Descendenții

Capitolul 12

Toți acei conducători erau adunați în sufragerie și discutau strategiile pe care aveau să le folosească diseară împotriva lui Celeste. Habar nu am ce a fost în capul meu când am zis că o să mă ocup singură de cei 300 de Fe...Pheo sau cum naiba se numeau creaturile alea. Eu nu pot ridica o sticlă goală și am de gând să mă lupt cu atâția.

-Ești ok? Mă întorc și văd că vampirul ce îl ținuse pe Dean mai devreme intrase în bucătărie.
-Pai mi-am semnat singură condamnarea la moarte dar în rest sunt ok,zic eu ironică pe un ton puțin nepoliticos.
-Întrebam și eu,se apară el ridicând mâinile. Eu sunt Damon apropo.
-Amanda,fostă polițistă,actuală vrăjitoare care habar nu are cum să își folosească puterile,spun eu dând mâna cu el.
-Sper să nu ne omori pe toți diseară.
-Dacă ar fi să fac asta,cred că știu cu cine as începe.
-Am vaga impresie că vorbești de mine.
-Uite,vampirul gândește,zic eu ridicându-mă de pe scaun și mergând în sufragerie,nelăsându-i ocazia lui Damon să mai spună altceva.

Toți erau așezați pe canapea și pe scăunele vechi,plănuind fiecare mișcare.

-Mai sunt două ore,ar trebui să plecăm de acum,spune Zorsha așezându-și rochia. Din câte am înțeles,sucubii sunt femei extrem de frumoase ce se hrănesc cu plăcerea bărbaților până îi seacă de puteri. Zorsha era înaltă,slabă și avea un păr negru până la umeri. Cred că înțeleg faza cu " femei extrem de frumoase".
-Are dreptate,aprobă Zedir.
-Elijah,ar trebui să îți trimiți vampirii la adăpost,în caz că Celeste reușește,spune Jackson ridicându-se de pe canapea.
-Spre deosebire de ceilalți,eu nu îmi conduc neamul. Fiecare are dreptul să facă ce vrea atâta cât nu îi pune pe restul în pericol,răspunde Elijah calm iar Jackson aprobă din cap,fără să mai spună altceva.

-Arma e pregătită? întreabă Crowley uitându-se la mine.
-Numele meu e Amanda,răspund eu iritată.
-Chiar crezi că îmi pasă,păpușă? zice el făcând pași spre mine și încearcă să îmi mângâie obrazul,dar un tentacul de de energie de culoare roșie ce îmi părăsește mână îl cuprinde de mijloc.
-Amanda,calmează-te,spune Elijah apropiindu-se încet de mine. Simțeam dorința de al sfărâmă pe acel vierme din fața mea. Voiam să văd cum corpul îi se frânge în mii de bucățele. Crowley a început să se zbată și să țipe,oferindu-mi o satisfacție ciudată.

-Amanda,repetă Elijah. Încerc să mă calmez și îmi retrag puterea înapoi. Crowley cade pe podea,recuperându-și respirația.
-Mergem acum? întreabă Efruz,rupând liniștea ce se lăsase în cameră. Ceilalți aprobă și ies pe rând din cameră. Eu mergeam împreună cu Elijah,Stefan și Damon spre locul unde Celeste avea de gând să deschidă porțile celui mai înfricoșător loc de pe pământ.

-Deci,domnisoară vrăjitoare,ești pregătită? mă întreabă Damon,mergând în spatele meu.
-Să te omor? Oricând,răspund eu zâmbind malefic.
-Mereu ești așa rea?
-Doar în preajma persoanelor pe care nu le plac.
-Auch,se preface el rănit,ducându-și mână pe inimă.

-Liniște,zice Elijah oprindu-se din mers.
-Ce se întâmplă? întreb eu confuză. Elijah nu îmi răspunde,doar stă și ascultă chestiile pe care numai un vampir le putea auzi.
-Suntem aproape, șoptește el. Celeste i-a aranjat pe cei din Phoenix în jurul locului unde v-a efectua ritualul. Amanda,Damon te va duce lângă fiecare,eliberând calea pentru ceilalți.
-Tu? întreb eu panicată.
-Eu cu Stefan o să verificăm zona,să fim siguri că nu mai există nimic înafara de cei din Phoenix. Eu aprob din cap și mă apropii de Damon,acesta prinzându-mi talia și fugind cu viteza lui de vampir.

-Aici e primul,zice el apropiindu-se în spatele unui copac. Ești sigură că poți face asta?
-Sper și eu,spun și ies din acoperământul copacul,acel Phoenix fiind la 20 de metri depărtare de mine. Era o creatură cu corp de pasare,picioare groase ca de dragon și aripi lungi si negre,pe ele fiind vene proeminente. Când fiara mă vede,scoate un răcnet asurzitor și își i-a zborul spre mine. Speriată,fac un pas în spate dar îmi amintesc că ceilalți și-au baza în mine. Nu puteam să-i dezamăgesc. Respir adânc,iar când creatură era la câțiva metri de mine,îmi întind mâinile și îl zdrobesc cu tentaculele de curent.
-Unul e gata,mai sunt doar 299,zice Damon prinzându-mi talia și pornind.

Am continuat așa aproape o jumătate de oră,omorând 30 creaturi. Acum ceilalți se puteam apropia mai mult de Celeste.

