Era doar ea și o oglindă
Ce striga durere.
Era ea, un corp angelic,
Devenind osos
Din cauza gurilor înfometate
De râsete proaste.
Era același schelet uman,
Ajungând mai slab
Decât era la început,
Un început absurd
Ce n-avea rost,
Mai ales acum,
Când sfârșitul bătea clopot
Și spărgea oglinda
Din care ieșeau disperate
Umbre de trecut.
Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum