Pleacă, dar nu mă uita! (Finalizată)

Cap. 4 Petrecerea (I)

          Când am ajuns în fața casei lui Joshua am rămas cu gura căscată. Nu era casa care mi-am imaginat eu să fie. Nu avea decât un etaj și nu era atât de impozantă pe cât m-am așteptat. Totuși, era foarte frumoasă, în ciuda faptului că suprafața din interior era mică. Ceea ce adoram cu adevărat erau ferestrele lungi de care dispunea. Puteam să-mi imaginez cum este să-ți petreci diminețile înăuntru și să te bucuri de razele soarelui mai mult decât orice. Când am coborât din mașină, gândul mi-a fugit la muzica care se auzea destul de puternic. În afară de ceea ce s-a întâmplat la petrecere, pe stradă era liniște și pace.

          —  Cum de reușești să dai o asemenea petrecere gălăgioasă fără să primești reclamații sau, mai rău, să te trezești că îți bate poliția la ușă? Am întrebat eu surprinsă, încă admirând imaginea casei..

          —  Cu bani rezolvi orice și închizi gura oricui, Alison! Așa că nu îți face griji în privința asta! Voi doar distrați-vă și aveți voie să vă stresați numai când veți rămâne fără băutură. Apropo, nu am uitat de înțelegerea noastră și am cumpărat bere cu lămâie pentru voi. Veți găsi totul în bucătărie, iar cât despre limonadă, bea și tu doar lămâia din bere Ally! Sunt sigur că e o nimica toată! Joshua încerca să pară amuzat, dar nu-i ieșea deloc. Cel mai probabil, nu am reușit eu să gust gluma, deoarece am simțit cum picioarele au început să-mi tremure, iar nodul din gât nu mă lăsa să respir cum trebuie.

          —  Mulțumesc că ești mereu așa de drăguț, Josh! Am să mai pun o bilă albă pentru tine în carnețel, a spus Becca  fără să realizeze prea bine ce a scos pe gură, iar apoi i s-a schimbat expresia feței.

          —  Carnețel? Bilă albă? Pentru ce ai avea nevoie de asta, frumoaso? A întrebat Joshua curios. Rânjetul de pe fața lui era de milioane.

          —  Mmm... nu mă lua în seamă. Cred că vorbește nevoia de alcool din mine. După mica discuție dintre cei doi, Becca și-a întors privirea spre mine. Hei, tu ești bine? Pari destul de stresată și te uiți ca și cum urmează să treacă o cireadă de bizoni peste tine.

          —  Sunt bine, doar puțin emoționată și tu știi de ce! Crezi că o să mă descurc? Crezi că am să fac față și am să reușesc să mă distrez ca orice altă fată normală? Mi se pare foarte penibil să-mi fac griji din atâta lucru! I-am spus prietenei mele, iar ea a făcut ochii mici de nervi și a strâns din buze până ce în colțurile gurii i-au apărut niște gropițe.

          —  Adică? Ce vrei să spui? Că tu nu ești normală? Că ești penibilă? Eu cred că după seara aceasta o să-ți mai dorești să vii și la celelalte petreceri. Crede-mă, o să te simți așa de bine, încât o să spui că aici este locul tău, printre noi ăștia petrecăreți. Acum, lăsând gluma la o parte, încearcă să nu te mai stresezi singură și să trăiești clipa. Nu mai pune răul înainte și învață să fii optimista, cum ți-am mai spus. Nu faci nimic rău, iar în seara asta nu are ce să ți se întâmple. De acum tu deții frâiele și tu controlezi tot ceea ce ține de tine. Tonul sincer din vocea Beccăi m-a liniștit și am știut că ea avea dreptate. Oare ce ar fii putut să mi se întâmple rău?

          —  OK! Hai să o facem și pe asta! Sunt gata să scot demonul din mine în noaptea asta! Nu i-am dat ocazia Beccăi să spună ceva, că m-am și grăbit să completez. Bine, bine, nici chiar așa, dar chiar am de gând să mă simt bine. Am aprobat amândouă din cap și ne-am îndreptat către casă, zâmbind inocent.

          Era o mulțime de fete și de băieți care dansau și mare îmi era mirarea când vedeam pe cineva fără pahar sau fără țigară în mână. Fetele erau care mai de care mai sumar îmbrăcate și mai sexy, iar băieții erau cât se putea de beți. Petrecerea aceasta răsuna, pe lângă muzica puternică cu ritm de dans, a sex cât cuprinde. Lumina era difuză înăuntru, iar fumul mi-a înnăbușit atât privirea cât și mirosul. Am putut vedea în diferite colțuri ale încăperii, diverse cupluri care sărutau destul de sălbatic, parcă cerând mai mult decât un simplu schimb de salivă. Am început să mă simt mai puțin agitată decât am fost atunci când am coborât din mașină, deoarece toți se comportau ca și cum nimeni nu îmi simțea prezența, iar mie îmi convenea lucrul acesta.