Pleacă, dar nu mă uita! (Finalizată)

Cap. 30 Liniște apăsătoare

***

— Becca, Max nu a vrut să vină cu voi? Am întrebat-o curioasă după câteva zeci de minute în care eu nu am făcut altceva decât să privesc pe geam și să reflectez asupra lucrurilor care mi s-au întâmplat în ultimele două zile. Becca și Joshua au făcut un scurt schimb de priviri, iar starea de neliniște pe care prietena mea o avea, m-a făcut să-mi dau seama că ceva nu este în regulă.

Eram conștientă de faptul că Max era supărat pe mine, dar nu-i statea în fire absolut deloc să nu reacționeze. Înainte să ajung la Brian acasă, am tot sperat că Max va face în așa fel încât să vină după mine, dar se pare că m-am înșelat. Nu am putut să nu simt cum o neliniște înspăimântătoare mi-a acaparat întreaga esență și m-a făcut să regret faptul că mi-am pus relația în pericol din cauza obsesiei mele tâmpite. M-am dojenit singură în gând și mi-am adresat cele mai jignitoare cuvinte. Relația noastră era subredă în acest moment și numai din cauza mea. Trebuia să-i explic lui Max cât de rău îmi părea pentru fiecare cuvânt greu pe care i l-am adresat și am sperat din suflet ca el să mă mai ierte o dată.

— Ăăă, l-am sunat, Alyy, dar nu mi-a răspuns. Joshua i-a lăsat chiar și două mesaje. Nu ne-a sunat înapoi, posibil să fie la muncă și nu a avut telefonul prin preajmă. M-a mințit voit prietena mea, iar eu eram aproape sigură că știa mai multe, dar nu voia să-mi spună.

— Nu știu de ce am impresia că te porți ca și cum totul este în regulă numai pentru a-mi oferi mie senzația asta și pentru a nu mă face să mă îngrijorez în ceea ce-l privește pe Max. I-am replicat prietenei mele, în timp ce ea părea să îmi verfice starea de spirit din secundă în secundă.

— Iartă-mă, Alison, dar, pur și simplu, nu i-am înțeles atitudinea și îmi pare rău dacă ceva este în neregulă. Știu că am reacționat ciudat, dar mai ciudat a fost faptul că imediat la două minute după ce noi am încercat să vorbim cu Max, Ian l-a sunat, iar lui i-a răspuns. A spus Joshua, fără a mă privi, atenția lui fiind asupra traficului. Becca mi-a aruncat o privire de compătimire, iar eu am ales să nu mai spun nimic, cufundându-mă din nou în gândurile mele.

Când am ajuns în orașul natal, emoțiile mele s-au maximizat parcă într-o fracțiune de secundă. Îmi simțeam inima în gât și aveam senzația că mă sufoc. Am început să regret din ce în ce mai tare faptul că am decis să sacrific încrederea lui Max pentru a mă elibera de cineva care nu mai avea nici o putere de mult timp asupra mea. Brian nu îmi mai domina existența în nici o privință! Eu am fost prizonieră în propria mea colivie și am avut întotdeauna cheia de la lacătul suferinței. Tot ceea ce ar fi trebuit să fac, era să deschid ochii bine și să privesc cu atenție în jurul meu, pentru că rezolvarea a fost întotdeauna în mâinile mele.

***

Am mers acasă la Max, dar nu a răspuns nimeni atunci când am bătut în nenumărate rânduri la ușă. Aveam foarte multe emoții, iar dacă inima mi-ar fi putut zbura din piept, cu siguranță ar fi alergat ca o nebună după cealaltă jumătate care se afla în pieptul lui Max. Îmi tremura carnea pe mine de emoții, iar neliniștea îmi acapara toată rațiunea. Atunci când am observat că luminile erau stinse peste tot, m-am gândit că Max ar putea fii în acest moment numai într-un singur loc. La restaurant! Am luat primul autobuz care știam că va merge până în zona în care Max lucrează și am început să-mi pun ideile în ordine.

Unul dintre lucrurile cele mai dificile pe care am fost nevoită să le învăț, a fost faptul că meritam să-mi salvez sufletul, să las trecutul în urmă și să fiu fericită. Apoi, am realizat că, pur și simplu, trebuia să încetez să mă mai înnebunesc singură cu toate acele gânduri întunecate. Acum eram mai conștientă ca niciodată că toate imperfecțiunile mele mă făceau și mai frumoasă, deoarece toate acestea făceau parte din mine, ele îmi dădeau un sens și un rost în viață. Amintirile și experiențele din trecut mă defineau ca om și-mi călăuzeau pașii către viitor. Acum am putut răsufa ușurată, deoarece, în sfârșit, am reușit să mă iert și să închid acel capitol din viața mea, atunci când mi-am înfruntat demonii trecutului. Și, în final, am conștientizat că nu mai conta dacă celorlalți le păsau de mine cu adevărat, atâta timp cât eu mă respectam și aveam grijă să-mi pese de persoana mea.