Descendenții

Capitolul 31

3 luni mai târziu...

De când am ajuns în Emirate, a trebuit să mergem în misiuni de recunoaștere în fiecare zi. Nu am luptat cu nimeni și nu am fost atacați. A fost liniște.

-Alpha 47, răspunde!

Mă întorc spre stația radio și mă așez în fața ei.

-Alpha 47, recepționat. Ce se întâmplă?

-Gama 16 a fost atacată de Zeniți și Agent 16 a fost luat prizonier!

-Lucas, șoptesc eu și ies din cort. Alpha 47, adunarea! strig eu către echipa mea. Toți cei 6 soldați ies nedumeriți din conturile lor, uitându-se în jur pentru a se asigura că nu suntem atacați.

-Ce se întâmplă? întreabă unul dintre ei, venind în fața mea panicat.

-Echipa Gama 16 a fost executată de Zeniți iar Lucas a fost luat ostatic, încep eu să explic. O să ne întâlnim cu Delta 12 și Beta 1 în tabăra atacată. În 10 minute plecăm. Baietii se grabesc inapoi in corturi pentru a-si imbraca uniformele.

Ma intorc in cortul meu, uitandu-ma pe pat, unde doua costume ma asteptau. Costumul vrajitoarei Amanda si uniforma Agentului 47. Intrebarea ramane: care din ele va merge astazi la luptă? 

<>  <>  <>

Dupa o ora de mers prin desertul arid, am ajuns in tabara atacata si arsa din temelii. Cei 6 soldati erau intinsi intr-o balta de sange, dezbracati, pe pieptul fiecaruia fiind scris cuvantul "plecati".

-Ne luptam cu niste psihopati, afirma Eden indignat, ajungand in spatele meu. Acesta le face semn barbatilor din echipa lui pentru a acoperii trupurile fara viata a soldatilor si pentru a-i arde, deoarece nu voia sa se gandeasca la faptul ca niste eroi sa fie inghititi de pamantul dusmanilor.

-Trebuie sa il gasim pe Lucas, spun eu uitandu-ma fara expresie la sangele de pe nisip. Il gasim pe Lucas, distrugem baza Zenitilor si ne intoarcem.

Max a ajuns dupa alte 10 minute petrecute in tabara distrusa, fiind la fel de socat precum fusesem noi. Dupa ce luptatorii au fost arsi cu armele in mana, ca niste adevarati eroi, ne-am adunat in mijlocul taberei pentru a ne gandi la o strategie de salvare.

-Trebuie sa ne impartim in doua, zic eu dupa cateva minute de liniste. Ei se asteapta sa mergem dupa Lucas, si asta vom si face, insa nu toti. Eden, tu si Max o sa duceti Liliacul Alb la baza Zenitilor in timp ce eu o sa ii adun pe toti intr-un loc.

-Cum ai de gand sa faci asta? intreaba Eden confuz.

-Vorbesti cu o vrajitoare, ii raspund eu razand. Cand toti o sa fie in cladirea principala, voi o sa incarcati arma si plecati imediat de acolo.

-Si tu ce o sa faci? intreaba Max cu mainile la piept.

-Daca nu reusesc sa ies pana sa explodeze, am sa formez un scut in jurul meu si al lui Lucas, ii explic eu calma. Daca nu ajungem intr-o ora dupa explozie, veniti dupa noi. 

-Esti sigura ca o sa functioneze? continua Eden banuitor. O sa te descurci singura?

-Este singura noastra sansa, Eden, zic eu punandu-i mana pe umar. Nu o sa il lasam pe Lucas acolo. 

-Capitanul a zis sa nu punem viata intregii echipe in pericol pentru o singura pentru o persoana, intervine un barbat din echipa mea.

-Capitanul nu e aici, spun eu hotarata si ma intorc spre restul soldatilor. Cine vrea, poate sa ramana aici, in siguranta. Dupa in moment de liniste, un barbat face un pas in fata, spunand ca o sa ne insoteasca chiar daca il conducem spre moarte. Altii i-au urmat exemplul, intregind echipele.

-Asa sa fie, spune Eden intinzand o mana in fata. Pentru Descendenti. Max isi aseaza mana deasupra mainii lui Eden, acelasi lucru facandu-l si eu.

-Pentru Descendenti, spunem noi simultan. Ne-am inarmat si am pornit spre cea mai importanta misiune de pana acum, din care nu stiam daca o sa ne mai intoarcem. Am ajuns la o rascruce de drumuri, ce duceau insa spre acelasi loc. Baza Zenitilor. Eu am plecat cu echipa mea pe drumul din dreapta, unde era construita cladirea principala, iar Eden si Max, impreuna cu echipele lor, au plecat pe drumul din stanga, ducand Liliacul Alb pe ultimul lui drum.

