Descendenții

Capitolul 34

-Erai..te-am vazut cu ochii mei..., incepe Eden sa-mi vorbeasca, ochii lui inca scanandu-mi trupul. Parca se astepta ca in orice moment sa dispar. Sa fiu doar o iluzie.Era confuz. Si eu eram. Ce puteam sa ii explic? Nici eu nu intelegeam ce se intamplase. Max statea rezemat de caloriferul de langa geam, privindu-ma cu aceeasi ochi uimiti. Lucas se asezase pe masa micuta, uitandu-se in podea si gandinu-se la nu stiu eu ce.

-Acum trebuie sa ne gandim la cum ii scapam pe cei trei din mainile celor ce ma vor, schimb eu subiectul si ma ridic de pe scaun. 

-Cine ar avea ceva cu tine? Si de unde stie ca nu esti moarta? Nici noi nu am stiut, intervine Lucas sarind pe podea, rotindu-si gatul. Habar nu aveam ce sa ii raspund. Nu imi amintesc sa fi avut prea multi dusmani inainte sa mor, ma rog.

De cand am iesit din oglinda m-am simtit ciudat. M-am simtit diferita. Ignorand faptul ca sunt in corpul unei pustoaice de 16-17 ani, ceva era schimbat. Sa fie din cauza puterilor? Sa fie din cauza mea?

-Baieti...avem companie, rupe Max tacerea aratand spre intrarea hotelului.Noi ceilalti ne apropiem de geam, uitandu-ne la masinile abia parcate pe strada. Erau asezate in asa fel incat traficul sa fie blocat. Nimic nu intra, nimic nu iese.

Oameni care erau in trecere se uitau panicati la barbatii ce ieseau din masini, imbracati in costume negre impecabile. 

-De unde stiau ca o sa fiu aici? intreb eu confuza, stiind ca mi-am sters fiecare urma. Privirile lui Max si al lui Lucas se indreapta spre Eden.

-Eden..? incepe Lucas uitandu-se la el, furia arzand in el. Eden se uita inapoi la elf.

-Sora mea e la ei, se apara gardianul. Deci Eden ii chemase? Si cum adica sora lui e la ei? Lucas se repede spre el cu intentia de a-l lovi insa ma strecor in intre ei si il opresc.

-Lucas! strig,ochii lui marindu-se. Controleaza-te. Acum trebuie sa ne gandim la o modalitate sa iesim de aici. Lucas ma fixeaz cu o privire furioasa, ramand nemiscat. Vazand ca nu are de gand se dea inapoi, Max isi aseaza mana pe umarul elfului, tragandu-l gentil inapoi.

-Nu putem cobori pe scara de incendiu, insa putem sarii pe cladirea vecina daca ajungem pe acoperis, ne explica Max deschizand fereastra si uitandu-se in sus. Inainte ca unul din noi sa mai poate spune ceva, am simtit cum podeaua se surpa sub picioarele mele.

In doar cateva secunde am ajuns la parter, bucati de ciment acoperindu-ma aproape complet, insa nu simteam durerea. Coatele si picioarele imi sangerau, insa nu simteam nimic. Tusesc din cauza prafului si incep sa ma eliberez de sub daramaturi.

Inutil. Erau prea grele pentru bratele unei copile de 17 ani. Imi inchid ochii, concentrandu-ma si incercand sa ma folosesc de puterile ramase. Alta pierdere de timp. Probabil puterile Ravinei au ramas in oglinda, impreuna cu stapana lor de drept. 

Acum ca sunt din nou cum eram, bazandu-ma doar pe puterile omenesti, nu stiam cum sa ma apar, cum sa ma lupt. Nu mai eram eu. Mi-am pierdut trupul acum puterile. Ma intreb, cine sunt acum?

-Amanda Wayne, in sfarsit! exclama o voce de barbat, in timp ce daramaturile de deasupra mea se imputinau. Aparent, patru alti barbate ma ajutasera. Ma ridic putin ametita, scuturand praful ce se asternuse pe haine si ma uita la cel ce imi cunostea numele. Parea trecut de 40 de ani, cu par negru sters si fata obosita.

-Cine esti? il intreb fara retinere, nesimtind niciun sentiment de frica.

-Numele meu este Agares, se prezinta barbatul facand o plecaciune scurta. Sunt conducatorul a celor 31 de legiuni din estul Iadului. Ochii mi se maresc auzind acel cuvant. E un demon?

-De ce ma cauti? continui eu sa intreb fara pic de teama. Inainte sa raspunda, Eden si ceilalti se elibereaza de sub daramaturi, intentionand sa il atace, insa ceilalti barbate ii opresc.