Atingerea morții

Capitolul 22- Eu -moartea celor dragi

Cum i-aș putea spune vreodată tot ceea ce fiica mea nu știe? Cui aș fi în stare să îi dezvalui toate secretele puterilor ei?

Simțeam fiorii reci pe spinare, ca niște degete de moarte ce îmi dezmierdau pielea. Ochii mi se măriseră, încercând să iasă din găvanele lor, iar buza de jos, plină și roz, tremura fricoasă.

In bătăile de inimă, mi-am recunoscut că aveam nevoie să aflu mai multe despre mine. Ci nu doar despre puterile mele. Aveam nevoie sa îmi cunosc sentimentele, trecutul și limitele. Dar să ceri răspunsuri e atat de usor, în timp ce persoanele ce îți pot răspunde la ele sunt aproape inexistente- la propriu. De ar fi la fel de simplu și natural să primești răspunsuri, nu am mai avea întrebări nici unul dintre noi.

Prima rază de soare intră pe vârfuri în cameră, așezându-se comod în centrul covorașului tocit. Părea atât de firavă în acea beznă somnambulă a dimineții, încât aveam impresia că se va spulbera în cristale de lumină, cufundându-se în întuneric. Însă ea se mări, ajungând să se îngrămădească să încapă prin fereastra mult prea mică pentru lumina ei pură...

Îmi aminteam cum în fiecare dimineață, mă trezeam cu mama și priveam prima rază de soare intrând pe fereastră, jucăușă și subtire, și ne mișcam degetele prin unda ei de lumină privind-o crescând .

- Lumina, întunericul și iubirea sunt cele mai mari forțe ale lumii. Lumina ne călăuzește și ne arată adevărul, în întreaga lui puritate și cruzime; întunericul e mereu prezent undeva , pitit la un colț de cameră sau într-o margine de suflet , dar este dezvăluit mereu și crește precum aluatul de pâine ; iar iubirea face imposibilul posibil, ne dă speranța să mai credem în oameni împotriva întunericului din sufletele lor, spunea mama cu un glas atât de meditativ și solemn încât ai fi crezut că o stare de transă a cuprins-o.

Un bâzâit înfundat îmi șterse imaginile de pe retină, trezindu-mă în camera mea, înconjurată de lumina soarelui strălucitor de dimineață. VINO LA MINE- SPENCER.

***

Când cei dragi sunt alaturi de tine, îți simți inima plutind. Ai rămâne acolo, privindu-le zâmbetele largi și ai aștepta să mori împăcată. Însă acum simt mult mai multa dragoste decat am simtit vreodată. Nu plutesc , iubesc! Și asta schimba totul pentru ca sunt iubita la randul meu.

Știu ca pot răni la randul meu, dar sunt atat de egoistă în pelicula asta de iubire încat nu pot decât să asist la ceea ce a hotărât destinul pentru mine.

***

-Toarna tot! spuse Spencer în timp ce făcea piruete în fața oglinzii imbracată într-o rochie verde pal putin cam subtire pentru vremea friguroaasă.

-Ce ai vrea sa iti spun? o întreb eu ridicand usor capul sprijinit de pernele cu miros de balsam de rufe. Dovadă că mnajera schimbase lenjeria.

-Ca să te împaci cu mine trebuia să te împaci cu spaniolu' . Așa că aștept să îmi spui despre tine și el. Despre el si tine , despre voi doi... spuse clătinânt din cap când într-o parte când în alta. Ea se apropie de șifonier și scoase o altă rochie de culoarea miezului de nucă, dar apoi stâmbă din nas și o așeză la loc pe umeraș.

-Nu îi mai spune așa! Îl cheamă David! Și despre mine și el nu am ce să îți spun! Nici despre mine și el , nici despre el și mine, nici despre noi!

-De câte ori v-ați sărutat? întreabă ea pe un ton impasibil, de parcă nici nu auzise ce spusesem, trecându-și degetele peste materialele moi ale hainelor din dulap fără să mă privească.