Descendenții

Capitolul 23

-Bună din nou!

Ochii mi se măresc și mă uit șocată la cel din fața mea.

-Ai spus că nu o să deschizi porțile, strigă Elijah din spatele lui.

-Eu mă țin de cuvânt Elijah Michelson, continuă acesta. Bărbatul se întoarce cu fața spre mine și se apropie. Am venit pentru ea. Fac un pas în spate însă marginea scărilor mă oprește din a mă îndepărta mai mult de Lucifer.

-Ce vrei să spui? îl întreb eu panicată, simțind cum se apropie din ce în ce mai mult. Înainte să mai pot spune ceva, Lucifer mă împinge de pe munte, simțind aerul rece cum îmi acoperă trupul.

Îl aud pe Elijah cum îmi strigă numele, însă vântul îmi bruia auzul. Lucifer se aruncă și el după mine, apropiindu-se în viteză de mine. Simțeam cum pământul era din ce în ce mai aproape, așa că îmi închid ochii.

Credeam că acela îmi va fi sfârșitul, însă doua brațe mă cuprind, ținându-mă strâns. În câteva secunde, simt cum mă scufund într-un lichid destul de cald. Mă ridic în picioare, deoarece nu era atât de adânc și îmi deschid ochii, privind în jurul meu.

Clădiri imense din obsidian, stânci înalte și acoperite de flăcări și un stejar bătrân în mijlocul acelui loc.

-Ai de gând să ieși de acolo? întreabă Lucifer de la malul acelui mic râu.

-Unde naiba m-ai adus? îl întreb indignată și speriată în același timp.

-Ești în Iad, spune și zâmbește sadic. Mă cutremur la auzul acelui cuvânt. Eram cu adevărat în Iad? Dar nu murisem, cum era posibil? Îmi revin din șoc și ies din apă, încercând să nu mă apropii prea mult de el.

Lucifer pornește spre una clădirea centrală, cea mai înaltă și mai prezentabilă de prim zonă. Chiar dacă nu mă încânta, eram nevoită să îl urmez deoarece nu voiam să rămân singură afară printre demoni.

Interiorul era imens. Cum intra pe ușile principale, un candelabru aurie îți fură privirea. Scările ce duceau la etajul următor erau mari și impunătoare, iar decorațiunile antice erau demne de un adevărat colecționar.

-De ce m-ai adus aici? îl întreb după ce îmi fac destul curaj. El mă ignoră și intră în camera următoare. Merg după el, ajungând într-un salon clasic, luminat de lumânări și de alt candelabru. Lucifer se așează pe un scaun cu spătar aflat lângă șemineul aprins.

-Ia un loc, mă îndeamnă el în timp ce turna într-un pahar ceva ce părea a fi coniac. Mă apropii temătoare.

-De ce m-ai adus aici? repet în speranța că o să îmi răspundă de această dată. Mă așez mă scaunul din față lui, încercând să îmi păstrez cumpătul.

-Voiam puțină companie, îmi răspunde sorbind din paharul lui. Îmi dau ochii peste cap, văzând că nu o să îmi spună adevăratul motiv oricât de mult aș insista.

-Domnule, rupe liniștea o bătrână simpatică, apărând umilă în pragul ușii. Ei s-au întors. Lucifer își așează paharul pe măsuță și se ridică. Îmi face semn să rămână aici, după iese din cameră.

Oare despre cine vorbea acea femeie? Cine erau acei "ei"? Curiozitatea mi-a invadat mintea așa că mă ridic de pe scaun, urmând calea luată de cei doi. Ajung în holul de la intrare, unde o ușă din lemn lucios era deschisă. Fac pași mici și încep să ascult conversația celor dinăuntru.

-Ai spus că o să deschizi porțile! strigă o voce de bărbat, aparent nervos.

-Chiar crezi că aș fi deschis porțile ce ar duce la distrugerea omenirii? îi răspunde Lucifer acelei persoane. Ar fi trebui să vă gândiți mai bine înainte să veniți în casă mea pentru a-mi cere acest lucru.