Descendenții

Capitolul 26

-Cine era? mă întreabă Elijah, mergând în fața mea.

-Darren, îi răspund indiferentă, uitându-mă la creatura ce distrugea totul în jurul ei. M-a salvat așa că nu l-am putut lăsa în fața morții. Elijah ridică din sprâncene și se oprește în spatele unei clădiri.

-Lucas e în fața robotului, începe vampirul să îmi explice. Tu și Max încercați să îl atrageți spre ocean, în timp ce eu o să caut piatra.

-Singur? Dar Voltranii o caută și ei, spun eu îngrijorată. Elijah se apropie și își pune mâna pe obrazul meu.

-O să fiu bine, zice și dispare într-o fracțiune de secundă. Rămasă singură, încep să mă gândesc la strategia pe care ar trebui să o folosesc.

"Bine Amanda, e doar un robot, te-ai luptat cu mai rele." Îmi spun eu în gând, fluturându-mi palmele. "Te duci în fața lui și îl împingi spre ocean. Simplu că bună ziua."

Ies de sub protecția clădirii și mă apropii hotărâtă, dar totuși temătoare, de robot. Îmi folosesc puterea pentru a ridica o bucată masivă de ciment căzută din blocul ce era să mă strivească, și o arunc spre capul mașinăriei.

Aceasta își întoarce raza de atac spre mine, apropiindu-se de locul în care mă aflam. Se mișca mai rapid ca înainte, așa că am fost nevoită să fug din fața ei și să mă îndrept spre plajă.

Max o lovea cu proiectile din spate, împiedicând-o să se întoarcă spre oraș.

-Amanda, prinde! strigă Lucas aruncându-mi un cablu gros, aproape scăpându-l din cauza greutății. Acum du-te în partea opusă! continuă el. Am înțeles. Voia să cuprindă unu dintre picioarele robotului și să îl rupă.

Fac întocmai cum mi-a fost spus și mă întorc cu fața spre creatură. Îmi fac curaj și pornesc spre ea cu viteză, încercând să mă feresc de laserele cu care trăgea în mine.

Duc cablul prin spatele piciorului și îl răsucesc de câteva ori. După ce era destul de bine prins, îi arunc capătul lui Lucas, acesta aruncându-l spre navă, unde Max aștepta să îl prindă.

Nava pornește imediat, trăgând după el spre ocean robotul, însă tot ce reușește este să îi rupă unul dintre picioare.

-Ai grijă! strig spre Lucas, când văd că robotului își pierde echilibrul și cade încet spre el. Îmi întind mâinile și opresc mașinăria din cădere, prinzându-o cu două tentacule de energie.

-Sunt oameni în bloc! mă avertizează Lucas arătând spre clădirea ce avea să fie distrusă complet dacă robotul cădea.

-Nu știu cât pot să îl țin! îi răspund cu greu, încercând să îmi canalizez toată puterea pe reținerea mașinăriei. Lucas intră în bloc împreună cu Max, intenționând să-l elibereze de toate persoanele înainte să fie sfărâmat.

-Am ajuns. Îmi întorc puțin capul și îl văd pe Eden lângă mine, cu părul ciufulit și față transpirată.

-Tu unde naiba ai fost? îl întreb eu nervoasă. Ăla e ruj? întreb curioasă uitându-mă pe gâtul lui. El își ridică mâna și și-o așează pe locul murdar, curățându-se rapid.

-Uhm, de fapt..., încearcă el să se justifice. Îmi dau ochii peste cap și îl opresc.

-Lasă asta acum, zic obosită din cauza efortului depus pentru a ține robotul, trebuie să eliberați clădirea înainte ca monstruozitate asta să o distrugă.

Eden se conformează și zboară spre bloc, scoțând pe geamuri persoanele bătrâne cărora le era greu să coboare pe scări.

-Băieți, nu o mai pot ține! strig epuizată și cad în genunchi. Lucas vine spre mine și îmi spune că blocul era gol. Îmi retrag mâinile, lăsând robotul să cadă cu putere peste clădire.

Mă ridic și mă duc spre ceilalți băieți.