-Nu l-au bagat in inchisoare, ii soptesc eu lui Zayn, unul dintre soldati. Ar fi prea greu pentru ei sa ne captureze acolo. 

-Deci e in cladirea aceea? intreaba el aratand spre constructia mare din ciment, inconjurata de Zeniti inarmati. Cum o sa intram acolo fara sa fim ucisi?

-Nu noi trebuie sa intram acolo, ci ei, spun eu gandindu-ma la un plan. Trebuie sa ii inlaturam pe cei din afara pentru a le elibera drumul lui Eden si Max. Am o idee, exclam eu. Ma misc pana in spatele unuia dintre Zeniti, capturandu-l si tragandu-l langa echipa. Dezbraca-l, il indrum eu pe Zayn. Acesta se uita nedumerit la mine, insa imi urmeaza ordinul, luandu-i hainele si imbracandu-le.

-Acum ce? intreaba el tragand pe cap masca purtata de Zeniti.

-Ai sa ma prinzi si ai sa ma duci la ei, explicandu-le cum m-ai capturat si m-ai adus aici, ii spun eu. Voi o sa ramaneti aici, iar daca nu merge totul conform planului, veniti dupa noi, continui spre restul echipei. Ceilalti aproba din cap si se imprastie in locuri strategice. Zayn rasufla odata si ma prinde de brat, tragandu-ma spre mijlocul bazei. 

Zenitii isi atentia spre noi, apropindu-se. Unul dintre ei intreaba ceva in limba araba, acest lucru facandu-ma sa ma panichez, insa ma calmez cand Zayn ii raspunde. Nu stiam ca stie araba. 

-Se pare ca avem program in seara asta baieti, striga Zayn. Zenitii incep sa rada. adunandu-se toti langa mine. Cand unul a vrut sa ma atinga, Zayn ma trage spre el. Sa o ducem inauntru mai intai, spune el intorcandu-se spre cladire.

Zayn il lasa pe unul dintre inamici inainte, deoarece nu stia calea, insa a  incercat sa fie cat de subtil posibil.

-O ducem in pivnita, sugereaza unul dintre barbatii cu masca. Ceilalti aproba si se duc spre niste scari din lemn ce duceau in jos. Am ajuns in fata unei usi din lemn, pe care o deschide usor.

-Pleaca de aici, ii soptesc eu lui Zayn, intrand in camera. Acesta incearca sa refuze, insa unul dintre Zeniti il trage inapoi, spunand ca el vrea sa fie primul. Zayn dispare imediat din peisaj, atunci cand 5 barbati inchid usa in spatele lor.Unul ma impinge pe jos, tragandu-mi picioarele inspre el. 

Imi folosesc puterea pentru a-l arunca de pe mine, izbindu-se de un dulap antic din lemn, deoarece pivnita era plina de artefacte vechi din lemn, precum mese, scaune, oglinzi si altele. Ceilalti sar pentru a ma ataca, insa sfarsesc cu totii izbiti de pereti si scaune.

Ma ridic de jos si ma indrept spre usa, insa simt o durere intepatoare in spate. Imi sprijin greutatea corpului de usa, ne mai fiind in stare sa ma tin pe propriile picioare. Firicile de sange imi curg din coltul gurii si din nas. Ma intorc cu greu, vazand pe unul dintre Zeniti cu un ranjet sadic pe fata.

Imi intind mana si il sugrum cu un tentacul de energie fortat, findu-mi extrem de greu sa imi folosesc puterile cu un cutit in piept. Scot in cele din urma pumnalul din spate, cazand pe podea. Aud din buzunar o voce. Scot statia, auzind vocea unui barbat, insa nu puteam sa imi dau seama cine era.

-L-am scos pe Lucas, zice barbatul. 

-Am armat Liliacul, zice un altul pe acelasi ton. Unde esti Amanda?

-Plecati de aici, incerc eu sa spun fara sa gafai, insa nu prea mi-a iesit.

-Amanda, unde esti? Continua barbatul cu o voce panicata.

-Misiunea.., zic eu tusind si scuipand sange. Misiunea...a fost..un succes.

-Vin dupa tine, continua barbatul.

-Nu toti eroii se intorc, spun eu dupa cateva momente de liniste. Scap statia din mana,ramanand cu ochii atintiti spre una dintre oglinzi. In urechile mele o vibratie rece m-a facut sa tresar de cateva ori. Muream. Simteam cum sunt parasita de vlaga, de dorinte, de vise, de iubire, de tot. Ma simteam rece si goala, cu o rana plina de sange in piept.