Descendenții

Capitolul 18

Era dimineața. Aerul era rece iar un vânt ascuțit îmi lovea pielea gâtului. Pădurea era liniștită de parcă tot ce era viu odată murise în aceea noapte. Stăteam nemișcată de zeci de minute,privind cele patru morminte proaspăt săpate din fața mea. Doi băieți constrânși de soartă să își dedice viața luptei împotriva răului,o fugară nemuritoare și cel ce a fost lângă mine oricând am am avut nevoie,o să zacă pentru eternitate în recele pământ.

-Ar trebui să intri înainte să îngheți,mă avertizează Elijah punându-mi mâna pe umăr.
-Au murit din vina mea,zic eu fără să îmi mut privirea.
-Au murit pentru că asta le-a fost scris.
-Nimănui nu îi este scris să moară.
-Nimănui nu îi este scris să poarte povara morții altora. Elijah mă întoarce violent cu fața spre el și mă scutură încet.

-Amanda,ei sunt liberi și au nevoie de pace și liniște. Nu le deranja eternul somn găndindu-te la ei și învinuindu-te.
-Și ce naiba vrei să fac? mă răstesc eu furioasă,lăsând lacrimile,ce de mult stăteau ascunse în ochii mei,să cadă. Să mă resemnez că ei sunt pur si simplu morți?
-Exact,afirmă Elijah uitându-se veninos în ochii mei. Acum trebuie să ne concentrăm...Ce naiba faci? mă întreabă el văzând că mă apropii putin cam mult de el.
-În spatele tău,șoptesc eu uitându-mă la silueta ascunsă în spatele copacilor.

Elijah se mișcă încet și ridică de pe pământ o bucată de lemn ascuțită,fiind pe cale să o arunce spre intrus.
-Ajutor,vă rog!strigă cu disperare o voce de fată. Mă reped și îl opresc pe Elijah,făcând un pas în fața lui.

Din spatele copacilor își făcu apariția o siluetă de femeie. Îmbrăcată într-o rochie albă puțin mai lungă,alerga și se împiedica de iarba înaltă și udă.
-Ce naiba?exclam eu uitându-mă la ea.
-Vă r-rog! continuă ea să strige apropiindu-se din de în ce mai mult de noi. Elijah pornește înspre ea și o prinde înainte să se împiedice din nou.

Era de înălțime medie,slăbuță iar părul îi era negru. Printre lacrimi i se vedea vag albastrul ochilor.
-Ești bine? o întreabă Elijah ținând-o de umeri pentru nu a cădea.
-O-o să vină și... vă rog, încearcă fata să silabisească dar își pierde cunoștința imediat. Elijah o prinde și o ridică în brațe,ducând-o spre cabană.

-Aprinde focul! strig eu către Damon.
-Cine e ea? întreabă vampiru nelămurit,uitându-se la trupul vânat de frig al copilei.
-A venit din pădure alergând,îi explic și acopăr fata cu o pătură,în timp ce Damon a dat foc unor scânduri uscate.
-Mă duc să aflu ce o urmărea,zice Elijah și iese din subsol.

* * *

Cat fata a dormit,eu am încălzit puțină apă și i-am curățat trupul de pământ și sânge. În împrejurimea încheieturilor avea urme lăsate de lanțuri,semn că a fost ținută legată. Mici vânătăi se mai zăreau pe brațele ei.
-Amanda,trebuie să ne ocupăm de al doilea ritual înainte de miezul nopții,spune Damon venind de afară. Avea dreptate. Fata mai putea aștepta,dar Ultima Zi nu.
-Ce știm despre a doua zi? îl întreb,arătându-i caietul în care îmi notasem informațiile lăsate de Ravina.
-" În a doua zi,foamea,poftele,durerile și pasiunile vor domni. De la cel mai inofensiv prunc până la cea mai puternică creatură. Toți vor cădea pradă păcatelor ascunse din inima lor,fără a se putea împotrivi. Foamea o să înceapă când porumbelul o să de trezească și la mijlocul nopții v-a adormi iar."

-Și ritualul?
-Asta e tot,spune el închizând caietul.
-Ce naiba înseamnă asta? întreb eu cu voce înceată.

