Umbrele Nopții

Capitolul 30 - Ziua de naștere

„Cele mai multe dintre virtuţi au începuturi amare şi urmări dulci; cele mai multe dintre vicii au începuturi dulci şi urmări amare." – Anonim

Nathan

          Privesc din pragul ușii cum mama îi recoltează sânge lui Julie, care stă întinsă pe canapea și îi povestește ceva. S-a familiarizat cu durerea, ba chiar cred că nu o mai percepe. În ultimele dăți, nu a mai trebuit să stau lângă ea – nici nu m-a anunțat de fiecare dată când a venit să-și recolteze sânge.

        Când îi retrage acul din mână, mama îi presează o bucată de vată peste rană. Mulțumindu-i, Julie se ridică în șezut. Mama începe să strângă ustensilele și se scuză, ceea ce-mi oferă cale liberă de a înainta în living.

        — Cum te simți?

        — Puțin obosită, dar supraviețuiesc.

        Își ia jacheta pe braț și se ridică în picioare.

        — Ah, era să uit! Am o invitație pentru tine, îmi zice, entuziasmul de acum câteva minute revenindu-i pe față. Sâmbătă este ziua lui Warren și ne gândeam să organizăm o petrecere surpriză în pădure. Crezi că ai vrea să vii?

        — Petrecere noaptea, în pădure?

        Nu încerc să-mi ascund scepticismul cu privire la ideea asta. Nu-mi plac petrecerile nici ziua, dar noaptea, în orașul ăsta, e contextul ideal pentru un dezastru.

        — Știu, asta am spus și eu inițial, dar prietenii lui Warren m-au asigurat că fac asta tot timpul, nu s-a întâmplat niciodată nimic.

        — Care prieteni?

        — Îi știi. Lena, Mirabela, Jordan și... ah, da, Kalista – pe ea nu sunt sigură dacă o cunoști, dar nu e chiar așa de rea, vei vedea.

        Strângându-mi buzele, îmi scutur capul în semn de refuz.

        — Apreciez invitația, dar nu sunt sigur că petrecerea asta e o idee prea bună. Plus de asta, Warren nu m-ar vrea acolo.

        — Dar eu te vreau acolo, afirmă, întinzându-se să-mi cuprindă mâinile într-ale ei. Haide, Nath, va fi distractiv! Nici nu-mi amintesc ultima dată când am făcut ceva cu adevărat distractiv de când m-am întors în oraș.

        — Să înțeleg că patrula nu e suficient de distractivă pentru tine? glumesc, dar Julie nu schițează vreo reacție.

        În capul meu, încercarea de glumă a sunat mai bine.

        — Vorbesc serios, Nath... în plus, dacă se dovedește a fi o idee proastă, putem pleca.

        Iau o gură de aer.

        În condiții normale, aș refuza categoric fără să stau pe gânduri, dar e vorba de Julie... Gândul că are să-și petreacă noaptea în pădure, cu niște amatori de alcool, mă îngrozește. Da, trebuie să merg, nu pentru că îmi păsa câtuși de puțin de aniversarea lui Warren, ci pentru că vreau să mă asigur că petrecerea asta nu se va sfârși dezastruos.

        — În regulă, cedez, determinând-o să-mi sară entuziasmată în brațe.

        Îmi înconjor brațele în jurul taliei ei și o stâng puternic la piept, inspirându-i subtil parfumul atât de cunoscut și dulce. Poate mi-am ieșit din minți, poate Florian are dreptate – Julie îmi va aduce sfârșitul într-o bună zi. Dar în momentul ăsta, când fiecare părticică din corp mi-e în extaz, nu ar putea să mă intereseze mai puțin.