Umbrele Nopții

Capitolul 18 - Într-un moment

„Nu exista timpul potrivit sau locul potrivit pentru iubire. Se intampla accidental, printr-o singura bataie a inimii, printr-o singura clipire." – Sarah Dessen

Simțurile îmi sunt invadate de un miros intens de fum de... țigară? Nu, nu poate fi. Acesta nu este miros de țigară, dar cu siguranță e cel puțin la fel de intens. Dintr-un oarecare motiv, mirosul îmi trezește amintirea nopții în care Nathan a fost infestat. O amintire aruncată într-un colț al minții, ce se dorea a rămâne uitată.

Acesta este motivul pentru care îmi deschid ochii, ridicându-mă în șezut de parcă cineva tocmai m-ar fi amenințat cu moartea. Îmi întorc privirea spre fereastră, identificând imediat sursa mirosului pe care am ajuns să-l asociez cu moartea: canabis. Warren stă aplecat deasupra ferestrei, ținând între degete un joint pe jumătate terminat.

Nu-i pot vedea decât spatele, dar asta nu mă împiedică să sar din pat, grăbindu-mă să-i smulg din mână otrava din care nu se încumetă să mai tragă un fum.

Probabil că mă aude în spatele său, căci își ridică mâna, fiindu-mi acum imposibil să mai ajung la joint.

— Ți-ai ieșit din minți?! mă răstesc la el, smucindu-mă în continuare în încercarea de a-i smulge joint-ul.

— Bună dimineața, Julie! zice leneș, cu indiferență, de parcă nu l-aș fi surprins fumând un joint, despre care Dumnezeu știe de unde naiba a făcut rost. Sper doar că nu de la tatăl meu...

Warren se întoarce cu fața spre mine, sprijinindu-și spatele de tocul geamului. Poartă un tricou gri și o pereche de pantaloni comozi, ceea ce îmi indică faptul că nu are de gând să plece nicăieri prea curând. Dar e bizar, căci îmi amintesc că aseară mi-a spus că are de gând să se alăture căutărilor lui Kyle.

Mă întind spre el, sărind în sus într-o altă încercare patetică de a-i smulge joint-ul din mână. Dar eșuez, din nou.

— Warren, la naiba, nu mai fuma chestia aia!

— De ce? își fixează privirea într-a mea, rostind următoarele cuvinte cu o dicție perfectă: nu ai niciun drept să-mi spui ce să fac, Julie, nu mai ești iubita mea!

Fac un pas în spate, încruntându-mă când îi observ expresia goală. Are dreptate. Poate că nu mai sunt îndrăgostită el, dar cuvintele lui m-au rănit.

De ce? Este adevărul.

El nu mai face parte din viața mea, iar eu nu mai reprezint nimic în viața lui. Sau cel puțin așa ar trebui să fie.

— Asta nu înseamnă că nu-mi pasă de tine, Warren...

Pufăie stupefiat, dându-mi de înțeles că nu mă crede.

— Warren, ce te-a apucat? îmi ridic mâinile în aer, cedând. Este... îmi întorc privirea spre noptieră pentru a verifica ora, mărindu-mi ochii când rostesc următoarele cuvinte: șapte dimineața...

Nathan!

I-am promis că îl voi suna, trebuia să mă întâlnesc cu el azi noapte! Dar nu știu ce s-a întâmplat. Aseară vorbeam cu Warren în living. Beam un ceai. Aveam de gând să aștept să meargă în altă încăpere, iar apoi să ies din casă. Vampirul pe care l-am văzut la fereastră noaptea trecută, trebuie să fi fost Nathan. Mă aștepta. Trebuia să merg la el... cum am putut să adorm?

— Ce s-a întâmplat, Julie? Warren își fixează din nou joint-ul între buze, trăgând un fum sub privirea mea șocată. Ai întârziat undeva?

Mă întorc spre pat, începând să-mi caut telefonul printre așternuturile deranjate. Probabil că Nathan își face atâtea griji acum! Dumnezeule, cum îi voi putea explica?