Zeul infernului

☕☕☕

         Încă o şansă

După o cercetare a împrejurimilor realizez că singura mea soluţie este Dale. Fără ajutorul lui nu o pot salva pe Afrodita. Inspir adânc şi îl strig.

-Dale!

Armele folosite pentru torturarea ei erau ale lui Zeus, asta ar fi singura explicaţie pentru faptul că nu s-a vindecat până acum. Cerberul meu îşi face apariţia imediat luând-o pe Afrodita pe sus.

-Acasă băiete. spun eu şi se face nevăzut

Nu îmi puteam abandona oamenii, am fost nevoit să rămân. Îmi ridic piciorul până la genunchi şi văd mâna unui spirit ce mă trage la pământ. Cineva le controlează. Îmi trec mâna peste faţă. Vrajitoarele! Trebuia să le omor când am avut ocazia. Singura cale de ieşire e în jos. Oh Eve rezistă...

Apollo pare să fi înţeles la ce mă gândeam și le ordonă oamenilor să nu se mai zbată. Mă las tras în adâncurile pământului spre tărâmul meu. Cu Zeus dispărut, uşa dintre lumi a rămas deschisă.

Ajuns la subsol, cercetez locul complet confuz. Nimic nu părea deranjat, fiecare unealtă, fiecare suflet... erau exact ca înainte de plecarea mea.

-Hades nu ne-ai ascultat când ai plecat. se aude un ecou

Mă întorc brusc însă nu văd pe nimeni.

-Serios? Chiar aşa am făcut? replic eu făcând pe inocentul

-Nu te juca cu noi Hades! Cât timp vei lăsa tărâmul nepăzit? Sufletele morţilor pot fi înşelătoare şti? Mereu îşi găsesc calea înapoi.

-Ca cele de sus? întreb eu supărat

-Da.

Deci au scăpat...

-Imediat ce îţi vei revendica locul totul va reveni la normal.

-Am nevoie de puţin timp. Vă promit că mă voi ocupa de suflete, dar prezenţa mea este mult mai vitală pe pământ.

Aud nişte paşi apropiindu-se.

-Are dreptate. Fără el Eve nu... spuse un ecou

Viitorul.

-Data trecută când i-am oferit timp a pornit o revoltă şi am rămas blocate aici! spuse alt ecou

Trecutul. Mai rămânea prezentul cu votul decisiv.

-Simt ceva schimbat la el. Aduceţi aţa.

Aţa cărui suflet? Cui aveau de gând să îi curme viaţa? După câteva clipe de tăcere unul din ecouri a zis :

-Ştim că Eve e zeiță, dar bunicii ei nu sunt. Dacă ne tragi pe sfoară a doua oară ei vor avea de suferit.

-Sunt în viaţă?

-Ţineţi promisiunea. Întoarcete aici după ce o scoţi din propria minte şi îţi vom da locaţia. Accepţi?

-Accept.

-Ţine minte Hades, o mişcare greşită şi sunt morţi.

Pe drumul înapoi târăsc toate sufletele înapoi în râul de unde au venit. Trebuie să mă asigur că armele fratelui meu sunt distruse. Nu mai aveam mult timp, mi-am eliberat oamenii despărţindu-i în două grupe. O grupă fiind trimisă înapoi să recupereze armele fratelui meu, urmând să ne întâlnească la cabană.

                        **********

Vedeam cabana în depărtare. Rezistă încă puțin Eve. Cu fiecare secundă simţeam cum pulsul meu o ia la galop. Încerc să mă calmez, însă nu reuşesc. Cum de nu am ştiut că bunicii ei sunt în viaţă? Mă simţeam oarecum vinovat şi dator să mă asigur că sunt bine şi că o vor vedea.

Imediat ce deschid uşa aud o voce.

-Hades! Poseidon a rămas blocat. Pentru o fracţiune de secundă Eve şi-a deschis ochii însă ceva a tras-o înapoi în transă.

Era Ares. Nu trebuie să le transmit şi lor starea mea de nervozitate.

-Acum cât timp?

Îl privesc calm încercând să îmi fac un plan...

-Nu cu mult timp în urmă.

Închid ochii şi mă concentrez pe gândurile ei. Simt atât de multă confuzie, multă durere, totuşi nu e fizică. Dacă nu eram eu ea nu mai avea atât de suferit. Oftez. Haide Eve, ajuta-mă!

Dintr-o dată simt un fior ce îmi străbate tot corpul. Prin multitudinea de nori şi confuzie găsesc o uşa pe care o deschid. Mă trezesc în mijlocul unei lupte dintre Poseidon şi Zeus. Îl trimit înapoi pe Poseidon pentru a-i asigura pe ceilalţi că mă apropii de Eve.

Poseidon se face nevăzut în spatele uşii. Asta nu avea să fie uşor. Subconştientul unui om e un loc foarte înşelător. Intrările apar şi dispar în câteva minute.

–Unde te grăbeşti frăţioare.

Încerc să îl ignor. Ştiu că nu e real. Dar simt o completă repulsie şi senzaţie de iritare faţă de el. Nu era real, dar dacă sunt rănit aici pot muri... Mă îndrept spre ieşire, încă un pas. Însă în acel moment îmi aduc aminte toată durerea provocată de el, asupra lui Eve, a mea, a bunicilor ei şi asupra tuturor. Îmi încleştez pumnii. Încă un pas...

–Nicăieri frate.   spun eu scrâşnind din dinţi întorcându-mă

------Next? Nu uitaţi să votaţi dacă va plăcut.
Ce credeţi că se va întâmpla?