Descendenții

Capitolul 8

AMANDA STORY

Deschid ochii și vad totul în ceață.
-De ce de fiecare dată când mă trezesc sunt la infirmerie? întreb eu după ce îmi revin din amețeală.
-Cum te simți?
Îmi mișc ochii și îl văd pe Elijah stând lângă pat.
-Sunt bine,cred, răspund eu ridicându-ma in șezut. Ce s-a întâmplat?
-Dupa ce s-a terminat ritualul,te-ai trezit pentru câteva secunde,dar ți-ai pierdut cunoștință imediat.
-Am reușit?
-Asta rămâne de văzut.
-Ma simt trădată,spun eu după câteva minute de liniște.
-Din cauza Ravinei,imi explică el. Venind vorba,ce s-a întâmplat cu exact acolo?
-Pai am fost violata,condamnata si arsă pe rug.
-Exact că în legendă,spune Elijah ridicându-se si ieșind din încăpere.

* * *

-Misiune nouă,striga Max bucuros pe holurile clădirii. Ies din cameră și mă îndrept spre laborator. Intru,văzând că ceilalți erau deja înăuntru.
-Despre ce e vorba? întreb eu apropiindu-ma de ei.
-In metroul din sud au apărut doi Danieni,spune Max.
-Ce sunt ăștia?
-Danienii sunt un fel de roboți,de dimensiuni mari,născuți din deșeurile oceanelor, iar prin născuți,ma refer că au fost creați,imi explică Eden.
-De către cine?
-De către Ra,adaugă el.
-In 5 minute ne întâlnim lângă Zelda,spune Max si iese din cameră. Eden si Lucas îl urmează,iar când Elijah vrea să iasă,il opresc.
-Elijah,strig eu, el întorcându-se cu fața spre mine.
-Da? Voiam să îi  spun despre blestemul aruncat de Ravina,dar cred că e mai bine să vorbesc despre asta după ce ne întoarcem.
-Uhm,nimic,zic eu si plec privirea. El ridică din sprâncene si se întoarce,ieșind din laborator. Îl urmez,mergând după arma mea.

După ce eram înarmată corespunzător,ma îndrept spre navetă. Max era deja acolo când am ajuns, discutând cu Eden.
-Gata de misiune? întreabă Eden dupa ce mă observă.
-Așa și așa, recunosc eu cu un zâmbet larg pe buze. Lucas și Elijah?
-Aici. Mă întorc și îi văd intrând în navă.
-Deci, Eden si Elijah intră primii si evacuează oamenii. După ce zona e liberă,intram și îi distrugem,spune Max pornind naveta.
-Faci totul să sune atat de ușor,spune Lucas râzând.

După jumătate de oră de zbor am ajuns la destinație. Elijah si Eden ies și își folosesc puterile pentru a scoate oamenii din metrou.
-Sunt prea multi,se aude vocea lui Eden prin cască. Unul din roboți ne-a văzut iar Elijah încearcă să îi distragă atenția.
-Coboram acum,îi raspunde Max. Echipa,plecăm.
-Stai,eu cum cobor? întreb eu,deoarece  Elijah nu mai era aici să mă ducă jos.
-Dupa ce il duc pe Lucas,vin după tine,zice Max și coboară cu Lucas.

* * *

"Au trecut deja 10 minute iar Max nu a venit încă după mine.Trebuie să găsesc o cale de a ajunge jos."

Incep să caut prin navă ceva ce m-ar putea ajuta, însă tot ce găsesc e o frânghie,care spre norocul meu era îndeajuns de lungă încât să îmi ajungă până la sol. Leg unul din capetele frânghiei de o bară de metal din apropierea trapei, lăsând restul să cadă.

"Nu pot să cred că fac asta." Îmi zic eu înainte să îmi las toată greutatea corpului pe frânghie. Încep să cobor ușor,parcurgând deja jumătate din distanță. Cand am trecut de jumătatea frânghiei,aceasta este tăiată de raza unui pistol cu laser,lasându-mă să cad în gol de la peste 200 de metri înălțime.

"Atât mi-a fost" gândesc eu când simțeam cum corpul mi se apropie de pământ.Cand aproape am ajuns la sol,ceva mă oprește din cădere.Era Elijah.
-Ce încerci să faci?mă întreabă el uitându-se cu o privire părintească la mine.
-Să..ajut? zic eu de parcă răspunsul era evident.
-Cum? Aruncându-te din navetă?
-Nu a mers totul cum mi-am propus,încerc eu să explic.
-Sigur,spune el sarcastic.
-Acum mă poți lăsa jos.
-Oh,spune el și mă dă jos din brațele lui. Eu mă duc să îi ajut pe ceilalți. Tu..nu muri.
-Am să fac tot posibilul,zic eu zâmbind ironic și plecând de lângă el.

Merg până ajung in dreptul scărilor ce duceau înspre metrou,coborând. Pereții erau sparți,pe jos fiind bucăți mari de ciment. Eden era la câțiva metri de mine,încercând să evacueze cât mai multe persoane.

