Zeul infernului

☕☕☕

         Apelul

–Nu contează. Las-o baltă.   spun eu

Pofta de mâncare mi-a cam trecut, dar mă forţez să mănânc. Îmi cert inima că nu-mi dă pace măcar o zi, apoi termin tot din farfurie.

–Săr' mâna.

–Să îţi fie de bine, trebuie să plec.  spune el şi mă pupă pe frunte

–Ok.

–Vei...

–Voi fi bine Cristofer.  spun eu şi chicotesc

–Ok, azi vreau să îţi spun ceva foarte important. zice Cristofer ieşind pe uşă

Până să apuc să ȋntreb ce, se face nevăzut. După ce termin de făcut curat, mă cufund în canapeaua moale din living, albă şi catifelată. Cred că nu m-aş supăra dacă ar fi să dorm pe ea. Şi aşa porneşte şirul de gânduri.. Ahh, nu. Nu pot să stau, tre să fac ceva altfel simt că înebunesc. Din fericire aud cum îmi sună telefonul.

Dau fuga spre dormitor şi cotrobăi prin geantă. Ridic telefonul în grabă şi văd numărul bunicii mele. A trecut o perioadă lungă de când nu am vorbit. Părinţii mei nu au fost niciodată de acord cu meseria pe care am ales-o, dar bunicii au rămas alături de mine. M-au sprijinit în cele mai grele momente, le datorez multe.

Şi acum, dacă închid ochii, o văd pe bunica pe scaunul de lângă şemineu.. tricotând. Bunicul se întoarce de la muncă, frânt de oboseală. O pupă pe frunte, apoi bunica îi încălzeşte supa ei delicioasă.

El începe să povestească tot ce a făcut în ziua respectivă, iar ea îl ascultă pe nerăsuflate. Le simt lipsa aşa de mult.

Răspund imediat.

–Bunii, ce mai faci? Îmi era aşa dor de tine.

–Bine scumpa mea, eu şi bunicul tău ne întrebam când mai vi pe la noi.

–Pot.... ăm... Sâmbăta asta.

–Ok, te aşteptăm. Cum merge treaba? Te înţelegi bine cu şefu şi colegii de lucru?

–Da, ca de obicei. 

Nu vreau să îşi facă griji pentru mine, oricum am făcut faţă şi altor probleme mai grave. Cum ar fi criza mamei când i-am spus că vreau să ies în oraş cu cineva. Aia cu siguranţă a fost una din cele mai neplăcute amintiri ale mele, am fost pedepsită o lună. Pe bune! O lună ! Şi nu am făcut nimic rău, e normal să ai prieten la 17 ani nu?

–Mă bucur. spune buni

Glasul ei mă scoate din transa amintirilor neplăcute. Începem să depănăm amintiri din copilărie, iar timpul zboară. Mă simt mult mai bine acum, abia aștept să merg la ei. Nu mai rezist în locul ăsta prea mult, am nevoie să evadez.

–Ce mai face Oliver? întreabă buni

Îngheţ la pomenirea lui, ce să fac... Nu vreau să-i frâng inima.

–Alo?  Mai... Mai eşti acolo dragă?

–D.. Da buni sunt aici, dar trebuie să închid vorbim sâmbătă.

–Bine, să ai grijă de tine până atunci. Te iubim.

–Şi eu vă iubesc buni. Mult de tot.

–Ba noi te iubim mai mult.

Râdem amândouă apoi închid. Dale vine fugind spre mine, mă las pe genunchi şi întind braţele.

–Hei amice.

Cobor scările şi îi pun hrană în castron, dă din coadă vesel şi îşi bagă botul în el.

Oare ce să fac eu azi? Privesc abătută pe geam, la traficul dintre blocuri. Şoferii gonesc, parcă ar fugi de viaţa ce-i ajunge din urmă. În goana lor, nici nu observă cât de multe lucruri ratează.

