Umbrele Nopții

Capitolul 10 - Numele tău

„Caută mai bine să te învingi pe tine decât soarta şi să-ţi schimbi mai degrabă dorinţele decât ordinea lumii." – René Descartes

          Îmi ridic telefonul de pe tejghea când bâzâitul ușor anunță faptul că am primit un mesaj. Nu trebuie să citesc numele afișat pe ecran, căci știu deja cine e expeditorul. Am vorbit toată ziua prin mesaje. Nathan mi-a scris despre nu știu ce festival care va avea loc sâmbătă seară în parcul Prospect, propunându-mi să-l însoțesc. Entuziasmul său pentru un eveniment atât de banal îmi aduce un zâmbet pe buze. În Warrenton nu existau astfel de evenimente nici înainte de apariția umbrelor nopții, probabil de aceea își dorește să participe.

Mă grăbesc să-i scriu că aș fi încântată să merg, lăsându-mi telefonul înapoi pe tejghea când îl văd pe Sam apropiindu-se de mine.

— Julie, masa trei, Wess vrea să-l servești tu, mă informează, deschizând frigiderul cu răcoritoare în timp ce-mi vorbește.

— Wess? repet, încercând să-mi amintesc despre cine vorbește. Cine e Wess?

Sam închide frigiderul, ținând două beri în mână.

— Tipul pe care mi l-ai prezentat în seara petrecerii de la faculta-- Stai, se oprește în mijlocul frazei, mărindu-și ochii înainte de a continua: Spune-mi, te rog, că îl cheamă Wess, pentru că l-am salutat spunându-i pe nume!

Mă încrunt, întinzându-mă peste tejghea pentru a putea vedea cine e la masa trei. Warren, ținând între degete o țigară, își afișează un rânjet pe buze când îmi întâlnește privirea, făcându-mi un semn cu mâna.

Care erau șansele să-mi dea ascultare și să se întoarcă în Warrenton?

— Pentru numele lui Dumnezeu, bolborosesc, trecând pe lângă Sam pentru a ieși din spatele tejghelei și a mă îndrepta spre Warren.

Nu-i dau ocazia să vorbească înainte de a-i smulge țigara din mână, stingându-i-o în scrumiera de pe masă. Își ridică sprâncenele, surprins de gestul meu.

— Nu ai voie să fumezi aici! îi reproșez, încrucișându-mi brațele la piept.

— Aveți o scrumieră pe masă, Julie.

— Pentru decor! exclam, inspirând adânc pentru a mă calma. Ce cauți aici?

Se lasă pe spătarul scaunului.

— Vreau să vorbim.

— Ești incredibil, oftez, încercând să-mi mențin tonalitatea cât mai scăzută pentru a nu atrage atenție asupra noastră. Ți-am spus deja tot ce aveam de spus, Warren!

— Tu, poate, dar eu nu. Ia loc, Julienne.

Îmi întorc privirea spre Sam, care tocmai s-a oprit la una dintre mese pentru a vorbi cu o clientă. Amicul meu nu știe că Wess e de fapt Warren, iar pentru binele lui, așa și trebuie să rămână, de aceea mă asigur că nu ne ascultă conversația înainte de a mă întoarce din nou cu fața spre Warren.

Îmi așez palmele pe masă și mă aplec spre el pentru a-i putea vorbi fără a fi auzită de nimeni altcineva. Poate că nu am idee ce are de gând să-mi spună, dar un lucru știu sigur: nu mă interesează!

— Ascultă-mă bine, Warren, pentru că voi continua să-ți repet asta până când îți va intra în cap și mă vei lăsa naibii în pace: noi doi am terminat-o! Nu vreau să mai am de-a face cu tine, Warrenton, sau orice ține de umbrele nopții!

Fac cale întoarsă și plec spre tejghea, oprindu-mă înainte de a depărta prea mult pentru a-l mai confrunta o ultimă dată.

— Iar dacă nu ai de gând să comanzi nimic, știi unde este ieșirea!