Umbrele Nopții

Capitolul 31 - Iubirea e fatală

„Moartea este poarta către lumina la capătul unui drum devenit din ce în ce mai greu." – Franz von Assisi

          Nu durează mult până să ne adunăm în jurul focului. Lena ne mai explică odată pe unde a luat-o Jordan, iar după îndelungi dezbateri contradictorii, hotărâm că cea mai bună soluție este să ne despărțim și să-l căutăm. Vom acoperi mai mult teren decât dacă rămânem împreună.

        — Ne vom împărți în câte trei echipe de doi, ne explică Warren, în timp ce începe să deseneze pe pământ posibilele cărări pe care Jordan le-ar fi putut urma.

        — Eu zic că ar trebui să-i anunțăm pe oamenii din patrulă, intervine Kalista, care e vizibil disturbată de toată situația. Poate ne vor ajuta să-l găsim, nu credeți?

        — Știi bine cum sunt văzute astfel de ieșiri, îi replică imediat Warren. Ne vor spune că ne-am asumat riscul când am venit aici.

        — Ar avea dreptate, intervine Nathan, care pare cel mai liniștit.

        — Ne despărțim și îl căutăm, afirmă încă o dată Warren, ignorându-i comentariul. Lena, tu și Kalista mergeți în partea aceasta, arată spre schița pădurii abia desenase în pământ. Nathan și Mirabela, voi plecați pe aici și vă îndreptați spre ieșirea din pădure. Eu și Julie vom verifica drumul principal, ne-am înțeles?

        Mirabela își scutură capul.

        — Nu. Îmi pare rău, Nathan, dar cu toții știm că tu nu omori umbre ale nopții, dacă merg cu tine, voi fi de fapt singură.

        Nathan își strânge buzele, probabil pentru a părea afectat. Dar nu cred că-i pasă, probabil nici nu vrea să plece în căutarea lui Jordan. Singurul motiv pentru care este aici e că l-am rugat eu, iar așa cum i-am promis, suntem împreună în asta.

        — Merg eu cu Nathan, intervin.

        — Sub nicio formă! replică Warren încruntat. Tu vii cu mine!

        — Warren, te rog, nu avem timp de asta! Sunt singura de aici care are încredere în Nathan, nu? Așa că haideți să nu mai pierdem vremea și să plecăm odată!

        Nemulțumit, îmi cuprinde mâna într-a lui și mă trage la o parte, asigurându-se că nu mai putem fi auziți.

        — Nu-mi face asta, îmi cere implorator. Nathan nu omoară vampiri, iar tu nu ești pregătită să te plimbi prin pădure de una singură.

        — Eu l-am convins să vină aici, nu-l pot lăsa singur. Dar îți promit că voi fi bine, Warren. Ai încredere în mine, bine?

        — Nu tu ești cea în care nu am încredere.

        Își dă jacheta jos și mi-o așază pe umeri, sărutându-mă pe frunte înainte de a mă strânge la pieptul lui. Oh, mi-aș dori să-i pot spune cât de în siguranță voi fi se fapt cu Nathan, dar nu pot. Nu ar înțelege, nu acum.

        — Te iubesc, îmi șoptește, strângându-mă în continuare în brațe.

        Și așa, timpul se oprește în loc.

        Mă trag în spate pentru a vedea dacă expresia lui trădează faptul că doar glumește, dar Warren pare mai serios ca niciodată. Își înconjoară palmele în jurul obrajilor mei, repetând cele două cuvinte care acum se aud precum un ecou în capul meu. E pentru prima dată când cineva îmi spune asta, iar eu nu reușesc să scot un sunet. Atât de patetic.