Speram la ceva
Ce nu voi avea.
Mă uitam la cer,
Zâmbind ca un copil.
Am crescut curat,
Dar am ajuns să rătăcesc
Printre ruinele minții,
Să rămân cu amintiri
Și voci disperate
Ce îmi strigau
Să nu alerg prin timp.
Acum mi-aș fi dorit
Să le fi ascultat,
Să fi rămas mai mult în timp.
Dar odată ce am crescut,
Butonul de întoarcere
S-a șters treptat,
Iar într-o zi... A dispărut.
Am rămas blocat în timp,
Mergând pe cea mai subțire aţă.
Am învățat să plâng
Cu zâmbetul pe faţă.
Iar când voi râde pentru ultima dată,
Tu, străine, amintește-ți,
Rămâi în suflet cu mine.
