Umbrele Nopții

Capitolul 41 - Privește înapoi

„Because you're acting like a vulcano, tending to be my saviour, nothing you do can save us" – Vulcano, Frigga

       Inițial, eram sigură că Nathan greșește, însă cum pot ignora trăsăturile familiare? Unchiul lui Nathan e aici... vampir. Și l-a omorât pe tatăl lui Warren. E prea multă informație pentru a o putea procesa în doar câteva secunde, dar sunt conștientă că nu am mai mult timp la dispoziție.

Andrew îmi eliberează mâna și mă împinge câțiva pași în față.

— Nu arăți deloc precum mama ta! îmi reproșează, făcându-mă să mă încrunt. Dar mă aștept să fii la fel de naivă precum ea.

O săgeată de lemn zboară în imediata apropiere a capului meu, dar Nathan se repezește și o prinde în mână, aruncând-o înapoi în direcția din care a venit – de parcă nici nu i-ar păsa că ar putea să omoare un om.

Rana din stomac i s-a vindecat imediat ce glonțul de lemn i-a fost scos, de aceea reușește să mă tragă lângă el cu ușurință.

— Cine sunt toți vampirii ăștia? îl întreabă pe Andrew.

— Câțiva dintre cei pe care i-am transformat în Gainesville. Chiar vrei să-ți explic acum?

Nathan își scutură capul.

— Nu. Trebuie să plecăm de aici!

— Plecăm, îl corectează Andrew, privind disprețuitor spre mine. Eu și cu tine. Fata lui Richard Peterson nu vine cu noi.

— Nu plec nicăieri fără--

— Andrew...

Nathan este întrerupt de vocea înspăimântată a mamei. Mă întorc, observând-o cum se apropie cu o katană în mână. E acoperită de sânge pe haine și brațele-i dezgolite. Nu vreau să știu cui îi aparține tot acel sânge, chiar nu vreau.

I-a știut cumva numele, sau am auzit eu prost?

— Chiar tu ești? insistă ea, privind debusolată spre unchiul lui Nathan.

— Bună, dragostea mea.

Andrew face un pas pentru a se apropia de mama, însă ea își ridică katana în mod defensiv.

— Julienne, vino aici, acum! îmi cere pe o tonalitate mai autoritară ca niciodată, ținându-și ferm katana spre bărbatul care l-a omorât pe David Clarke.

Andrew surâde.

— Nu ai învățat nimic în ultimii douăzeci de ani, Adeline? Nu mi-e frică de micile voastre arme.

— Îți jur pe tot ce am mai sfânt că dacă o atingi pe fiica mea--

— I-am salvat viața acum câteva secunde, nu-i așa? Moartea ei nu e o prioritate pentru mine, după câte vezi.

La fel precum mine, Nathan pare extrem de confuz. Dacă țipetele și loviturile de armă nu s-ar auzi din toate părțile, privirile pe care mama și Andrew și le aruncă ar crea o situație al naibii de tensionată.

— Îl cunoști? o întreb pe mama, care doar încuviințează printr-un gest al capului.

— Și încă cât de bine, recunoaște Andrew. Istoria iubirii noastre s-a terminat în momentul în care--

— Andrew! țipă ea, scoțându-și din bendița de la picior un cuțit cu lamă scurtă, astfel că acum are o armă în fiecare mână. Îți jur că te omor cu mâna mea dacă continui să vorbești!

— Ai făcut-o deja, dragostea mea.

Nici nu apuc să clipesc bine, căci îl văd pe Warren apărând în spatele lui Andrew. Își trece katana prin aer, căci vampirul apucă – pe ultima sută de metri – să se lase la pământ și să-i evite ofensiva.