Atingerea morții

Capitolul 32-Pană de înger

Următoarea zi după aceea l-am implorat pe David să vină cu mine la cimitir. Mama stătea acolo , agățată de trunchiul copacului, dar nu am avut destul curaj cât să o întreb ce s-a întâmplat după ce am plecat. Nu aș fi vrut să știu absolut nimic despre nimic. Voiam doar să încerc să îmi continui viața împreună cu David. Dar ceea ce m-a uimit a fost că agenda mamei era încă acolo, proptită de placa de beton în care era sculptat numele mamei , deschisă la o pagină îndoită în colț.

" Iubirea e pana unui înger căzută în sufletul unei persoane ... "era scris pe acea pagină cu niște litere perfect caligrafiate de mâna fină a mamei. Eu nu țineam minte să mai fi văzut acea pagină înainte , dar acel rând părea să fie un citat al unui scriitor celebru, nu o cugetare a unei foste îndrăgostite...

"Dar uneori , îngerul vine și își ia pana înapoi în ceruri ..." scrisese o altă mână, în fugă, cu un pix cu gel de culoare neagră .

Știam în adâncul sufletului meu că tata avea să mă urască pe vecie, dar a fost atât de groaznic să deduc asta din literele sale aruncate, căci eu încă speram la un final fericit... Citisem prea multe basme și povești fanteziste poate... Sau poate lipsa lui în întreaga mea viață de până atunci spera la reîntoarcerea lui...

Iar în ziua aia, David mă strânse la pieptul lui și îmi șoptise mierlos și lin în ureche:

-Eu nu îi voi da niciodată drumul acestei pene din sufletul meu...

Iar eu mi-am făcut mie însămi promisiunea că nu voi mai suferi atât de mult de acum încolo. Și am avut împresia că nici inima nu îmi mai permitea să sufăr atât timp cât el era lângă mine.

***

Trecuseră două luni de când făcusem greșeala de a-i frânge inima tatei, distrugându-i iubirea. David părea a fi cel ce colora totul în jurul meu. El părea să fie paleta de culori din viața mea îndurerată și incoloră. Iar când eram cu el, mă simțeam vie și fericită...

Iarna se sfârșise în brațele lui. Dragostea căpătase miros de portocale și rășina pomului de Crăciun, apoi se aprinsese în scântei multicolore de anul nou, transformându-se în flacăra caldă a lumânărilor de ziua mea. Iubirea noastră era atât de caldă, cu un miros de primăvară, încât mi se păruse că însăși căldura trupurilor noastre ajutase soarele să topească zăpada și să înlocuiască ninsoarea cu ploaia.

Îmi trăsesem fermoarul și îmi așezasem părul negru în spatele glugii. Ghiozdanul sălta lipit de spinarea mea în timp ce alergam spre casă . E greu să te acomodezi cu orarul ăsta stupid, cu școala , cu temele, mai ales după o vacanță de vis petrecută lângă David...

Telefonul mormăia încet în buzunar, iar eu m-am sprijinit de un zid, stând sub o streașină de pe care se prelingeau șiraguri de picături de ploaie.

-Da? am răspuns după ce am citit doar inițiala numelui său ce apăruse pe ecran.

-Voiam să îți spun să te oprești din alergat, atât . Vocea era dulce, încălzându-mă precum o ceașcă mare cu ceai fierbinte.

M-am uitat în urma mea, zărindu-i trupul bine clădit. Ascuns sub umbra unei umbrele negre, ținea în mână o pungă de hârtie , iar pe chip avea deșirat un zâmbet molipsitor.

-Mergem? spuse când ajunsese în dreptul meu.

I-am zâmbit clătinând din cap drept răspuns. M-am așezat sub umbrelă, iar el își înfășură brațul în jurul taliei mele, lipindu-mă de el.

-Am luat gogoși cu ciocolată, spusese David clătinând punga de hârtie pe care mi-o întinse.

Acolo abureau două gogoși mari, pudrate cu zahăr.