Umbrele Nopții

Capitolul 32 - Până la final

„Suferinta apare atunci cand asteptam ca ceilalti sa ne iubeasca in felul dorit de noi." – Paulo Coelho

          Lacrimile sunt doar o formă de manifestare a suferinței, iar până acum, credeam că te ajută să te liniștești, este chiar un fapt demonstrat psihologic, dar ce se întâmplă când nu fac decât să înrăutățească situația? Ei bine, nimic bun. Plâng și conduc, încercând în același timp să-l trezesc pe Nathan. Îmi e frică să-i verific pulsul, nu știu ce aș face dacă nu l-aș găsi.

        Imediat ce parchez în fața reședinței Waldgreave, mă întorc spre Nathan. Își ține capul lipit de geam și are ochii închiși. Nu-l pot duce singură, tocmai de aceea ies din mașină și pornesc în fugă spre casă, uitând de orice manieră când dau buzna neinvitată înăuntru.

        — Am nevoie de ajutor! țip, alergând spre living în speranța că familia lui nu a adormit încă.

        E trecut de două noaptea, însă Lissa ar trebui să fie trează.

        — Julienne! Florian se ridică de pe canapea în sincron cu tatăl lui, în timp ce Lissa coboară scările în fugă. 

        Toți trei mă privesc confuzi.

        — Nu știu dacă ai observat, continuă el, dar nu suntem un centru de asistență deschis douăzeci și patru din două--

        — E vorba de Nathan, îl întrerup. E în mașină și e--

        Nu e nevoie să zic mai multe. Florian o ia la fugă spre ieșirea din casă, în ciuda faptului că nici măcar nu știe despre ce e vorba. Tatăl lui nu e la fel de prompt. Îmi mai aruncă o privire confuză, așteptând parcă să-i spun despre ce e vorba. Dar nu reușesc să articulez nimic coerent. Îl urmează pe Florian, trecând în fugă pe lângă mine și Lissa. Înainte de a ieși pe ușă, se întoarce spre noi.

        — Lissa, trezește-o pe mama ta și cheam-o aici!

        Fără a pune întrebări, sora lui Nathan aleargă la etaj cu o viteză inumană, în timp ce eu îi urmez pe cei doi bărbați spre ieșirea din casă. Nu apuc să trec pragul, deoarece Florian se întoarce cărându-l pe Nathan, care are un braț pe după umărul lui. Tatăl lor îi prinde celălalt braț, ajutându-l pe Florian să-l aducă în casă.

        — Cum naiba s-a întâmplat asta?! țipă Florian când trece pe lângă mine.

        Cei doi îl duc pe Nathan în living și îl întind pe canapea. Thomas începe să caute în disperare pulsul lui Nathan, în timp ce Florian își ridică ochii spre mine în așteptarea unei explicații.

        — Eram în pădure pentru a căuta pe cineva, un grup de vampiri cu ochi roșii ne-a atacat, am scăpat de toți, dar în ultima secundă, un vampir cu ochi negri a apărut de nicăieri și, și... încerc să le explic printre lacrimi, însă mă opresc când le aud pe Lissa și Elisabeth.

        Elisabeth observă dâra de sânge ce duce spre living imediat ce coboară scările, fapt ce o determină să suspine și să alerge spre living.

        — Dumnezeule mare! își duce mâinile pe piept. Lissa, adu-mi trusa!

        Se apleacă pe vârfuri lângă Nathan, în timp ce Lissa o ia la fugă spre etaj.

        — Încă are puls, dar respiră foarte greu, o informează Thomas.

        — Dar puteți face ceva, nu? înaintez spre ei, aplecându-mă pe vârfuri pentru a-i cuprinde mâna lui Nathan într-a mea.