Pleacă, dar nu mă uita! (Finalizată)

Cap. 2 Dezvăluirea

Eram deja în fața casei, când telefonul a început să sune. Am deschis geanta și l-am scos cât am putut de repede. Pe ecran a apărut numele tatălui meu, dar nu am răspuns. Simțeam nevoia să fiu singură și să mă liniștesc. Trebuia să mă gândesc la tot ceea ce se întâmplase în dimineața aceasta și aveam nevoie să-mi limpezesc gândurile. Când am ajuns în camera mea, mi-am lăsat telefonul și geanta pe scaunul din fața biroului, apoi am deschis laptopul și am dat drumul la volum mediu, primului playlist pe care l-am găsit. Camera mea era foarte spațioasă, iar lucrul pe care îl adoram pur și simplu era faptul că aveam foarte multă lumină. Îmi plăcea să deschid fereastra în fiecare dimineață și să las razele soarelui să mă răsfețe. Multe luni la rând draperiile mov au alungat orice fărâmă de lumină, lăsându-mă pe mine într-o stare de continuă nostalgie.

Dar, acum era una din acele zile în care îmi doream din toată inima să mă ascund și să plâng. Am tras draperiile și am mers în baie pentru a face un duș, în speranța că voi reuși să curăț toată mizeria care exista în sufletul meu. Am dat drumul la apă, dar durerea pe care o simțeam, mă paraliza. M-am uitat în oglindă și mă priveam cu ură. Nu-mi venea să cred ce am ajuns să fiu, nu-mi venea să cred că eu sunt atât de slabă și atât de ușor de manipulat. Mă uram și nu puteam să schimb asta. Am început să plâng mai tare și mai zgomotos ca niciodată. Simțeam cum durerea îmi zdrobește și ultima speranță care mai exista în viața mea. Piatra care îmi apăsa pe inimă nu mă lasă deloc să respir și să merg mai departe. Am căzut în genunchi și mi-am cuprins fața în palme. Am dat drumul tuturor frustrărilor și știam că dacă mă voi descărca poate voi reuși să alung și ultima nemulțumire pe care o aveam în ceea ce mă privește. În timp ce plângeam am auzit cum cineva mă strigă, dar nu reușit să recunosc vocea.

— Alison? Unde ești? Se auzea o voce feminină. Nu am răspuns, ci am încercat să îmi înghit suspinele, iar cu palmele să-mi șterg lacrimile de pe obraji. Nu suportam ideea ca cineva să mă vadă plângând, să mă vadă distrusă. Nici nu am apucat bine să îmi șterg lacrimile că Becca a intrat peste mine în baie.

— Ally? Esti bine? De ce nu răspunzi la telefon? M-ai speriat îngrozitor! Nu știu absolut nimic de tine încă de când ai plecat de la curs. Mă sperii! A vorbit pe un ton ușor tremurând și plin de îngrijorare. A închis robinetul de la duș, iar apoi am simțit cum se așează în genunchi în spatele meu și eram sigură că următoarea mișcare era să-mi pună mâna pe umăr și să mă întoarcă cu fața spre ea. Dar nu voiam asta! Tot ce îmi doream era să fiu lăsată singură și să nu mă deranjeze nimeni. Îmi era mai bine singură, mă descurcam! Dacă a văzut că nu spun nimic a continuat: Să știi că mă sperii, ar fi bine să spui ceva, dacă nu îți tăbăcesc fundul chiar în secunda asta! M-am întors cu fața spre ea, iar când i-am întâlnit ochii frumoși, plini de teamă m-am repezit în bratele ei și am început să plâng din nou.

— Nu sunt bună de nimic, Becca! Am început să vorbesc în timp ce plângeam. Nu mai sunt bună nici măcar să țin un amărât de discurs în fața clasei. Știi cât de penibil este asta? Este atât de penibil, încât mă urăsc pentru că oricât de mult aș încerca să îmi bag mințile în cap nu reușesc. Orice aș face tot o legumă sunt. Nici măcar nu am reușit să îi dau o amărâtă de replică Alexei. Am plecat cu capul jos și învinsă până și de ea. Toți sunt mai buni ca mine. El avea dreptate când spunea că sunt un nimic și că nu merit nimic. Totul este greșit cu mine, nu vezi că nu mai sunt bună de nimic? Nici nu știu de ce mai trăiesc viața asta nenorocită și cred că mai bine ar fi să ...

— Nu! Nu îți dau voie să gândești asta despre tine! S-a repezit să vorbească fără să mă lase să termin ce aveam de spus. Acum tonul ei se schimbase radical, deoarece de la tonul tremurând a ajuns imediat la un ton autoritar, aproape țipând. Ce trebuie să fac ca să îți demonstrez că tu nu ești nici pe departe tot rahatul pe care îl crezi despre tine? Este numai vina nenorocitului ăluia care te-a manevrat după bunul lui plac. Nu mai fi idioată și dă-ți ochelarii de cal jos. Trebuie să încetezi să îți mai plângi de milă și să te mai victimizezi. Pentru că da, tu te victimizezi în momentul ăsta! Îți este mai ușor să faci asta decât să lupți cu adevărat și să vezi ce persoană minunată ești. Sunt sigură că nici înainte să-l cunoști pe el, tu habar nu aveai de toate lucrurile bune care zac în tine. Ești un om minunat cu un suflet de milioane, dar ești atât de proastă că nu vezi asta, încât am ajuns uneori să mă întreb cum de ești prietena mea.