Pleacă, dar nu mă uita! (Finalizată)

Cap. 19 Frica de fericire

         
          Tristețea era emanată prin toți porii corpului meu. Piatra care îmi apăsa pe inimă nu mă lăsa deloc să respir. Totuși, în urma insistențelor prietenei mele m-am decis să lupt împotriva gândurilor pentru a nu le mai permite să pună monopol pe mintea mea.

          Eram total indecisă în privința ținutei pe care urma să o port. Becca mă amenințase că va fi cel mai mare coșmar al meu în această seară dacă mă voi îmbrăca precum o puștoaică de doisprezece ani care merge la magazin după pâine. Ea întotdeauna găsea cele mai ciudate comparații, dar nu puteam să o contrazic. În cele mai multe situații avea dreptate, iar acum, nu puteam să neg că nu spunea adevărul. Locul unde urma să mergem nu era deloc genul de locație pe care aș frecventa-o eu în mod obișnuit. Cât despre ținutele mele, obișnuiam să aleg haine cât mai decente și cu care să nu ies prea mult în evidență. De data aceasta, Becca îmi alesese o rochie roșie cu o tăietură decentă pe piciorul drept și cu spatele gol. Decolteul era de bun simț și spre surprinderea mea chiar nu mi se părea deloc vulgară, în ciuda faptului că unele părți din corpul meu erau mai descoperite decât m-aș fi așteptat vreodată să accept.

- Sper că ai de gând să faci ceva cu părul ăla! Arată ca un cuib de rândunici, fără supărare. Îmi vorbește Becca ușor încruntată în timp ce se străduiește să-și pună un cercel la ureche.

- Nu știu cum să mă coafez. Nu mă pricep deloc să fac cocuri sau chestii de genul. Mă adresez Beccăi pe un ton de neputință.

- Dar tu unde crezi că te duci, la nuntă sau bal? Eu spun să-ți faci niște bucle romantice sau să îl ondulezi puțin la vârfuri. Ți-ar sta super bine, crede-mă, și s-ar potrivi de minune cu rochia asta. Becca se apropie de birou, scoate ondulatorul și se apropie de bine cu intenția de a mă ajuta să ies din impas.

- Mulțumesc! Sper să nu-ți pierzi răbdarea cu mine prea repede. Știu că sunt dificilă, dar nu este intenția mea să te enervez. O priveam cu ochi de cățeluș iar ea îmi aruncă un zâmbet de susținere.

- Stai liniștită dacă nu vrei să-ți ard părul și nu te mai gândi atât. Miroase a creier încins. Nu simți? Râde Becca cu gura până la urechi în timp ce-mi sortează șuvițele de păr pentru a le ondula mai ușor. Prietena mea era superbă în această seară, ca de obicei. Rochia neagră îi venea perfect, iar machiajul ușor strident, dar deloc vulgar, i se potrivea de minune.

- Cred că Joshua o să înnebunească atunci când te va vedea. Arăți ca scoasă din cutie și asta e un compliment. Îi vorbeam, însă fără a o privi deoarece era necesar să stau nemișcată. Am simțit cum Becca chicotește la spatele mele, iar apoi trage aer puternic în piept.

- Joshua nici nu o să mă vadă! am auzit-o cum rostește în cele din urmă.

- Pai te-am auzit când ai vorbit cu el la telefon, plus, țin minte că i-ai spus că mergem în club.

- Da, i-am spus că mergem în club, dar nu i-am spus unde anume. Așa că nu are nicio șansă să ne găsească. Sunt sute de cluburi în Seattle, așa că nu-ți face griji. În seara asta ne distram doar noi două. Nu știam cum trebuie să interpretez cuvintele spuse de ea, însă am decis să nu mă gândesc prea mult și să mă pregătesc în continuare de distracție. Am aplicat un ruj roșu pe buze, iar apoi am îndepărtat excesul cu un șervețel.

- Oh, deci seara asta este numai despre noi, nu? Deși mâinile mele băteau a fericire, inima mea zdrobită încerca să se refacă. Max era tot timpul în mintea mea și mă enerva faptul că nu mă puteam concentra absolut deloc pe ceea ce aveam de făcut acum, deoarece gândul îmi fugea la el și la Alexis în fiecare minut. Mi-i puteam imagina împreună, puteam vedea cum o ține în brațe, cum îi gustă buzele iar acest lucru îmi fierbea sângele în vene. Numai la acest gând corpul meu s-a tensionat dintr-o dată, iar mușchii mei încordați începeau deja să-mi provoace durere.