-Partea cea grea vine acum,zice Damon oprindu-se din fugă.
-Dacă nu reușesc? zic eu plecând fața în pământ. Niciodată nu mai avusem o asemenea responsabilitate. Cel mai greu lucru pe care l-am făcut până acum a fost să împușc pe cineva cu gloanțe oarbe. Damon face câțiva pași spre mine și îmi prinde umerii în palme.
-O să reușești,mă încurajează el.
-Sper să ai dreptate.
-Ești gata?
-Da,aprob eu și pășesc apăsat în față,apropiindu-mă de mulțimea de creaturi. Acestea se întorc toate deodată cu fața spre mine și încep să urle,acoperind fiecare sunet din zonă. Mă opresc și îmi închid ochii,vizualizând moartea Ravinei. Îmi amintesc acele momente de parcă eu as fi fost arsă și nedreptățită. Îmi deschid ochii,simțind furia clocotindu-mi în sânge. Îmi întind mâinile și las libere două tentacule de energie. Acestea se întind și omoară doua din acele ființe.

Nu de poate. Nu am timp să le omor pe toate așa. O să fiu mâncata de vie dacă continui așa.
"Te rog,te rog Ravina,ajută-ma." gândesc eu speriată.

Puterea devenea din ce în ce mai fierbinte și copleșitoare. Încerc să îmi mențin respirați regulata dar era extrem de greu.Picioarele îmi tremurau iar ceață îmi acoperea ochii.

-Ravina! Strig eu căzând în genunchi,răpusă de oboseală și privind cerul. Era atât de frumos. Atâtea stele. Parcă era prima dată când le văd. Liniștea din corpul și capul meu a fost distrusă de un impuls ce îmi înțepase inima pe interior. Venele începeau să-mi danseze sub piele iar sângele parcă voia să țâșnească din ele. Asta a fost. În acel moment totul în fața mea era de culoare roșie. Vedeam totul cu scârbă și ură. Astă a fost momentul în care Ravina a ieșit din adâncul sufletului meu și m-a controlat.

M-am ridicat în picioare,simțindu-mă mai puternică că niciodată. Creaturile erau foarte aproape. Mi-am întins mâinile și am aruncat înapoi acele tentacule. De data asta acestea au învăluit fiecare Phoenix în parte. Un rânjet mi-a apărut pe față când i-am văzut striviți sub ochii mei. Tot ce mai era acum în acea poieniță erau gorgonele și Celeste.

Fac un pas în fața dar o mână pe umăr mă oprește să înaintez.
-Amanda..? întreabă Elijah întorcându-mă cu fața spre el. Pe privirea lui se citea șocul. Voiam să îi răspund dar nu mai dețineam controlul asupra propriului meu corp.

-Ravina,las-o! strigă acesta încercând să mă elibereze de sub posesia ei,însă în zadar. Plec din fața lui și mă îndrept spre cele trei Gorgone. Poate pentru alții era greu să omoare o Gorgonă,însă pentru mine a fost floare la ureche. Le-am ucis în același mod ca pe celelalte creaturi.

-Se pare că nu sunt singura vrăjitoare de pe aici,spune Celeste surâzând la vederea mea.
-Pe lângă mine tu ești un nimic,zic eu fără să vreau.
-Oh drăguță,ce dulce ești. Dacă nu știai eu sunt prima vrăjitoare deci asta mă face cea mai puternică.
-Poate ești prima vrăjitoare dar până și cea mai puternică ființă tremură la auzul numelui meu.
-Oh,serios? Zice ea ridicând din sprâncene. Aș mai sta să îți ascult prostiile însă am o treabă de rezolvat așa că te rog,fă bine și pleacă. Celeste se întoarce cu spatele la mine și începe să citească incantațiile ce aveau să deschidă porțile Purgatoriului.

-Ravina,zic eu fără să adaug nimic altceva. La auzul acestui nume Celeste se oprește din citit și se reîntoarce cu fața spre mine.
-Chiar crezi că mi-e frică de aceea puștoaică? Zice ea încercând să pară stăpână pe situație însă frica îi se citea în privire.
-En magnus ethtalus,mherãnho ethäliæ murdålyo, încep eu să rostesc,asta înfiorând-o pe Celeste. Vântul a început să bată cu putere iar pământul s-a cutremurat. În jurul lui Celeste au apărut 9 femei îmbrăcate în rochii albe.

-Celeste! strigă cea mai bătrână dintre ele.
-Nu,vă rog, nu! imploră ea cu lacrimi în ochi.
-Ai încălcat legile Cărții Lacrimilor,așa că te întorci pe Tărâmul de Fildeș și o să îți ispășești pedeapsa de 200 de ani, continuă bătrâna. Un nor de praf se ridică de pe pământ și o învăluie pe Celeste.
-Nu! strigă această înainte să se facă dispărută odată cu cele nouă femei.

-Ravina,te rog! spune Elijah venind în spatele meu. Mă întorc cu fața spre el și îl privesc cu ochii plini de compasiune. Mă apropii de el și îi mângâi obrazul. Înainte ca el să zică ceva,Ravina îmi predă controlul și se întoarce în colțul ei de suflet. Nu mi-am mai putut ține ochii deschiși și îmi las corpul pradă extenuării,căzând dar Elijah mă prinde.