Descendenții

Capitolul 9

De acum voi scrie din perspectiva naratorului. Lectură plăcută.

----------------------------

-Să înțeleg că îți poți folosi puterile doar când cineva se sărută în preajma ta? întreabă Elijah batjocoritor,așezându-se pe scaunul din față oglinzii.
-Da,dar nu numai atunci,îi răspunse Amanda ridicându-se din pat și gesticulând cu mâinile. Atunci când sunt furioasă,simt cum puterile mele ating apogeul. Știu că sună nebunesc,dar așa e.
-Deci,ai putea să îți folosești puterile în momentul ăsta? continuă Elijah evident măcinat de curiozitatea de a afla dacă fata din fața lui îi v-a fii vreodată de ajutor.
-Habar nu am,poate ar trebui... Amanda nu mai apucă să spună nimic deoarece în secunda următoare se trezește lipită cu spatele de perete,buzele sale fiindu-i frământate de ale lui Elijah. Ochii încă îi erau deschiși,cuprinși de uimire,dar se închid când plăcerea oferită de gustul buzelor lui îi străpunge corpul printr-un fior. Se lasă condusă pentru prima dată.

Venele începeau să-i ardă iar pielea ei transpira ușor. O căldură apăsată îi pulsa în corp,simțind buzele lui precum niște roci fierbinți,dar totuși atât de dulci. Nu mai făcea față,dar nu voia să renunțe la sărut.

În numai câteva secunde,un cerc de foc s-a format în jurul lor, flăcările lui crescând și arzând tot în calea lor. Dar chiar și așa,cei doi nu și-au desprins buzele,prinși parcă în acel dans fierbinte.

-Ce naiba se întâmplă? Lucas intră în cameră și ochii îi se măresc la văzul focului. În urma lui apare Max,având în mână un extinctor. Când flăcările erau aproape stinse,Elijah se desprinde din sărut și se uită adânc în ochii ei înainte să iasă neobservat din cameră.

-Amanda,ești bine? o întreabă Eden pe fata ce stătea lipită de perete,cu ochii pierduți în flăcări. Văzând că nu primește niciun răspuns,acesta o ridică pe Amanda în brațe și o scoate din camera jumătate arsă.

* * *

Au trecut aproape trei săptămâni de la ultima misiune a descendenților. Până acum,totul a fost liniștit. Nici măcar un mic hoț de buzunare nu a mai fost denunțat.Era liniște. Prea liniște.

Amanda începuse să se obișnuiască cu noua ei casă. Se atașase foarte mult de băieți, considerându-i frații pe care niciodată nu ia avut.

Cum misiunile lipseau,ea a început să citească cărțile ce se aflau în bibliotecă. În fiecare carte era pomenit numele lui Elijah și al fraților lui. Când cărțile de pe masă erau gata,ea se ridică și începe să se plimbe printre rafturi,cautând noi surse de informații. Scoate câteva cărți,iar când voia să se întoarcă la masă,o cartea cade de pe raft pe podea.Ea pune celelalte cărți deoparte și se apleacă spre cea căzută,asezându-se în genunchi. Răsfoiește paginilor până când se oprește,văzând un text sub formă de scrisoare.

"După atâta timp de odihnă printre preaputernicii străbuni,m-am reîntors în simțiri,în lumea muritorilor. Prea mult mi-a fost dat să zac în cavoul rece,fără conștiința. Acum vremurile sunt schimbate iar eu trebuie să mă adaptez. Dar o îmi fie foarte ușor,deoarece soarta m-a adus înapoi în brațele preaiubitul meu Elijah. Sute de ani am fost despărțiți însă acum suntem împreună din nou. Nici inima ce-mi bate acum în piep nu mi-a lipsit ca iubirea lui.

Celeste,1945."

"Să înțeleg că Elijah are o iubită." gândește Amanda după ce termină de citit acele rânduri. Mai răsfoiește o pagină,acolo văzând o poză veche. O ridică și privește la fata din fotografie. Avea părul ondulat si purta o rochie de epocă. Era Celeste.