-Trebuie să îl ajutăm pe Elijah să găsească Piatra, îi spun lui Eden. Acesta mă aprobă, dar când voia să mă ducă în zbor până la navă, simt cum ceva mă trage de capă. Mă întorc și văd un băiețel de cam 10 anișori, ținând în mână o figurină cu Superman.

-Voi sunteți super eroii despre care se spune la știri? mă întreabă copilul cu o voce inocentă și obosită. Mă las o genunchi în fața lui, ajungând la aceeași înălțime cu el.

-Noi suntem, îi spun eu cu un zâmbet pe față.

-Cand o să fiu mare vreau să fiu ca voi, continuă el somnoros. Îi mângâi capul și mă ridic, întorcându-mă spre Eden. Acesta mă ridica până la navă, unde Darren se holba la armele aduse de la sediu.

-Bine, acum îmi explică și mie cineva cine e tipul și ce căuta în navă mea? întreabă Max arătând cu degetul spre bărbatul curios.

-Oh, el e Darren, îl prezintă eu mergând lângă el. M-a salvat din fața robotului când Eden umbla pe nu știu eu unde. Discutăm mai târziu, acum trebuie să găsim Piatra.

Max își lasă armă pe o ladă și se întoarce pe scaunul lui de pilot. Mă așez la locul meu, uitându-mă în palme și văzând că sunt sângerii. Se pare că puterea are și dezavantajele ei.

Când Lucas era pe cale să închidă trapa de ieșire, Elijah intră pe ea plin de sânge, ținând în mână o piatră albastră.

-Voltranii sunt în spatele meu, spune,căzând în genunchi și scăpând Piatra. Mă îndrept spre el și îl ajut să se întindă.

-Ce e asta? întreabă Darren ridicând Piatra și uitându-se fascinat la ea. Înainte să îi pot spune ceva, un voltran intră în navă, trăgând spre Darren, însă greșește și nimerește Piatra, spărgând-o.

Lucas îi retează capul cu o săgeată de aluminiu, făcându-l să cadă în ocean. Puterea din piatră s-a eliberat sub forma unui fum albastru pal cu slabe nuanțe de gri deschis, intrând în trupul lui Darren.

Acesta cade în genunchi fără să zică nimic, tremurând și uitându-se spre tavan. După câteva secunde se oprește, lovindu-se de podea de metal. Mă duc spre el, ridicându-l pe genunchii mei.

-Darren, ești bine? îl întreb îngrijorată, simțindu-i pielea rece ca ghiață sub atingerea mea. Acesta își deschide ochii cu greu, uitându-se pierdut în jurul lui.

-Cred...cred că da, îmi răspunde el. Lucas îl ajută să se ridice, ținându-l pentru a nu cădea iarăși. Ce naiba s-a întâmplat?

Elijah vine în fața lui, cercetându-l cu atenție, așa cum făcuse și cu mine în ziua în care mă pricopsisem cu puterile Ravinei. Încearcă să îl constrângă, însă puterile Katherinei erau deja în el.

-Păi, se pare că acum avem și un vrăjitor, spune Elijah întorcându-se spre noi.

-Stai, cu-cum adică un vrăjitor? întreabă Darren confuz.

-Amice, acum ai în tine una dintre cele mai mari puteri vrăjitorești, îl luminează Lucas punându-și mână pe umărul lui. Darren era șocat. Faptul că deținea niște puteri atât de mari îl speria în oarecare măsură, așa cum mă speriaseră și pe mine la început.

-Nu îți fă griji, încerc eu să îl calmez, și eu am trecut prin același lucru și crede-mă, o să fie bine după ce înveți să le controlezi.

Darren nu spunea nimic. Probabil șocul era prea mare.

-E super! exclamă el. În sfârșit am puteri. Toți ne uităm la el, uimiți de reacția lui. Mă așteptam să fie puțin mai, nu știu, speriat.

-O să îl ducem la Flame și o să ne ocupăm de el acolo, zice Eden intrând în cabina pilotului.

-Adică o să fiu un super erou așa că voi? întreabă el entuziasmat. Stai, trebuie să îmi găsesc un nume. Uhm, Super Darren? Nu, nu, poate.. Darren Incredibilul.

Zâmbesc și mă duc în cabina cu costume pentru a mă odihni, deoarece misiunea de astăzi mă epuizase la maxim.