Umbrele Nopții

Capitolul 16 - Călătorie în trecut

„Chiar dacă măsoară doar câţiva paşi, o călătorie poate fi fără întoarcere."
– Italo Calvino

          Îmi mai îndes câteva haine în rucsac, chinuindu-mă să nu scap telefonul din mână pe măsură ce mă învârt prin cameră pentru a mă asigura că nu am uitat nimic. L-am informat pe Nathan în legătură cu dispariția lui Kyle încă de când am aflat, dar abia astăzi i-am spus ce am de gând să fac.

Exact cum mă așteptam, nu-l încântă ideea. Dar nu pot spune că eu sunt mai entuziasmată să mă întorc în Warrenton. Speram să nu mai fiu nevoită să văd acel oraș vreodată.

— Cel puțin așteaptă să se lase seara, îmi cere Nathan din capătul opus al firului, iar deși nu-l pot vedea, sunt sigură că acum face ture prin cameră. Te voi însoți, Julie! Nu este o idee înțeleaptă să mergi acolo de una singură după tot ce s-a întâmplat!

— Știu asta, dar nu am alternative. Telefonul lui Kyle a fost deconectat, iar Warren mi-a spus că nu au progresat deloc în găsirea lui. Nu pot sta cu mâinile în sân și să sper la un miracol! Am așteptat destul, e timpul să mă alătur căutărilor, Nathan.

— Sunt de acord, dar îți cer doar câteva ore. Nu pot ieși din apartament acum, așa că, te rog...

Îmi arunc portofelul în rucsac, închizându-i fermoarul înainte de a mi-l ridica pe umăr.

— Nici măcar nu ar trebui să vii, Nathan. Nu ai unde sta în timpul zilei acum că... mă opresc, realizând că aveam să zic o prostie ce i-ar fi putut deschide răni vechi. Nu cunosc niciun loc ferit de soare, îmi reformulez ideea.

— Eu da. Uiți că am stat trei luni în Warrenton înainte de a veni în New York?

Oftez prelung, ridicându-mi privirea spre tavan. Nu am de gând să cedez, indiferent ce are să-mi spună. Deși m-ar încânta ideea de a merge odată cu el, nu mai pot aștepta, nu când știu că fratele meu este încă de negăsit.

— Există ceva ce ți-aș putea spune pentru a te convinge să mai aștepți?

Îmi scutur capul în semn de negație, deși el nu poate vedea acest gest.

— Îmi pare rău, Nathan...

— În regulă, cedează, înțelegând cât de hotărâtă sunt să fac asta. Cine mai știe că ai de gând să te întorci în oraș?

— Exceptându-te pe tine, nimeni. I-am spus lui Sam că voi pleca la munte câteva zile, mi-am luat liber de la muncă, iar Mirabela... ei bine, bănuiesc că ea va afla adevărul până mâine.

— Ai gândit asta până la capăt? Unde vei sta? Ce vei face odată ajunsă acolo?

— Sper că nu voi fi nevoită să fiu în oraș mai mult de câteva zile, așa că voi sta acasă. Cât despre ce am de gând să fac, inspir adânc, ieșind din camera mea, îmi voi da seama odată ajunsă în oraș.

Sam a plecat să se întâlnească cu Mirabela în urmă cu câteva ore, așa că sunt singură acasă.

— De cum se va lăsa seara, voi pleca și eu spre Warrenton. Probabil voi ajunge cu două – trei ore după tine, mă informează, menținându-și tonul serios ce îmi indică faptul că este în continuare nemulțimit de decizia mea. Ai grijă cu cine intri în contact, Julie, dacă Mirabela a apucat să spună cuiva că sunt „în viață" și tu știai--

— Întreg Warrenton va fi pe urmele mele, îi anticipez avertismentul, în timp ce îmi ridic privirea spre ceasul agățat în perete.

Este 16:13.