Atingerea morții

Capitolul 26 - Săruturi spaniole

Mâncarea părea să aibă gust de pământ în acea așteptare scursă prin gâtlejul unei clepsidre. Cotul meu părea să înțepe masa în timp ce roteam dinții furculiței prin piureul de cartofi aproape lichid.

Am văzut-o pe Spencer așezându-si poseta de culoarea ciocolatei cu lapte, asortată perfect cu cizmele de piele de aceeași nuanță, pe umăr încă ținând în mână un pahar cu cafea .

-Ai de gând să te ridici din supărarea asta anostă? imi spuse sorbind o gura din licoarea maronie.

-Nu vreau decât să mă sune și să spună dacă nu pot repara cumva ceea ce am făcut !am spus bosumflată. Nu menționasem ce anume făcusem, știind că nu puteam aduce pur și simplu în discuție faptul că încercasem să mă sinucid căutând niște răspunsuri.

Mă ridicasem de la masă ținând in mână toarta ghiozdanului meu jerpelit.

-Hai mai bine la ora, supărato! Aruncă o privire spre Emily si zâmbi văzând-o cum râde la gluma lui Kyle. Em cred că va fi ocupată ora asta. Îmi făcu semn cu ochiul și se îndreptă spre ușile ce duceau în hol.

Păși încordată ciocnindu-si tocurile cui de podeaua ce răspundea ușor. Între degete învârtea o șuviță de păr auriu, încâlcind-o iar și iar.

-Dai test sau ceva ora asta ? o întreb chinuindu-mă să îmi amintesc orarul ei din acea zi.

-La lucru manual ? Normal că nu am test. Ce te -a apucat ?

-Pari destul de ... stresată. Atunci ce s-a întâmplat? Iar ai întâlnire?

-Nu! Nu am nimic. Spuse căutând celularul, răscolind prin mesagerie. Zâmbetul i se iți instant și mă apucă de încheietură.

-Îndreaptă spatele! spuse aranjându-mi câteva șuvițe nărăvașe. Zâmbeste și să nu uiți să stai dreaptă! îmi spuse împingându-mă spre sala de clasa a orei de spaniolă.

După ce am auzit ușa trântindu-se, am clipit alert revenindu-mi puțin. Draperiile erau trase, fără a mai lăsa razele fragile să pătrundă în încăpere. Însă, prin pânza rosie se prelingea o ușoară lumină plutitoare de culoarea macului.

O umbra mi se părea că se schițează pe un colț, la întretăierea celor două ziduri. Dar disparu imediat în vid, precum o vedenie, o fată Morgana în deșert, o profilare a nebuniei mele.

Mi-am scuturat creștetul și m-am întors iar spre ușă, zărind un scaun blocand-o .

O mână îmi apăsă gura și alta se încolăceste pe talie. Un piept solid lipit de spinarea mea îmi dădea fiori de gheață, în timp ce doua buze moi se apropiară de lobul urechii mele.

-Ssstt...! șoptește vocea blândă în care am recunoscut părul ciufulit, ochii rotunzi și strălucitori, mirosul mentolat... Atunci am realizat că respirația mi se oprise în gâtlej, iar nările îmi emanară un aer încărcat de ușurare.

-Cálmate! spuse prelingandu-și pe față un zâmbet.

I-am răspuns cu acelasi zâmbet larg, aceeași privire iubitoare și aceiași obraji roşiatici neobservați în lumina strecurată.

- Spune-mi că m-ai iertat ! am soptit lipindu-mi pleoapele.

I-am auzit respirația greoaie, dar raspunsul lui nu răsună în întunericul presant al pleoapelor mele. L-am îndepărtat putin în dreptul ochiului drept , privindu-l temătoare.

-Dacă nu era așa mai eram aici? îmi zâmbi în continuare, rotunjindu-și buzele în timp ce vorbea.

-Nu știu. Pur și simplu vreau să te aud spunând că m-ai iertat. Sau măcar că ai citit ce am scris și nu mai esti atât de supărat.

-Nu am citit nimic, Madeline. spuse răsuflând și ducându-şi mână în interiorul jachetei, scoțând agenda înfășurată în panglica roșie.

