mă.
-Isabella, pentru noi acest turneu este important. De ani nu mai câștigam unul, iar anul acesta trebuie să dăm maximul- m-a mustrat ea.
-Da, da... Cum vreți. Ne vedem în curând- am salutat-o ieșind și trântind ușa în urma mea.
-Ce ți-a zis?- a întrebat cineva în dreapta mea. Mi-am întors capul la dreapta găsindu-l pe Arian sprijinit de un perete și nu m-am putut abține din a observa pătrățelele care se puteau vedea prin tricoul alb transparent.
-De săptămâna viitoare nu mai lucrez, iar toate după-mesele trebuie să fac antrenamente de fotbal cu tine drept antrenor- am răspuns luând repede privirea și întâlnind-o pe a sa.
-O babe... Va fi distractiv- a comentat cu un rânjet satisfăcut pe chip.
-Desigur. Nu văd ora- am spus ironică depășindu-l și ignorând alintul pe care mi l-a dat.
-Haide... Recunoaște că la urma urmei nu vezi ora- a spus Arian apucându-mă de talie și făcându-mă să tresar.
-Fii convins- am spus aruncându-i o privire urâtă și continuând să merg. Am simțit pașii săi în spatele meu și brațul său pe umerii mei.
La capătul holului am văzut-o pe Jennifer care me privea, fiind puțin spus furioasă și care se apropia în grabă.
-Scuzați-mă... Arian, ce faci cu ea?- a întrebat când a fost în fața noastră.
-O conduc în clasă- a răspuns el zâmbindu-i.
-Ah, ok. Voiam doar să te întreb dacă după școală, poate... Ai chef să luăm prânzul împreună- a spus ea și aruncându-mi o privire urâtă.
-Serios? Adică... Da, sigur- a răspuns el lărgindu-și zâmbetul în timp ce ochii lui luceau de fericire.
-Ah, bine. Ne vedem la același loc. Pa Arian. Isabella- a salutat ea con un zâmbet fals pe chip și plecând.
-Îți place?- l-am întrebat pe Arian referindu-mă la Jennifer și, nu știu dece, speram ca răspunsul să fie nu.
-Sincer, nu-i problema ta- a spus el rece luându-și brațul de pe umerii mei.
-Ok. Doar întrebam- am spus privindu-l.
-Cred că acum ar trebui te duci în clasă. Pa- m-a salutat el repede plecând și lăsându-mă în mijlocul holului.
Mi-am revenit repede și am continuat să merg plină de nervi spre clasa de spaniolă.
Nu știu dacă l-aș fi putut suporta pe Arian toate după-mesele la antrenamentele de fotbal, dar speram întru-un miracol, anume ca pedeapasa să fie anulată.

***

Orele au trecut încet și au fost foarte plictisitoare. Profesorul Jones pentru toată durata orelor sale continua să-mi arunce priviri urâte, în timp ce profesoara McQueen ignora complet existența mea.
Când în sfârșit s-a sunat anunțând sfârșitul orelor am adunat cărțile și penarul grăbindu-mă să le pun în ghiozdanul pe care mi l-am pus pe umeri.
-Haideți. Mi-e foame- s-a plâns Denise răbufnind și luându-ne pe mine și pe Thomas de mână târându-ne afară din clasă în timp ce Alexandra ne urma chicotind.
Am ajuns în sala de mese îndreptându-ne spre locurile noastre.
-Uite cine se vede... Deci, cum a mers?- a spus Rachelle apărând din spatele meu și venind spre mine.
-N-a mers nici bine, nici rău- am răspuns zâmbindu-i și așezându-mă la masă cu ea.
-Explică mai bine, te rog- a spus David observându-mă curios.
-Profesoara McQueen și profesorul Jones s-au supărat, dar directoarea nu m-a exmatricular, ci m-a pedepsit- am explicat răbufnind și începând să mănânc, dar m-am întrerupt când i-am văut pe Arian și Jennifer râzând.
Acum că îi priveam, am observat că ar fi format un cuplu superb împreună, apoi, se vedea că lui Arian îi plăcea de Jennifer și că ea îl plăcea.
Erau perfecți, se completau și mergeau și foarte de-acord. La acele gânduri am simțit o senzație ciudată la stomac, iar explicația mea a fost să mă conving că era foamea, așa că am continuat să mănânc.
-Vă rog, spuneți-mi că e doar un coșmar- a spus Denise cu ochii umezi, indicând tocmai cuplul interesat.
-Nu din nou- a spus Thomas răbufnind și trecându-și mâna prin păr.
-Scuzați-mă... Îmi puteți explica ce n-ar trebui să se întâmple din nou?- am întrebat încruntându-mă în căutarea unui răspuns care n-a întârziat să apară.
-Anul trecut Arian și Jennifer erau împreună- a început să povestească Denise încercând să nu izbucnească în plâns.
-Sincer, mie nu-mi plăcea Jennifer ca persoană, dar nu ne vorbisem niciodată. Eu îmi făceam viața, iar ea și-o făcea pe a sa. Mă înțelegeam cu Arian, ca acum, dar pe timpurile alea observasem că se îndepărta de mine. Eu mă simțeam rău, desigur. El era ca un frate mai mare pentru mine încă de când tata a ajuns la închisoare. Mama nu lucra, deci nu știa cum să ne mențină pe mine si pe sora mea, așa că unchii mei ne-au oferit ajutor și ne-am mutat la ei, dar asta este o altă poveste pe care ți-o voi povesti mai târziu. Faza e că eu și Arian eram de nedespărțit, până când el a început să iasă cu Jennifer. Devenea tot mai rece, mai nesimțit, iar la urmă a încetat să-mi vorbească, doar când era obligat. Jennifer venea mereu la noi acasă și stăteau mereu în cameră. În acele timpuri, mama mea a găsit un lucru pentru a-i ajuta pe unchii mei care nu mai voiau să plecăm de la ei, sora mea a plecat să învețe în afară, iar eu rămâneam acasă singură. Jennifer atunci a început să se ia de mine, bătându-și joc de aspectul meu fizic, iar Arian îî dădea apă la moară râzând și făcând și el câte o glumă. E inutil să spun că simțeam că-mi cade lumea în cap și dacă nu erau Alexandra, Caleb și Thomas nu știu cum aș fi reușit să merg mai departe. Când în sfârșit Arian și Jennifer s-au despărțit, vărul meu a început să se apropie din nou de mine, iar raportul nostru s-a întors din nou solid, dar de fiecare dată când îl văd cu Jennifer mi-e frică, frică să nu mai reușesc să suport o altă dezamăgire din partea lui Arian- a povestit ea deja în lacrimi, iar din fericire elevii nu să uitau la noi, înafară de directoare care o privea pe nepoată tristă.
M-am ridicat de la locul meu și am mers în fața lui Denise îmbrățișând-o, pentru că este adevărat că uneori o îmbrățișare poate conta mai mult decât o mie de cuvinte.

'Capitolul surpriză' de duminică!
Vă pupăm😘