Descendenții

Capitolul 21

După două ore am ajuns în cele din urmă la poalele muntelui. Damon se oprește obosit și se sprijină de un copac.

-Ești ok? îl întreb, punându-i mâna pe umăr.

-Trebuie să mă apuc de sală, zice râzând și se întoarce spre mine. În secunda următoare Elijah ajunge și el, oprindu-se și uitându-se neclintit spre munte. Mă apropii de el.

-Cum o să aflăm în ce parte e cavoul? îl întreb uitându-mă la crestele abrupte. El mă ignoră și trece pe lângă mine.

-Damon, tu verifici partea din mijloc a muntelui,eu cea de sus și ea o să verifice bazele,spune el. Damon se uită spre mine îngrijorat, însă îl calmez aprobând din cap. După ce se asigură că împrejurimile sunt sigure, Elijah dispare,urmat fiind de Damon.

Rămasă singură, încep să merg în jurul muntelui, în căutarea unei intrări, însă asta ar putea dura o veșnicie deoarece era imens.

Mersesem mai bine de 20 de minute, însă nu găsisem nimic.

-Cred că am găsit ceva! Tresar speriată la auzul acelei voci și țip. Mă întorc și îl văd pe Damon, uitându-se confuz dar amuzat la mine.

-Ce naiba!? exclam eu iritată.

-Așa urât sunt? întreabă el pipăindu-și fața ironic. Oricum,cred că am găsit intrarea. Mă trage in brațele lui și sare până aproape de vârful muntelui. Ajunseserăm în fața unei uși din piatră gravată cu diferite simboluri pe care nu le înțelegeam.

-E blocată total, zice Elijah care era deja acolo. Mă apropii de simbolurilor străine și le ating gentil cu mâna. Sunt ale aztecilor, adaugă Elijah.

-Pot încerca să o deschid, zic și fac câțiva pași în spate. Îmi închid ochii și mă concentrez asupra ușii, ce era întipărită pe pleoapele mele închise. Îmi ridic mâinile încet și eliberez  mici tentacule subțiri de energie, ce au început să se potrivească că într-un puzzle între simboluri. Muntele a început să se cutremure atunci când ușa a început să se clintească.

-Funcționează! exclamă Damon uitându-se la ușă ce se deschidea în fața ochilor lui.

Îmi deschid ochii și îmi las mâinile să-mi cadă pe lângă corp, extenuate. Elijah intră primul în interiorul muntelui,Damon rămânând să mă ajute pe mine.

După ce am trecut de ușa din piatră, am ajuns într-o încăpere înaltă. În mijlocul acesteia se afla un sicriu din sticla purpurie, luminat fiind de razele soarelui ce intrau printr-o spărtură din tavan. În partea stângă a încăperii erau morminte săpate în pereții de piatră, gravate cu litere negre. Pe partea stângă arau tot morminte,doar că acestea erau gravate cu litere auri.

Mă apropii de sicriul din mijloc, uimită de frumusețea lui. Lângă el era o placă din ceramică pe care era scris  "Prea Puternică Mamă, odihnește-te în pace, înconjurată de fii tăi."

-Priviți aici, spune Elijah, făcându-mă să-mi întorc privirea. Merg spre locul în care era el, în fața mea răsărind două porți imense din granit și obsidian. Pe partea din granit era scris numele "Mihail" iar pe cea din obsidian "Lucifer".

-Deci, asta e faimoasa cușca a Naogilor, zic și mă apropii de ea. Îmi întind mâna și ating mânerul din granit, iar în următoarea secundă un răget asurzitor se aude din spatele porților. Fac un pas în spate înspăimântată.

-Nu cred că le plac musafirii, spune Damon și mă trage mai în spate.

-Naogii au fost mereu închiși? întreb curioasă, așezându-mă lângă perete.