Atingerea morții

Capitolul 30- Vă rog , nu mă urâți!

Simțeam o căldură dulce în interiorul meu, scurgându-se de pe gât până în stomac, apoi prin vene, împânzindu-mi trupul. Era precum o băutură calda care îmi dezgheța trupul în iernile cele grele când zăpada ingropa orașul în troiene cât Zgârie-norii. Adrenalina, curajul,curiozitatea, toate îmi electrocutează trupul.

Am trecut pe lângă razele de lumină așternute pe asfaltul ud, încercând să nu fiu atinsă de ele. Bărbatul părea să nu audă pașii mei ce se izbeau de asfalt, ca un ecou al mersului său. Nu se opri, nu încetini și nici nu își mări pașii, mergând egal și dorindu-și parcă să mă apropii. Am mai făcut doi pași apropiindu-mă de el, studiindu-i cu ochii transformați într-o linie subţire brațul tatuat. Doar o clipă am reușit să disting prin întuneric desenul, căci telefonul îmi bâzâi în buzunar, făcându-mă să blestem tonul de apel în gând în timp ce citeam mesajul primit .

VIN DUPĂ TINE. ESTI OK?-D.

NU VEN...am apucat să tastez când greutatea colosală a unui trup bine făcut mă trânti la pământ. Telefonul răsună pârâind și ricoșând pe asfalt. Buimacă, îmi postasem mâinile în jurul capului, strângând dureros de mult pleoapele. Mâinile puternice îmi fixară încheieturile deasupra capului, iar trupul său îmi apăsa abdomenul. Al naibii mesaj! continuam să blestem în timp ce respiram cu teamă norișorii calzi.

-De ce mă urmărești? glasul său era încărcat de furie la început, dar apoi deveni confuz când mi-am dezlipit pleoapele și l-am privit înfricoșată.

Am recunoscut chipul așa cum recunoști o persoană pe care ai văzut-o de mult , într-o fotografie veche, într-o revistă pe care ai răsfoit-o în grabă sau poate în ziarul de dimineață pe care l-ai trântit pe masa din bucătărie fără să citești titlurile măcar. Amuzant era că văzusem acel chip conturat într-o poză alături de mama.

-Ăăă .... Sunt pasionată de tatuaje și al tău e foarte interesant , am răspuns deloc credibil în timp ce el se ridică de pe mine și îmi întinse mână ajutându-mă să mă ridic. Prea bâlbâit, prea nesigur. Nici un nebun nu m-ar fi crezut.

-Dar tu nu ai nici un tatuaj... spuse el zâmbind strâmb.

-Corect! mi-am reproșat în șoaptă . Dar hmmm... aș vrea să îmi fac unul ca al tău și mă întrebam unde ți l-ai făcut...

-Ești o mincinoasă groaznică... spuse bărbatul ridicându-mi telefonul de pe jos. Vocea lui părea că îmi dezmierda timpanele...

-Așa-i, nu?am spus stingherită. În schimb, dumneavoastră imobilizați oamenii foarte bine, am spus simțindu-mi încheieturile dureros înroșite.

-Greșeala mea! mi-a spus înmânându-mi telefonul. Ecranul era spart , dar totuși încă funcționa. Mi-am terminat mesajul și i l-am trimis lui David. Și pentru ăla îmi pare rău! spuse arătând spre ecranul plin de crăpături al telefonului.

-Nu e nimic! Și-a cam dat duhul de mult! am spus vârându-l în buzunarul blugilor.

-Pot să te însoțesc acasă? E noapte și nu știi ce i s-ar întâmpla unei domnișoare pe străzi atât de târziu.

-Mda... ai dreptate! Ar putea sări cineva pe mine sau să mă imobilizeze pe asfalt!

-Sau mai rău, cine știe! spuse surâzând aproape insesizabil. Locuiești în oraș? Mi se pare că te-am mai văzut. mă întrebă după un moment în care mi-am scuturat praful umed de pe haine.

-Da. Dumneavoastră nu sunteți localnic, nu-i așa? am întrebat scotocind după amintirea chipului său.

-Nu. Vin de departe și stau aici o perioadă nedeterminată , să spunem așa. De fapt , caut pe cineva. Și tu îmi amintești mult de acea persoană! inima începu să pulseze sângele rapid, iar respirația îmi deveni sacadată și inegală. Știi, cred că ai putea să mă ajuți... Caut o femeie pe nume Anna Salinas.