"Trebuie să îl ajut." Îmi zic eu și mă îndrept spre o fetiță ce stătea în spatele unei bucăți mari de ciment.
-Ești bine micuțo? o întreb eu îngenunchind lângă ea.
-Vreau lângă mama,exclamă ea printre lacrimi. O ridic în brațe și pornesc cu ea spre ieșire. După ce am ajuns într-un loc destul de sigur,o las pe fetiță acolo,în grija unei bătrâne. Mă întorc la metrou, încercând să salvez cat mai multe persoane.

Persoanele din partea din față a metroului se aflau acum la loc sigur.
-Ajutor, se aude un strigăt de femeie. Mă îndrept spre locul de unde provine sunetul văzând o fată în genunchi. Sub o bucată de perete se afla un bărbat. Mă apropii de ei,vrând să o scot pe fata de acolo mai întâi.
-Vino după mine,îi spun eu dar aceasta refuză.
-Nu plec de aici fara el,zice ea cu o voce răgușită.
-Lucy,du-te cu ea,adaugă bărbatul.
-Nu te pot lăsa aici,se plânge ea.
-Am să mă întorc după el,continui eu.
-Te iubesc Dylan. Aceasta se apleacă și îl sărută. Când buzele lor s-au atins,ceva parcă s-a trezit în mine. O căldură îmi trece prin vene,amestecându-se cu sângele.

"Asta e" îmi zic eu.

-Lucy,indepartează-te de piatră,spun eu. Nu eram sigură de ceea ce trebuia să fac,dar merită să încerc. Fata se ridică și face câțiva pași în spate. Îmi întind mâinile,concentrăndu-mă asupra pietrei. Deodată am simțit cum o putere îmi părăsește mâinile sub forma unui fum roșu. Acesta învăluie piatra în întregime. Îmi ridic mâinile,piatra urmându-mi fiecare mișcare. Când acesta nu mai acoperea corpul bărbatului,îmi mișc mâinile în partea stângă și o las să cadă.
-Dylan,strigă fata fericită și se aruncă în genunchi lângă el. După ce îl ajut să se ridice,îi escortez afară din metrou.

"În sfârșit îmi pot controla puterile. Acum trebuie să mă duc să îi ajut pe băieți."

Ma reîntorc sub pământ, uitându-mă după acei roboți,dar tot ce văd e cum Eden trece prin perete cu putere.
-Vă distrați? îl întreb pe Eden râzând si ajutându-l să se ridice.
-Am avut zile mai bune,răspunde acesta scuturându-se de praf. Stai aici,ne ocupăm noi de Danieni,spune el și zboară înapoi prin gaura din perete.

" Dacă el chiar crede că o stau aici fără să fac ceva, înseamnă că nu mă cunoaște deloc." gândesc eu și merg după el.

Ajung în stația metroului și văd doi roboți destul de mari pe șine. Băieții îi loveau cu tot ce puteau dar aceștia nu aveau nicio zgârietură.

"Atât v-a fost" zic eu și chiar după acest gând îl văd pe Elijah cum se uită la mine cu o privire care ma implora să nu fac vreo prostie. Ridic din sprâncene și mă apropii de acele bucăți mari de metal și deșeuri.
-Amanda,ieși de aici,strigă Lucas către mine.
-Imediat,zic eu si îmi îndrept privirea spre două bucăți de ciment imense. Îmi întind mâinile și le ridic,lovind fiecare robot cu câte una,însă nu a ajutat la nimic,ci din contră,cred că i-a enervat.
-Cred că a fost o idee proastă,strigă Max.
-Crezi? continui eu pe același ton ridicat.

"Trebuie să mă gândesc la altceva." Îmi zic eu înainte ca unul dintre roboți să mă arunce într-un stâlp. Elijah vine spre mine și mă ajută să mă ridic.
-Esti ok? mă întreabă el îngrijorat.
-Eu da,dar ei nu,răspund eu furioasă și mă întorc în fața celor două creaturi. Îmi întind mâinile lăsând doua tentacule de curent să se întindă și să cuprindă trunchiurile celor doi,strângându-le cu putere,până când se sfărâmă în mii de bucățele. Când puterea se retrage înapoi în corpul meu,fac câțiva pași în spate pentru a nu îmi pierde echilibrul.
-Amanda,ai reușit,exclama Max luându-ma în brațe.
-A fost uimitor,adaugă Lucas.
-Da..am făcut-o,spun eu încă procesând cele întâmplate.

Am ieșit din metrou,urcând înapoi în navetă.
-Îți aduc o frânghie? mă întreabă Elijah râzând.
-Foarte amuzant,zic eu ironică. El ma prinde de talie și dintr-un singură salt,am ajuns în navă.
-Cum ai reușit?
-Îți explic la bază,zic eu așezându-ma pe o ladă cu muniție.
-Apropo,îmi place cum ți-ai făcut părul,zice el si pleacă de lângă mine. Mă ridic confuză,și îmi privesc reflexia în telefon,văzând că pe partea dreaptă a capului,o șuviță din părul meu roșcat era albă acum.