Umbrele Nopții

Capitolul 20 - Secretul păcii

 „Adevărul este o momeală: nu-l poţi avea fără a fi prins. Nu poţi intra în posesia adevărului capturându-l, ci numai lăsându-l să te captureze."
– Kierkegaard

        Atmosfera de la masă e surprinzător de plăcută. Până și Florian pare bine dispus – în ciuda prezenței mele care, evident, îl deranjează. Însă se abține din a mai face vreo remarcă. Luatul mesei e un fel de tradiție în familia Waldgreave, așa că nimeni nu sare peste ea. Ce-i drept, astăzi e o zi mai specială oricum.

        Am ales să mă așez pe scaunul alăturat lui Nathan, care pare amuzat până peste cap de entuziasmul lui Cassy legat de venirea lui Moș Crăciun. Fetița pare nerăbdătoare să primească cadouri, iar modul în care vorbește de „bărbosul în roșu" nu are cum să nu ne amuze.

        — Ți-am spus de zeci de ori că nu există! o întrerupe Chris, plictisit probabil să o mai audă vorbind despre asta. Mama și tata ne pun cadourile sub brad! Nathan, spune-i și tu!

        Nathan își ridică privirea din farfurie și scutură din cap.

        — Nu știu ce să spun, puștiule. Am auzit că dacă nu crezi în el, nu primești nimic. Prefer să nu mă bag, îi răspunde, făcându-mă să chicotesc.

        E atât de atent cu frații lui.

        Chris își aruncă ochii peste cap și se întoarce spre Florian, dar nu găsește sprijin nici din partea lui. Fratele lor mai mare ridică din umeri și își îndeasă mâncare în gură pentru a nu fi nevoit să răspundă.

        — Bine, renunț! Poți crede ce vrei, Cassy, dar să știi că am dreptate. Nathan și Florian te păcălesc doar!

        — Și eu am auzit la fel, Chris, intervine Lissa, care, spre deosebire de noi, nu a mâncat nimic. Moș Crăciun nu-ți aduce cadouri dacă îi negi existența.

        — La fel și eu, mă afirm, căci Chris se întoarce spre mine pentru ajutor.

        — Ha! Ți-am zis eu! îi reproșează Cassy, arătându-i limba.

        Elisabeth și Thomas asistă tăcuți la conversație. Din când în când, confirmă sau neagă câte ceva, dar nu intervin. Nici nu e nevoie s-o facă, căci nu se ridică vreun subiect cu adevărat important. Dar poate tocmai asta face ca cina să fie atât de plăcută. Nu se discută despre vampiri, moarte sau patrulă. Nici nu-mi amintesc ultima dată când familia mea a avut o masă la care să nu se ridice subiectele acestea.

        După cină, mă ofer să ajut la strânsul mesei alături de Lissa și Florian. Elisabeth și Thomas s-au retras pentru a-i pune pe copii la somn, iar Nathan a decis să caute un film de Crăciun printre vechile CD-urile. E o altă tradiție a familiei lor. După cina de Crăciun, rămân să vizioneze un film. Toți, exceptându-i, bineînțeles, pe copii. Ei trebuie să-și respecte programul de somn.

        — Julie.

        Lissa îmi atrage atenția, făcându-mă să-mi întorc capul spre ea.

        — Îmi poți întinde farfuria aceea?

        Îi întind farfuria, apoi apuc patru pahare goale de vin și le așez pe tava din mână. Florian strânge resturile de mâncare, Lissa farfuriile, iar eu paharele. Ne-am organizat pentru a termina cât mai repede. Când le strâng pe toate, pornesc spre bucătărie odată cu Florian, care, la rândul lui, a adunat tot ce avea de adunat. Lissa încă mai are, așa că nu ne însoțește.

        — Unde pun astea? îl întreb de cum pășim în bucătărie.

        — În mașina de spălat vase. Lângă chiuvetă.