Vulpea se încolăcește,
Se întoarce disperată,
Pe o parte și pe alta,
Gâfâind traumatizată.
I se îndoaie coada,
Se încruntă botul,
Se pârlesc mustățile
Și cad în ceas de iarnă,
Rămâne moartă pe coteț,
Dând puţin din aripă
Și căzând pe gemuleţ,
O admiră lumea toată,
Reparând-o în viteză,
O tot resetează
Până când mustățile
Iar îi funcționează.