O mamă a ieşit cu copilaşul ei la plimbare, băieţelul pare supărat. Probabil mama nu i-a cumpărat îngheţată. Zâmbesc, mama mea îmi cumpăra. Dar imediat ce am împlinit 14 ani, a început să-mi reproşeze că stau pe banii ei. Am căutat sprijin, de la tata. Însă era prea orbit de vorbele ei înşelătoare..

De fiecare dată când se certau, îi luam apărarea tatei. Dar pentru el nu conta,  o iubea pe ea mai mult decât adevărul. Ăsta era unul din motivele pentru care am decis să plec departe cu serviciul. Suport orice, în afară de lipsa de libertate. Asta nu pot să înghit.

Arunc o privire către mobilă şi îmi fac de lucru. Mă apuc să şterg praful, să spăl vasele, să aranjez hainele. Dau o fugă până acasă şi mă întorc cu bagajele. Sortez atentă hainele în dulap şi apoi fac bagajul pentru vizita plănuită.

După 3 ore, ridic telefonul şi formez numărul lui Cristofer.

–Hei, voiam să îţi spun că am adus.... fac o pauză, am uitat ce voiam să zic, vai cât de penibil

–Voiam să te întreb,   zice el rupând tăcerea    ţi-ai mutat lucrurile?  Dacă nu, pot să îi spun lui Marv să...

–Da, asta voiam să îţi spun. Mi-am luat hainele, însă mai am câteva lucruri.   zic eu pe un ton slab

–Nici o problemă, scrie totul pe o listă şi se rezolvă.

–Mersi, eşti sigur că nu te deranjează?

–Pentru nimic. Nu, de ce m-ar deranja?    spune Cristofer chicotind

–Nu îţi face idei, e doar ceva de moment. Mă voi muta înapoi în apartamentul meu imediat ce găsesc alt loc de muncă.

–Oare de ce nu te cred. zice el pe un ton provocator

Îmi muşc buza şi decid să intru în joc :

–Nu, ai dreptate. Te iubesc prea mult. Când vi acasă iubire?   zic eu pe un ton suav

–Nu știu scumpa mea, probabil diseară. Am o surpriză pentru tine.

–Oh, implică un costum sexy şi nişte jucării?   încerc să ţin în frâu un hohot de râs ce se chinuie să iasă afară

–Doar şti cât de mult îmi place să domin.

–Armăsarule.

Ne bufneşte râsul pe amândoi, ne-a luat valul pe amândoi.

–Ştiu că îţi place. Dar ai grijă, eu stau deasupra la început.

–Hm, numai dacă mă îmblânzeşti pisicuţă năroadă.

–Eu cred că eşti deja pregătit.

O asistentă, ne întrerupe jocul erotic.

–Eve..   ?  zice el şi apoi se opreşte

–E totul în regulă ?

Simt că ceva îl apasă, dar nu îmi pot da seama ce.

–Da, când ajung acasă am să îţi aplic o palmă peste fundul ăla neastâmpărat. zice el râzând şi închide

Of tu! Zâmbesc ca toanta prin casă, fără motiv. Eve! Ce e cu tine ? Deschid geamurile din bucătarie şi arunc o privire peste cartea de bucate. După câteva momente de ezitare, o închid.

Mai bine fac nişte friptură, cu un piure de cartofi pe lângă şi adaug nişte usturoi. Zis şi făcut, după care asezonez cu nişte mirodenii şi mai arunc o privire în frigider. Aşez friptura pe un strat de legume şi.....

******se aude un lătrat ********

În sufragerie mă trezesc cu o gaşcă de băieţi, îngheţ. Ce naiba caută o întreagă echipă de fotbal în sufragerie?! Toţi se uită miraţi la mine când îşi dă seama că e cineva acasă.

Unde eşti Cristofer?!

*****next?

Sper cǎ va plăcut. ❤❤
😂🤗

(1118 cuvinte)