Descendenții

Capitolul 30

-Eden, tu cu Max le duceți pe Danna și Rose în colțurile din sud-vest, respectiv nord-vest, explică Flame. Darren a deja în colțul din sud-est iar Amanda o să lucreze de aici. Ați înțeles? Cei doi aprobă și dispar în zbor cu cele două fete.

-După ce scutul e ridicat, oamenii mei o să evacueze toți oamenii și o să îi îndrume spre munți, continuă căpitanul Dannos. Acolo o să fie în siguranță.

-Nu o să putem ține scutul mai mult de o oră, recunosc eu îngrijorată.

-Să sperăm că o să terminăm până atunci, adaugă căpitanul și iese din sediul Primăriei, la care ajunsesem de dimineață pentru a ne pregăti mai bine. Ies după el și mă îndrept spre colțul meu de oraș. Îmi activez casca și îi contactez pe ceilalți parteneri ai mei.

-Darren, pregătit?

-Mereu sunt pregătit, răspunde el mândru. Rose?

-Acum am ajuns, sunt gata. Tu Danna?

-Gata, răspunde și ultima vrăjitoare.

-La trei, zic eu și încep să număr. Unu, doi, trei! exclam la ultima cifră și îmi ridic mâinile în sus, eliberând un scut roșu aproape transparent, ce se mărea în lățime pe timp ce urca. Roșul puterii mele s-a întâlnit cu un albastru pal, un verde aprins și un violet. Acestea s-au unit deasupra orașului, izolându-l de orice pericol extern.

-Suntem gata, spune Darren, dându-le celorlalți de știre că puteau să înceapă operațiunea de evacuare.

Am văzut cum soldații scoteau cetățenii speriați din casele lor, fără să le dea vreo explicație. Copii plângeau și se țineau strânși de mână mamelor iar bătrânii strigau spre cer cu mâinile împreunate, cerând îndurare de la Dumnezeul lor.

Trecuse jumătate de oră deja, iar scutul începea să vibreze. Nu îl mai puteam ține pentru mult timp.

-Nu cred....nu pot, se aude vocea Dannei prin cască, însă se oprește brusc, lăsând o liniște înspăimântătoare. Scutul se cutremurase puternic.

-Danna..? întreb eu cu o voce îngrijorată.

-Danna...Danna e moartă, îmi răspunde Eden în locul vrăjitoarei. Rămân șocată, însă trebuia să continui să mă concentrez. Abia primise puterile iar folosirea lor a ucis-o.

-Rose a căzut și ea, spune Max după alte zece minute.

-Darren, lasă scutul! zic eu hotărâtă, neputand să îl pierd și pe el. Acesta refuză de câteva ori, însă cedează după mai multe insistențe venite din partea mea. Scutul se retrage până la jumate, dar îl ridic înapoi, folosindu-mi toată puterea.

Am ținut apărarea încă 20 de minute, până când am simțit un lichid scurgându-se din nasul meu. Era sânge.

-Amanda, oprește-te! mă îndeamnă Elijah, venind grăbit lângă mine.

-Mă descurc, îi zic eu cu o voce răgușită. Încă câteva minute.

-O să sfârșești cum au făcut și celelalte două! insistă el.

-Nu mor eu atât de ușor, continui eu râzând. Prin cască se aude vocea căpitanul, anunțându-mă că toți oamenii erau scoși afară din oraș. Îmi las mâinile să-mi cadă pe lângă corp, pierzându-mi echilibrul. Norocul meu a fost că Elijah a fost rapid, că de obicei, și m-a prins.

-Ușor, îmi spune el cu o voce liniștitoare și mă ridică în brațe, ducându-mă înapoi în clădirea primăriei. De data asta nu a fugit cu viteză lui de vampir, ci a mers ușor și legănat, făcându-mă să adorm.