Oglinda din odaie
Ţi-e mireasă,
Iar cartea de pe noptieră
O simplă văpaie
Ce-ţi aduce alinare.
În mijlocul holului,
Pitit la fereastră,
Stai tu, plângând mereu.
Mergi spre ea și nu te-ntreabă
Ce te doare și te ustură.
Ea stă și plânge,
Odată cu tine,
Iar eu, cartea de pe noptieră,
Strig cât pot de tare,
Cu speranța să m-auzi,
Căci vreau să-ţi văd zâmbetul,
Vreau să-ţi absorb lacrimile
Cu paginile mele pătate
De cuvinte mute pentru tine,
Dar cu ecou atât de mare,
De dragoste, de tine...
