Umbrele Nopții

Capitolul 30 - Sacrificiul final

„I wanna run to you but there's no road left, I gotta give a set, but I'm out of breath, I wanna kiss your lips like I did back then, so take me back to the night we met" – The Night We Met, Hometown

          Încercarea unu – o sclipire în ochi. Suntem pe drumul cel bun. Warren e cheia. Încercarea doi – un râset urmat de o indiferență frustrantă. Încercarea trei – un eșec lamentabil. Următoarele încercări – chiar mai groaznice. Să fiu a naibii dacă știu unde greșesc! Am încercat să i-l prezint pe Warren cu toate fețele lui, bune sau rele, dar este de parcă Mirabela nu-și dorește să fie vindecată. Nu de mine, cel puțin.

În ultimele zile, mi-am concertat atenția exclusiv asupra ei. Nathan mi-a cerut s-o iau mai ușor, însă cum aș putea s-o fac? Oficial, tunelul de sub ruinele casei lui a fost închis, făcând competiție cu ADX Florence din punct de vedere al securității. Nu am putut avansa în căutarea fratelui meu, dar cel puțin știu că nu e mort.

Nu mai e doar o presupunere, căci patrula organizată de tata a găsit același schelete de copil precum Nathan. Tatei nu-i place să se bazeze pe presupuneri, așa că a cerut un test de laborator. Era un schelete real, dar nu al fratelui meu. Nu a fost necesar să vorbesc cu părinții mei pentru a afla toate astea – oamenii din Warrenton vorbesc, iar de cele mai multe ori, chiar dacă nu-i implică.

A trebuit doar să ies la un mini-market pentru a afla cea mai recentă bârfă a orașului: „Copilul mort nu e a lui Richard Peterson, testele de laborator au arătat că... bla, bla, bla". Ce-i drept, oamenii sunt mult mai discreți atunci când poartă astfel de discuții față de vremea când granițele erau închise, nu îndeajuns totuși.

Cineva a plantat intenționat scheletele de copil și telefonul fratelui meu în casa lui Charles, cel puțin asta este teoria lui Nathan. Dar rămâne întrebarea, de ce? Dacă Kyle ar fi fost omorât, părea mai logic să-i abandoneze chiar trupul lui, nu a altui copil. Dar dacă e în viață, cine și cu ce scop l-ar fi putut răpi?

Încercăm să aflăm adevărul, dar nu e ca și cum putem contacta pe cineva. Trebuie să ne descurcăm singuri, încercând în același timp să evităm o posibilă întâlnire cu tata. Nu e ușor, deoarece căutăm aceleași răspunsuri. Dar până acum, am reușit. Ceva îmi spune totuși că astăzi nu voi mai putea să-l evit, căci ceea ce am în minte mă trimite direct în gura leului.

— Ești gata?

Nathan iese din subsol, ațintindu-și privirea asupra mea. I-am spus că voi lua o pauză pentru a-mi pregăti un alt discurs pentru Mirabela, dar în timp ce încercam să fac asta, o altă idee mi-a cutremurat mintea. Riscantă, prostească, dar cu siguranță eficientă. Nathan își trece privirea asupra mea, observând că nu mai port aceleași haine lejere de mai devreme.

— Pleci undeva? mă întreabă, încrețindu-și fruntea.

Încuviințez, dar nu îi spun mai multe. Nu va fi de acord în veci să fac asta.

— Eu nu o pot ajuta pe Mirabela, Nathan...

— Între mine și tine, sunt sigur că tu ai mai multe șanse, îmi spune, ridicând din umeri. Nu avem alternative, Julie.

— Avem alternative...

Nathan își înclină capul, încercând să-și dea seama ce vreau să spun. Nu-i durează decât câteva clipe. Își scutură capul în semn de negație.

— Spune-mi, te rog, că nu-l implică pe Warren, îmi cere, strângându-și pleoapele când își duce două degete în spațiul dintre ochi.

Îmi plec capul în pământ.