-Nu era nimeni! Mă întorc și îl văd pe Elijah coborând scările. Însă,da data asta îl vedeam parcă cu alți ochi. Era.. ciudat. Cu cât se apropia mai mult,cu atât inima îmi bătea mai tare iar palmele au început să îmi transpire.
-La naiba! exclam eu când îmi dau seama de înțelesul legendei.
-Ce e? întreabă Elijah,dar glasul îi era răgușit. Dacă nu îl cunoșteam,puteam spune că era emoționat.

Înainte să îi pot spune ceva,ceva îmi distrage atenția. Fata a început să tușească,trezindu-se încet. Mă întorc spre ea și îngenunchez lângă canapeaua pe care stătea întinsă.
-Cum te simți? o întreb eu,ajutând-o să se ridice puțin.
-Îmi pare rău,spune ea începând să plângă.
-Pentru?
-Mi-au spus că mă omoară dacă nu accept.
-Ce să accepți? continui eu din ce în ce mai curioasă și panicată.
-Să fiu partea a doua. Mă îndepărtez încet de ea,dându-mi seama despre ce vorbește.

-Ce naiba înseamnă asta? întrebă Damon confuz.
-Ea e așa zisul "porumbel" din legendă; când ea s-a trezit,partea a doua a început,îi explic eu.
-Ce o să se întâmple acum? întreabă Elijah.
-Asta vreau să aflu și eu.

* * *

-Poți să îmi spui cine te-a obligat să accepți?o întreb eu pe Lariss,căci ăsta era numele fetei.
-Habar nu am;tot ce îmi amintesc e că eram în fața liceului și după m-am trezit legată într-o celulă rece,explică ea frecându-și palmele deasupra focului.
-Ce ți-au făcut?
-Nu prea au avut timp să îmi facă ceva. După ce am acceptat am reușit să ies și să fug.
-Ai văzut pe cineva? continui eu să o întreb.
-Era un bărbat care tot intra la mine în celulă pentru a mă convinge să accept. Nu l-am văzut prea bine,dar am observat că avea o cicatrice pe partea de sus a gâtului.

Voiam să o mai întreb,dar nu voiam să o speri prea tare. Abia împlinise 16 ani și în seara asta se presupunea că avea o primă întâlnire. Am decis să o las să se liniștesca,așa că am ieșit din subsol.

Elijah era în sufragerie,stând liniștit pe un scaun și privind încet pe fereastră. Mă apropii și mă opresc în fața lui. Când mă observă,se ridică și mă privește în ochii într-un mod în care nu o mai făcuse până acum.
-Ce naiba se întâmplă? întreabă el după câteva momente de holbat în ochii celuilalt.
-Ce vrei să spui? întreb eu neînțelegând la ce se referă.
-Te văd altfel, începe el,așezându-și mâna pe obrazul meu. Ești mai caldă,mai frumoasă și îmi e atât de greu să mă controlez în prezența ta. Până acum am făcut-o,dar acum am nevoie să te ating și să te am.
-Elijah...,spun eu plecându-mi privire în pământ. Eram înspăimântată de ceea ce simțeam în momentele astea.
-Vreau să te sărut atât de rău continuă el.

După ce vorbele lui,o liniște jenantă s-a lăsat în cameră. Mă simțeam atât de ciudat și complet depășită de situație. Voiam să fug și să mă ascund undeva,dar ceva din interiorul meu îmi spunea să rămân. Mă obliga să mă supun dorințelor și să mă las purtată de foamea de plăcere.

-Și ce te oprește? Nici nu am terminat bine propoziția,că gura mi-a fost țintuită de buzele lui violent. Și-a plimbat mâinile pe coapsele mele ridicându-mă și făcându-ma să îmi încolăcesc picioarele în jurul lui,in timp ce spatele mi-a fost lipit de perete.

După ce mi-a obosit buzele,gura lui a coborât în jos pe gâtul meu,sugând și mușcând ușor. Mă simțeam torturată de plăcerea ce mi-o oferea.

Mână îmi coboară involuntar și îi ridică bluza,lăsându-i abdomenul ferm și bine făcut descoperit. El repetă gestul,lasându-mi partea de sus a corpului complet dezgolită.
-E din cauza legendei,spun eu printre gemete,când el mă întinde pe saltea,așezându-se între picioarele mele.
-Poate,dar asta nu o să mă oprească,mă completează el desfăcându-mi nasturi de la blugi.
-Mâine o să regretăm.
-Îmi asum riscul.