-Dar... încercam să construiesc o propoziție corectă în bâlbâiala mea nelămurită.

-Nu am de gând să îți invadez gândurile și intimitatea jurnalului tău. Nu ție, nu ţi-aș face asta! E adevărat, vreau să aflu mult mai multe despre tine, dar toate astea vreau să mi le spui tu, pe rând, când vei fi sigură de asta, în timp ce vorbea își pusese o mână pe talia mea, iar pe cealaltă o așezase peste obrazul meu incendiat.

- Vrei să spui că nu ai citit nici măcar ultimele două pagini scrise ?

-Nu am citit nici măcar o majusculă dintre toate literele înșirate în jurnalul tău.

-Adică nu ai citit nici măcar partea în care îmi ceream scuze și ai venit aici pur și simplu pentru că te-ai plictisit să fii supărat pe mine ?

- Nu. Am venit pentru că..., zâmbi strâmb, încurcat strângându-mă în brațe. Îmi împrumuți un pix și o foaie? Mă descurc mai bine în scris.

-Sau în spaniolă. am spus chicotind in timp ce deschisesem agenda la ultima pagină a ei.

Am venit pentru că simțeam că lipsește ceva. Zâmbetul tău, vocea ta, ochii tăi, fiecare particică din tine parcă lipsea din anormalul meu.

În timp ce scria aplecat deasupra agendei înşirând literele gârbovite, aruncate parcă din avion, îmi așezasem bărbia pe clavicula sa. Ah !... cât de bine se potrivea bărbia mea în scobitura așezată lângă gâtul îmbibat în mirosul lui specific.

I-am sărutat obrazul simțind câteva fire din barba sa zgâriindu-mi buzele pline, semn că nu se mai bărbierise de câteva zile .

Îsi așeză mâinile pe soldurile mele, trăgându-mă mai aproape, atât de aproape încât îi puteam auzi inima pulsând sângele în corp. Îmi sărută lobul urechii, soptind un "Te amo!" și aproape că îi simțisem zâmbetul în tonul dulce, cu aromă de nectar.

Și atunci ușa se trânti în lături și vocea tunătoare a profesorului răsună. L-am tras pe David de încheietura mâinii spre perete, contopindu-mă cu zidul rece, lăsând greutatea trupului său să îmi acapareze corpul, în timp ce îmi spânzurasem mâinile precum un jug de gâtului său, sărutându-l silentios.

-Să mai întârzie putin ! Să înceapă ora puțin mai târziu ! am suspinat dorința în timp ce simțeam buzele pline pe pielea netedă a gâtului meu. Electricitatea statică parcă mă străbătu când am simțit dinții lui lipiți de pielea mea, și fără să mă pot abtine, l-am indepărtat cu ajutorul palmelor poticnite pe pieptul lui.

-Sst! am soptit în timp ce un profesor cu scalp neted, lipsit de păr, cu nasul mare, cârn, și ochii migdalați intră în sală.

Am repetat dorința din nou în gând, iar profesorul își scutură creștetul de parcă o muscă îi bâzâia în urechi și ieși din sala de clasă, încuind ușa.

-Se pare că nici măcar școala nu se impotriveste să chiulești și să mergem undeva împreună, spuse lipindu-se de trupul meu, ținându-și buzele la depărtare de cel mult doi centimetri.
M-am ridicat pe vârfuri sărutându-l ușor răspunzându-i :

- Mergem oriunde vrei! vocea îmi era atât de moale, de parcă ar fi fost făcută din puful celui mai frumos vis de care l-a croit mintea mea.El trase jaluzelele, lăsând lumina să mă izbească din plin, mângâindu-mi pielea și făcându-mă să îmi strâng pleoapele.

-Știu exact unde să mergem, pentru că trebuie să îți arăt ce am aflat legat de agendele alea, spuse arătând spre subrațul sub care țineam agenda mea.

-Ai aflat ceva despre agende?am spus ridicând și apropiindu-mi sprâcenele pe frunte.

-De ce credezi că am întârziat atât? zâmbetul i se lăți cu o tentă tristă, aproape translucidă pe față.