Pleacă, dar nu mă uita! (Finalizată)

Cap. 9 Noi adevăruri

          Toată dimineața a fost un adevărat coșmar după o noapte plină de sentimente contradictorii și întrebări fără răspuns. Proasta dispoziție pe care o aveam mă împiedica să văd lucrurile pozitive din viața mea. Primele ore de la liceu au decurs în ritm normal ca și până atunci. Nu se întâmplase nimic nou și nici nu aș fi suportat vreo schimbare de situație. Pe Becca nu o întâlnisem deoarece în ziua de luni cursurile erau mereu diferite față de ale ei sau ale celorlalți. Cel puțin lucrul acesta îmi oferea un strop de liniște în toată furtuna din inima mea. Nu voiam să mă gândesc cum voi reacționa când îl voi vedea pe Max, mai ales după ce am realizat ce sentimente începeam să am pentru el. Îmi era frică să mă gândesc la asta, dar cred că mai teamă îmi era, de fapt, de comportamentul și reacția pe care le va afișa el față de mine.

          Cu zece minute înainte de terminarea cursului se istoria artelor, am simțit cum îmi vibrează telefonul în buzunar. M-am controlat panicată prin buzunarele blugilor și am dat să verific telefonul.

- Domnișoară Miller? Te poftesc în biroul doamnei directoare, acum! a rostit autoritar femeia cu ochelari tip borcan. Avea o față de vrăjitoare și o atitudine de-ți cerea să-i aplici câteva lovituri peste gura pe care o folosea să facă numai rău. Era cea mai îngrozitoare profesoară pe care o întâlnisem în toată viața mea. Am preferat să nu mă bag într-o discuție cu ea, mi-am luat geanta aruncând-o cu silă pe umăr și am pornit către ieșirea din sală.

- În ziua de astăzi nu mai există respect. Parcă tot ce contează pentru voi sunt mijloacele de socializare și gadgeturile pe care le afișați care mai de care în... iar apoi am răbufnit fără să mai aștept sfârșitul discursului pe care, cu atâta dorință arzătoare, profesoara mea ursuză se pregătea să îl țină celorlalți elevi.

- Perfect! Acum trebuie să vă aud cum trăncăniți pentru un simplu vibrat de telefon. Și nici măcar nu am reușit să verific despre ce e vorba, bombăneam în timp ce mă îndreptăm către ieșire. Cât despre telefonul meu care sunase, uitasem complet încă de când femeia cu ochi și urechi de vultur mă ginise.

- Dacă vă tot place să comentați, domnișoară Miller, v-aș ruga să îi comunicați și doamnei directoare că vă aștept după ore la detenție. Iar apoi cu fața amară pe care o avea, a afișat un zâmbet ce te făcea să-ți blesteme zilele. Trebuia să-mi imaginez că avea să-mi audă nemulțumirile. Am încuviințat din cap și m-am îndreptat ascultătoare către birou spre a-mi primi pedeapsa. Mi-o făcusem cu mâna mea!

          În timp ce mergeam către biroul directoarei, am scos telefonul spre a-l verifica.

Ești bine? Nu am primit nici un semn din partea ta în ultimul timp... Și mă întrebăm dacă s-a întâmplat ceva? M

          S-au întâmplat multe în ultimul timp, mai ales faptul că sunt pe punctul de a fi pedepsită din cauza ta! Îl dojeneam și acuzam în mintea mea ca și cum eram față în față și puteam să-i spun tot ce am pe suflet. Eram furioasă pe el și  pe tot ce a adus în viața mea încă de când l-am cunoscut. Dar ce se întâmplase cu el și cu atitudinea sa care lăsa de dorit? Trecuse așa rapid de la tipul care părea cel mai dur și cel mai rece, la o persoană îngrijorată și curioasă de viața mea? Nu-l înțelegeam nici pe el, dar nu mă înțelegeam nici pe mine.

          După o lungă predică despre cum și ce nu am voie să fac în incinta liceului, m-am ales cu o ora de detenție după program, și cu o scrisoare care îi era adresată tatălui meu fiindu-i explicat motivul pentru care eram pedepsită. Nu-mi păsa prea tare de pedeapsă. Eram, totuși, recunoscătoare de faptul că nu sunt nevoită să fac muncă în folosul liceului și că scăpasem doar cu o oră de stat peste program împreună cu alți elevi problematici, ce se gândesc la nemurirea sufletului. Cel mai probabil, avea să fie interesant!