Descendenții

Capitolul 17

-Unde l-ați găsit? întreabă Dean văzându-i pe Damon si Stefan intrând în subsol cu trupul unui nou născut fără viață.
-Maternitatea Sf. Ecaterina,îi răspunde Damon așezând pruncul în brațele lui Katherine.
-Ce naiba ar trebui să fac eu cu asta!? tresare ea uitându-se mirată la mica ființă.
-Ești mamă,vezi tu.
-Mama unui copil viu.
-Prefăte că doarme. Katherine își dă ochii peste cap și pune copilul pe masă.

-Nu înțeleg un lucru,spun eu în timp ce amestecam sângele cu verbina;de ce a trebuit să îl dezgropăm pe preot?
-Asta mă nelămurește și pe mine,zice Elijah uitându-se atent la trupul bătrânului. Era îmbrăcat într-un costum negru dintr-un material gros,iar oasele îi erau albe fără pic de murdărie.
-Trebuie să fie ceva în legătură cu el,adaug eu punând bolul de lut deoparte. Verifică-i buzunarele. Elijah se conformează și începe să miște sacoul ușor,fără să facă mișcări bruște pentru al rupe.
-Ai găsit ceva? întreabă Damon venind lângă mine.
-E ceva aici,răspunde Elijah scoțând o bucată de hârtie învechită.

-Scrie ceva? întreb eu uitându-mă la aceea foaie.
-E în latină,spune el. Katherine? zice el cu subânțeles,uitându-se la la ea. Femeia se ridică și îi i-a ușor foaia din mână,încercând să descifreze scrisul.
-"Luat din casă eu acum,m-am ridicat și-am plâns. Sângele și otrava le-ați luat și ați pictat pruncul furat de somnul veșnic și l-ați băgat adânc în patul meu cel de-al pururi,să putrezească odată cu ultimul cuvânt."

-Ce naiba înseamnă asta? întrebă Damon complet derutat de runele citite.
-"L-am băgat în patul lui cel de-al pururi", repet eu în șoaptă.
E vorba despre mormânt.
-Trebuie să punem copilul în mormântul preotului?
-Cam așa,dar nu înțeleg ultima parte. Cum adică "odată cu ultimul cuvânt"?
-Trebuie să ne gândim repede;mai sunt doar 12 ore până când se îndeplinește prima parte.

* * *

Am ieșit din casă și am început să mă plimb prin împrejurimi,fără a mă îndepărta prea mult. Era înnorat însă nu era atât de frig;doar mici adieri de vânt ce se izbeau de crengile uscate ale copacilor mai rupeau liniștea.

Aveam nevoie să fiu singură și să pot procesa tot ce se întâmplă. Vrăjitoare,vampiri și Apocalipsa. Ce naiba se întâmplă?

M-am oprit și m-am așezat pe un copac căzut,uitându-mă la un stejar înalt,în care cânta o mierle.

-Cum te descurci cu toate astea? întreabă Elijah venind lângă mine și uitându-se în același loc.
-Nici eu nu mai știu,răspund eu cu o sinceritate nemaiîntâlnită până acum. El surâde ușor și se așează în fața mea. Mă ridic,uitându-mă în ochii lui și încercând să ghicesc ceea ce are de gând să facă.
-Îmi pare rău că ai ajuns aici.
-Mai bine așa decât să stau toată viața în umbră,fără să am habar de ce se întâmplă cu adevărat în lumea asta.

-Mă bucur că sunt aici,spun eu după câteva momente de liniște.
-Auzi mierla aia? întreabă el întorcându-se cu fața spre stejar. Azi e ultima seară din an în care mai cântă.
-Ultima zi a lui septembrie, adaug eu.
-În mai se întorce,fiind prima pasare care cânta. În fiecare an,ea cântă prima și ultima. Îmi fixez privire spre pasăre.
-Ultima seara care cânta. Ultima zi din an.. Asta e! exclam eu.
-Ce e?
-E ultima dată când cântă adică ultimele ei cuvinte.La asta se referă cuvintele de pe foaie. Trebuie să punem copilul în groapa preotului înainte ca mierla să se oprească. Elijah mă prinde de talie și ne duce la cabană în câteva secunde.

-Damon,adu copilul. Stefan,tu vino cu bolul cu sânge,strig eu din pragul ușii.
-Unde mergem? întreabă Damon ridicând copilul în brațe.
-La mormântul preotului,zic și mă întorc în sufragerie,unde Elijah aștepta.

-Eu ce fac? întreabă Katherine urcând după băieți.
-Rămâi aici cu Sam și Dean,îi răspund Elijah. Ne întoarcem în mai puțin de o oră.
-Aveți grijă,spune Dean.
-Și voi,zic eu și închid ușa după ce toți ceilalți ies.

