Pleacă, dar nu mă uita! (Finalizată)

Cap. 29 Descătușarea inimii

          Cuvintele lui Brian m-au bulversat complet. Imagina pe care o aveam acum în fața mea și vorbele pe care mi le spunea, făceau din el o persoană diferită total de cea pe care am cunoscut-o în trecut. Am fost nevoită să-mi recunosc mie însămi că schimbarea era evidentă în ceea ce-l privea, dar nu am putut să nu simt față de el dezamăgire pentru tot răul pe care mi l-a cauzat în trecut și, mai ales, am simțit incertitudine, deoarece instinctul meu nu mai avea nici un pic de încredere în el.

          —  Dacă îți pare atât de rău pentru ceea ce mi-ai făcut, cum se face că nu m-ai căutat niciodată pentru a-ți cere iertare? L-am privit sfidător și ușor încruntată, iar el a oftat îndelung, iar apoi și-a fixat privirea spre a mea.

          —  Pentru că nu am avut niciodată curajul, dar să știi că mereu m-am interesat de tine. Știu că acum ești fericită și vreau să fii conștientă că mă bucur de faptul că ești bine și că ai găsit tăria necesară de a merge mai departe. Și dacă te-aș fi căutat nu aș fii rezolvat nimic altceva decât să te destabilizez emoțional. Psihoterapeutul meu asta m-a sfătuit și, în plus de asta, ce rost ar mai fi avut scuzele mele? Nu aș fi reușit să schimb nimic din tot răul pe care ți l-am provocat, poate că, mai degrabă, aș fi ajuns să te revolt mai tare. Sincer, îți spun că nu mă așteptam să mă cauți, deși în adâncul sufletului meu tânjeam să-ți mai văd chipul măcar o dată. Vreau să știi că mă bucur extrem de mult să te văd, chiar nu mă așteptam să-mi fie îndeplinită această dorință. Simt că acum voi putea muri liniștit, știind că tu ești bine și că ai reușit să-ți vezi de viața ta. Crede-mă că nu-mi doresc nimic mai mult decât asta.

          Brian avea lacrimi în ochi și preț de câteva secunde m-am urât singură, deoarece eram atât de rece și de tranșantă față de el. Acum, eu eram cea nemilioasă, cea fără suflet și cea înveninată de răutate până la ultima celulă din corp. Poate că eram nedreaptă față de el, dar Brian nu a fost oare? Din cauza lui, nopți la rând m-am întrebat cine sunt și ce merit! Din cauza lui am plâns lacrimi amare și m-am simțit îngenuncheată și fără nici-un rost în lume. Acum poate că atitudinea mea avea justificare, dar eram conștientă că îi greșesc ca om, din lipsă de umanitate față de el.

          —   Iartă-mă, dar pur și simplu sunt prea multe lucruri de asimilat dintr-o dată. Prin tot ceea ce-mi spui acum nu faci nimic altceva decât să-mi dărâmi toate convingerile și tot ceea ce aveam de gând să îți spun. Parcă nimic nu mai are sens..., și posibil să regret următoarele cuvinte, dar, Brian? Cred că ți-ai făcut-o cu mâna ta! Dumnezeu mi-e martor că nu-ți vreau răul, dar nici nu mă pot preface că sunt nefericită de destinul tău. Am plecat capul în jos fără a îndrăzni să-l mai privesc în ochi. Mă simțeam ca ultima nemernică, deoarece tocmai îi strigasem în față faptul că mă bucura dreptatea sorții. Eram nedreaptă, dar nu-mi puteam împiedica sentimentele, așa că am fost nevoită să îmi duc povara pe umeri și să-mi aștept propria judecată, chiar dacă ar fi venit mai devreme sau mai târziu.

          —  Nu trebuie să-ți ceri iertare. Ceea ce simți este omenesc, nu ești perfectă și am înțeles asta. Să știi că tocmai acest lucru face oamenii mai speciali. Poate că dacă nu aș fi fost bolnav, mi-aș fi găsit și eu perfecțiunea mea. Cealaltă jumătate care să mă completeze și pe care să o completez. Poate că ea ar fi fost sufletul meu pereche pe care tot l-am căutat. Mi-a vorbit Brian, încercând să schițeze un zâmbet pe buze pentru a mai detensiona situația.

          —  Cred că ar fi vremea să plec, am stat aici mai mult decât mă așteptam. I-am spus pe un ton liniștit, iar apoi mi-am sprijinit mâinile pe scaun pentru a-mi face ridicarea mai ușoară. Brian m-a apucat de mână pentru a doua oară pe ziua de astăzi și i-am simțit atingerea rece. Un fior de teamă mi-a străbătut întreg corpul. Viața îl părăsea cu fiecare fir de nisip care se scurgea din clepsidră. Poate că ar fii meritat o a doua șansă la viață, mi-am spus mie însămi, iar apoi remușcările și-au croit drum spre inima mea. Poată că dacă i s-ar fii oferit un răgaz, Brian ar fii putut să demonstreze că-i părea rău cu adevărat și că regreta greșelile trecutului. Poate că schimbarea lui izvora cu sinceritate din suflet și ar fi meritat să se izbăvească de păcate, printr-un procedeu lung, dar sigur. Poate că, în sfârșit, ar fii reușit să-și găsească și el propria lui fericire și să vadă în ea perfecțiunea după care a tot alergat să o obțină. Brusc, mi-a părut rău pentru el și am simțit că, în ciuda evenimentelor din trecut, viața era nedreaptă cu el.