Îmi amintesc cu mare drag
De vaza ce dormea pe birou
Un somn de eternitate.
Era umplută de garoafe
Și plângea în continuare.
Îmi amintesc prea bine
Cum a zâmbit ea înainte,
Dar de când lalelele s-au ofilit,
Vaza nu mi-a mai vorbit.
Și-am rugat-o atât de tare,
Să-mi mai cânte la culcare,
Dar mi-a zis că nu poate,
Căci amintirile-i sunt moarte.
