Descendenții

Capitolul 35

Mă târăsc fără pic de putere în corp până lângă peretele celulei. Îmi țineam cu greu ochii deschiși din cauza oboselii. Nu mai știu exact de cât timp mă aflu aici, însa îmi pare o veșnicie. Acum sunt convinsă că fără puterile Ravinei eu sunt inutilă. Nu mai pot face nimic, la propriu vorbind. Nu mai pot ridica nimic cu mâinile din cauza găurilor pe care Krampus, căci acesta era numele demonului ce a fost însărcinat cu tortura mea, mi le făcuse cu un tăruș de metal încins la vârf.

Aș vrea să spun că m-am obișnuit cu durerea, dar aș minți. Pe zi ce trece, metodele lui devin din ce în ce mai dureroase. Astazi, spre exemplu, a schițat pe abdomenul meu un model asemănător cu o tablă de șah și, folosind cărbuni, a început să joace cu el însuși timp de 5 ore. Țipetele mele au fost în zadar, parcă neajungând la urechile lui. Din cauza durerii am leșinat de câteva ori, însă el m-a trezit de fiecare dată.

Oricum ar face, tortura lui nu e făcută pentru a mă ucide, ci pentru a dezvălui locul în care puterile Ravinei se află, însa nu am de gând să le spun. Nu pot permite ca una dintre cele mai puternice forțe vrăjitorești să intre pe mâna Diavolului, chiar de m-ar costa viața.

Celula mea era destul de îngustă, podeaua fiind acoperită de câteva cârpe și bineînțeles, de sângele meu. Avea un singur perete solid, restul fiind gratii ce separau zecile de celule.

Mă las pe spate, întinzându-mă pe cimentul murdar si rece, căutând să mă odihnesc. Îmi închid ochii și mă las pradă extenuării. Nu știam cât mai puteam să rezist. Mă simțeam atât de slabă, fără pic de vlagă. Îmi doream ca la următoarea ieșire din celulă să mă întorc moartă, deoarece acum moartea ar fi fost singura mea scăpare.

Când aproape să adorm, tresar panicată la sunetul unei explozii puternice. Încerc să mă ridic, sprijinindu-mă pe maîni, uităndu-mă spre ușa mare din metal pe care intrasem prima dată când am fost adusă.

Ușa celulei mele se deschide, izbindu-se de perete, pe ea intrând Krampus grăbit.

-Ridică-te! strigă el, trăgându-mă fără advertisment, făcăndu-mă să gem din cauza durerii pe care o simțeam în tot corpul. Mă târășe spre sala în care mă torturase până acum, împingându-mă înăuntru și blocand ușa în spatele nostru.

-Dar azi..., încercând să spun ceva, însă nu mai puteam vorbi din cauza lipsei de hrană. Mă sprijin de capătul mesei, uitându-mă la el speriată.

El nu îmi poate răspunde din cauza altei explozii ce a făcut întreaga clădire să se cutremure. Încerc să îmi păstrez echilibrul în timp ce Krampus se îndreaptă spre mine cu o privire nervoasă.

-Pentru ultima oară, unde sunt puterile vrăjitoarei? mă întreabă el cu o voce apăsată, prinzându-mi umărul violent în mâna lui. Mă uit la el speriată, știind ce o să se întample în secunda în care am să îl refuz.

Dau din cap în semn de „nu"deoarece îmi era frică să îmi folosesc vocea.

-Târfă nenorocită! explodează el când o altă bubuitură se aude de după ușile ferecate. Mă împinge pe podea și se întoarce spre masa pe care își ținea unele dintre instrumentele de "lucru". Încerc să mă dau în spate pentru a mă ascunde, chiar dacă eram conștientă că nu aveam unde.

-Te rog..., îl implor eu când îl văd întorcându-se spre mine cu o oală de culoare neagră, din ea ieșind aburi. Zămbetul lui sadic îi reapare pe față cănd aruncă apa clocotită pe corpul meu jumătate descoperit.

Îmi închid ochii și dau drumul unui țipăt agonic când apa face contact cu pielea mea deja plina de durere. Bucata de material cu care eram acoperită s-a topit din cauza căldurii, lipindu-se de trupul meu ce vibra. Am încercat să îmi smulg haina de pe mine, însă am renunțat când mi-am simțit pielea mișcându-se odată cu ea.