Pleacă, dar nu mă uita! (Finalizată)

Cap. 20 Sentimente împărtășite

Mă strângea puternic în brațe fiind destul de conștientă de faptul că nu meritam. Nu eram demnă de el oricât de mult îmi doream. Îi aduceam numai necazuri și îi complicam viața mai mult decât ne-am fi putut imagina amândoi.

-    De ce mă ierți de fiecare dată? Îl întreg aproape bâlbâind în timp ce mă îndepărtez din strânsoarea sa. Mă întrebam dacă nu cumva rostesc numai prostii, căci alcoolul care îmi curgea prin vene îmi juca feste la fiecare minut, plimbându-mi imaginea repetat și făcându-mă să mă dezechilibrez ușor. Max a anticipat stângăcia mea și printr-o mișcare m-a tras din nou în brațele sale.

-    Pentru că știu cum e să greșești, să-ți pară rău și să nu fie nimeni acolo să-ți ofere o nouă șansă! Dar cel mai important, pentru simplul fapt că mi-ai furat inima când nici nu mă gândeam că acest lucru va mai fi posibil vreodată! Îmi sărută suav fruntea și oftează ușor cu mine la pieptul său.

-    Care e povestea ta, Max? Niciodată nu-mi vorbești despre tine. Tu știi mai multe lucruri despre mine decât m-aș fi așteptat vreodată și, totuși, tu ești așa de sărac în cuvinte când vine vorba de tine. Îmi îndrept privirea sper el și-l privesc gânditoare. Adevărul era că Max niciodată nu vorbea despre el. Relația noastră se formase mai mult pe certuri și replici acide. Acum, simțeam nevoia să aflu mai mult, să îmi povestească viața lui și să-l înțeleg mai tare. Doar așa puteam să capăt în el încrederea pe care nu i-o acordam aproape deloc.

-    Eu zic că ar fi mai bine să te duc acasă. Este frig, iar tu ai băut mai mult decât mi-aș fi dorit. Ce-a fost în mintea ta când ai dat pe gât toate paharele alea?

-    Nu am băut așa de mult! Doar trei pahare de margarita, dar nu regret deoarece au fost delicioase. Spun și mă bosumflu ușor făcându-l pe el să mă privească fix.

-    Eu nu cred că te-ai amețit așa de mult doar de la trei pahare. Ridică hotărât dintr-o sprânceană și mă privește încruntat. Avea dreptate, uitasem complet de paharul pe care îl primisem de la acel tip.

-    Cred că ai dreptate. Justin mi-a oferit la un moment dat un pahar de tărie, dar nu am nici cea mai mică idee ce a fost. Îi spun ușor rușinată de faptul că uitasem complet de acest lucru. Acum mă rugam la Dumnezeu ca porecla pe care i-o atribuisem mai devreme acelui tip să fie aceeași cu aceasta, dar cum alcoolul îmi juca feste, mai mult ca sigur îmi uitasem propria minciună.

-    Vrei spui, James! Parcă așa ai spus mai devreme că îl cheamă pe presupusul tău nou iubit. Ești o mincinoasă teribilă, dar îmi place asta la tine. Totuși, de ce ai acceptat să bei de la un străin? Știi cât de periculos poate fi. Încearcă să ai mai multă grijă data viitoare, deși mă voi asigura că nu vei mai frecventa astfel de locuri fără mine. De ce Max trebuia să fie așa de perfect, mai ales după ce eu îi dădeam atât de multe bătăi de cap? Aveam nevoie de astfel de experiențe ca să mă încred în el. Eram o nebună, știam! Eram destul de conștientă de faptul că nu ar fi trebuit să mă îndoiesc de el nici măcar atunci când crezusem că Elena era din nou iubita lui, dar nu puteam să nu trec prin filtrul trecutului meu această relație. Uram să compar trecutul cu ceea ce-mi oferea el în prezent. Max nu merita asta și tocmai realizam cât de mult rău ne făceam cu acest lucru.

-    Îmi pare rău că sunt atât de dificilă. Trebuie să-ți recunosc că am vrut să fug de tine și să cred că ești un personaj negativ, dar îți mulțumesc că nu mi-ai dat voie să cad din nou în propria mea închisoare. Tu ești salvarea mea, Max, și nu știu ce m-aș face fără tine. I-am atins ușor obrazul cu degetele și l-am sărutat scurt pe buze. Îl simțeam atât de viu și atât de implicat în relația noastră, încât nu-mi venea să cred că era real și că era al meu.