* * *

- Grăbiți-vă,trebuie să ajungem acolo cât de repede putem,zic eu ferindu-mă de crengile uscate ce se aplecau parcă pentru a ne îngreuna drumul.
-Mai știți unde era groapa? întrebă Stefan ținând strâns bolul.
-Trebuie să fie undeva pe aici, răspunde Damon.
-Aici! strigă Elijah,fiind la câțiva metri depărtare de noi. Ne-am îndreptat spre el,văzând groapa imensă din pământ.

-Acum ce? întreabă Damon uitându-se la mine.
-Dă-mi copilul,zic eu și prind în brațe făptura neînsuflețită. Îndepărtez materialul alb ce îl acoperea și încep să îi ung trupul cu amestecul de sânge și verbină. După ce termin, așez pe fundul mormântului materialul și pun copilul deasupra lui.
-Asta e tot? întreabă Stefan văzând că nu se întâmplă nimic.
-Trebuie să astupăm groapa cu pământ și după să citesc vraja lăsată de Ravina,îl informez eu scoțând caietul pe care îmi notasem informațiile lăsate de vrăjitoare.

Băieții au început să arunce pământ deasupra corpului firav,până au acoperit groapa în întregime. Am căutat vraja și am citit-o de câteva ori în gând. După ce m-am asigurat că pot pronunța fiecare cuvânt,am cutezat să o rostesc cu voce tare.

După ce runa a fost citită,o liniște apăsătoare s-a lăsat peste pădure.
-Ce naiba se întâmplă? întreabă Damon în șoaptă,parcă fiindu-i frică să ridice tonul.
-E prea liniște,afirmă Elijah cu aceeași paranoie în voce. Într-o secundă,un mic cutremur mă face să îmi pierd echilibrul și să mă sprijin de Stefan.
-Ar trebui să ne întoarcem,spune Elijah și face câțiva pași în spate. Stefan mă prinde de talie și încearcă să își folosească viteză pentru a ajunge la cabană,însă nu reușește.
-Ce naiba se întâmplă? protestează acesta derutat.
-Ne-au paralizat puterile! exclamă Elijah.

-Dacă nu nu mai avem puteri,asta înseamnă că...
-O să murim de-a binelea!

-Mai sunt 3 ore până la miezul nopții,o să rezistați până atunci,spun eu încercand să îi calmez. Acum trebuie să ne întoarcem înainte să ne întâlnim cu ceva ce ne-ar putea ucide. Cei trei se uită unii la alți și pornesc după mine.

După încă o oră de mers,am ajuns în sfârșit în fața cabanei.
-Am lăsat ușa deschisă când am plecat? întreabă Stefan uitându-se la cabana deschisă.
-Probabil au deschis-o cei dinăuntru, spun eu și mă apropii.

Intru încet când un miros puternic de moarte îmi ajunge la nas. Fac un pas și îi văd trupul lui Katherine într-o baltă de sânge.
-Ce naiba..?! exclam eu speriată.

-Ati venit!

Mă întorc și în fața mea apare un bărbat de vârstă mijlocie,blond și bine făcut. În mână avea o macetă lungă și acoperită de sânge iar în ochi i se putea citi ura și nebunia.
-Cine ești? întreb eu încercând să par stăpână pe mine.
-Mikael! spune ferm Elijah,venind la același nivel cu mine.
-De obicei îmi spuneai "tată",dar cred că merge si așa,spune criminalul rânjind.
-Cum ai ieșit din sicriu? continuă Elijah ignorându-i observația.
-Să lăsăm asta pe mai târziu,acum spune-mi,unde sunt frații tăi?
-Nu o să afli niciodată! afirmă Elijah serios.

-Nț, atunci se pare că o să trebuiască să te ucid pe tine primul,spune Mikael aruncând maceta înspre Elijah,însă,întinzându-mi mână din impuls,prind lama cu un mic tentacul roșu și o sfărâm.

-Era să uit de vrăjitoare,continuă Mikael. Am adus ceva pentru tine. Se întoarce și deschide ușa ce ducea spre bucătărie,acolo fiind trupul unui bărbat înjunghiat.
-Moon! strig eu și mă îndrept spre el,aruncându-mă în genunchi lângă corpului lui,care încă nu era lipsit de viață.
-De data asta ai scăpat,dar vedem data viitoare,adaugă Mikael și părăsește cabana.

-Sam,te rog,deschide ochii!strig eu cu lacrimi în ochii spre singurul prieten pe care l-am avut după ce mama mea a fost ucisă. Sam,o să fii ok! O să te trezești și o să mergem amândoi la Decan pentru a-i cere să ne facă din nou detectivi. O să vezi Sam,o să fie bine!
-Amanda,spune Elijah venind în spatele meu și prinzându-mi umerii în palmele lui.
-Spune-i Elijah,spune-i să se trezească! continui eu plângând și mângâind fața rece a fostului meu partener de misiuni.
-Îmi pare rău,zice Elijah trăgându-mă în brațele lui.

-I-a ucis și pe cei doi vânători,spune Stefan venind din subsolul cabanei.
-O să fie bine!exclamă Elijah cu voce răgușită.