Zeul infernului

☕☕☕

     Adevărul

Deschid ochii şi încerc să îmi aduc aminte ce s-a întâmplat. O durere de falcă şi faptul ca Hades era în faţa mea legat de un scaun, îmi împrospătează memoria.

Vreau să merg spre el să-l dezleg, însă lanţul din jurul taliei mă împiedică. Cercetez împrejurimile....O privire plină de milă îmi întâmpină ochii.

-De ce.... întreb eu abia vorbind

Zeus păşeşte încet dar hotărât spre mine fixându-mă cu privirea. Îmi mângâie obrazul apoi şopteşte :

-Nu am avut de ales.

-Amândoi sunt.....

-Morţi? Tu ce crezi.

Ce s-a întâmplat cu el? Cum poate tocmai el să fie atât de....rece. Tocmai el cu privirea aceea de înger.

-A încercat să te ascundă. Nu ţi-a zis, dar în momentul când a propus să veniţi aici eram la 5 minute depărtare ...Voiam să....

-Eve. spune Hades şi se uită la mine parcă zicând totul va fi bine

Îi zâmbesc.

Încearcă să te descurajeze. Nu îl lasă, eşti mai puternică decât pari. Nu îi arăta slăbiciunile tale. îmi spune un gând

Hades? Cum e posibil să ...

E o abilitate unică. Ai încredere în mine şi totul va fi bine.

Ok.

La semnalul meu îl prinzi cu picioarele şi îl ţi cât de strâns poţi.

-Of...frate. Mereu ai fost gelos pe mine dar să îmi furi......

-Acum Eve!

Îmi înfăşor picioarele în jurul taliei lui Zeus şi îl strâng. Într-o clipeală din ochi, Hades rupe lanţurile şi îi trage un pumn în faţă lui Zeus.

-Te-ai înjosit prea mult frate. Ai ajuns să vânezi bătrâni? zice Hades râzând

Mă eliberează apoi spune hotărât :

-Aşteaptă în maşină.

Dau din cap şi fug, însă curiozitatea mă macină. Îmi rezem capul de uşă şi ascult.

-Poate că acum are încredere în tine, dar nu va dura mult.....E fată deşteaptă.

-Frate... E timpul sa te întorci în vizuina ta.

Un zgomot puternic urmat de o unda magnetică mă aruncă spre maşină. De abia imi menţin echilibrul. Intru înăuntru şi mă uit spre uşă. Încerc să înţeleg ce tocmai s-a întâmplat. Dar nu pot.... Vederea mi se înceţoşează şi....nu mai ştiu de mine.

                       ***********

Ce are soarta cu mine? Cu ce am greşit lumii? Ce vină avea bunicii mei!?

Un val de gânduri mă asaltează. E totul din vina mea. Dacă nu îi vizitam.. totul s-ar fi terminat acasa la Hades. Eu muream iar ei ar fi încă în viaţă.

Deschid ochii şi simt cum lacrimile mi se preling pe obaji. Nu ştiu cât timp am fost inconştientă, dar nici nu îmi pasă. Poate era mai bn să mor şi eu. Poate...

Hades îmi strânge mâna puternic.

-Tre să fi puternică. Nu e vina ta.

Îmi întorc capul spre el. Mă priveşte cu gingăşie şi milă. Milă ! .... Am ajuns atât de rău? Strâng din ochi, ȋmi sterg lacrimile apoi spun :

-Sunt..... un oftat lung iese de pe buzele mele

Sufletul meu se eliberează. Dar nu pot! Trebuie să fac ceva. Ei nu au murit degeaba.

-Sunt bine. spun eu în cele din urmă

Hades îmi dă drumul la mână. Știu că nu mă crede, nici eu nu mă cred. Decid să-l mai întreb o ultimă dată dacă pot să mă alătur planului lor, dacă pot să ajut și eu cumva. Trebuie să mă lase. Am nevoie de o ocupație, ceva....orice ! Altfel îmi pierd mințile.

-Hades....vreau să ajut.

-Ești sigură? zice el cu o urmă de îngrijorare în voce

-Da. spun eu hotărâtă

Observ cum un surâs îi apare în colțul gurii. Ca și când aștepta momentul ăsta de multă vreme. Își scoate telefonul și formează numărul lui Apollo.

-Alo. Da, ne îndreptăm către sediu chiar acum. Da și ea.

Arunc o privire pe geam, de abia dacă se mai poate zări o stea din cauza întunericului. La depărtare se zăresc luminițele orașului către care ne îndreptăm. Lumina de la capătul tunelului. De mică am crezut că soarta are un plan măreț cu mine, că voi face o schimbare uriașă în lume. Dar dea lungul anilor, această credință a devenit din ce în ce mai slabă. Am început să îmi pierd credința în iubire adevărată când băiatul de care eram îndrăgostită ma lăsat cu ochii în soare pentru alta. Asta mi-a zdrobit inima și cu timpul am ridicat un fel de barieră în jurul ei. Însă mă agățam de o muchie de speranță. După cum spuneam, bunicii mei se iubeau foarte mult. Semănau cu un cuplu rupt dintr-o poveste.

A doua parte care mi-a distrus credința în soartă și destin au fost părinții. Mereu în contradicție cu mine, nu erau de acord cu cariera pe care mi-o alesesem. Dar nu mi-a păsat, toată viața i-am lăsat să îmi dicteze ce să fac. Acum era momentul meu, era viitorul meu, alegerea mea.

Mereu mi-am imaginat cum le voi spune povești de dragoste copiilor mei despre cum le-am cunoscut tatăl. Despre cum ne-am întâlnit, ne-am îndrăgostit și în ciuda părinților ne-am căsătorit. Însă nu a fost să fie. Acel băiat a ales altă fată, altă poveste, alți copii sau poate nici unul. Acel băiat mi-a deschis ochii și mi-a arătat că lumea în care trăiesc nu e un basm, iar eu nu sunt în rolul principal. Ci sunt doar un pion în marele teatru al universului.

În ciuda faptului că nu am avut noroc în dragoste, am avut un succes enorm în carieră. A fost singurul loc unde găseam pace. Îmi menținea mintea ocupată.

Și acum îmi aduc aminte de interviul meu. Oftez . A trecut ceva timp de când nu m-am mai gândit la asta. Niciodată nu mi-a trecut prin cap că ar fi posibil ca Hades să fie real. Mereu am avut o slăbiciune pentru personajele negative.

Încerc să adorm, dar fără succes. Imediat ce închid ochii, revăd peisajul sângeros de mai devreme. Un fior îmi răscolește tot corpul și îmi deschid ochii brusc.

-Va fi mai bine cu timpul. Crede-mă.

-Mulțumesc....că îți pasă..

-Ști că voi fi mereu aici pentru tine. Aproape am ajuns. zice el

-Deja ? spun eu uimită

Se uită la mine ridicând din sprâncene, apoi zice :

-Ah, am uitat să îți spun despre abilitățile zeilor. Te vei obișnui.

Maşina se opreşte brusc.

-Ce naiba !? spunem amândoi în acelaşi timp

--------Next ?

Hei, sper să vă placă acest capitol.
Vă pup ❤💋❤💋❤💋❤😊
Vot dacă va plăcut şi com jos dacă trebuie să pun next. 😊❤

(1080 cuvinte)