În lumina slabă
Al unui bec orfan,
Strălucește un chip
Trist pictat.
Adormit de vreme grea,
Încearcă să zâmbească,
Însă ochii îl trădează
Și îi lăcrimează.
Părul ce se-nurcă,
Îi atârnă peste obraz,
Cicatrici i le acoperă,
Iar portretul dorește să-l ard.
Pleoapele grele i se închină
Durerii tainice ce-o are-n piept.
Nimeni nu știe
Că portretul meu e trist de fel.
Am scris poezia în urma unui selfie pe care mi l-am făcut azi, o zi destul de grea pentru mine...
