Zeul infernului

☕☕☕

–Hades... Hades... Hades.   spune Zeus batjocoritor

–De ce?

Întrebarea mea pare să îl fi luat prin surprindere, totuşi nu a întrebat la ce mă refer doar ma privit cu ochii lui plini de răceală. Puteam să o simt, până în măduva oaselor. Am observat cum o lacrimă i s-a prelins pe obraz când mi-a spus :

–Pentru că aţi mers împotriva regulilor. Au îndrăznit să mă dispreţuiască şi te-au ales pe tine drept conducător! Nu aşa trebuia să fie Hades, şti bine.

Era singura dată când simţeam o completă sinceritate din partea lui. Voiam atât de mult ca lucrurile să fie ca înainte atunci când eram mici şi ne spuneam totul unul celuilalt. Fără secrete... Aşa a funcţionat relaţia noastră. Dar totul s-a schimbat odată ce Zeus s-a văzut la conducere. L-a acaparat într-un fel ce nu îl înţeleg nici acum. Nevoia această constantă de a spune tuturor ce să facă nu ma tentat nicicând.

–Ştiu Zeus.

Continui să îl privesc. Mirat de aprobarea mea nu ştie ce să spună. Avea dreptate, nu aşa trebuiau să fie lucrurile. Nu eram meniţi să ne ucidem între noi.

–Dar nici ideea ta despre conducere nu era şi nu este bună.     privirea rece îi revine pe măsură ce continui    Eram meniţi să conducem împreună, să fim o familie. Întâi unul cu celalalt apoi cu cei din jur. Pentru ca ei să apeleze la noi de fiecare dată când se simţeau slabi. Să fim un exemplu pentru ei Zeus, nişte modele de urmat! Eu le-am oferit asta şi mă urmează din inimă, nu pentru că aşa le ordon.

Olimpul... Doar numele acesta era menit să aducă pace în gândurile tuturor. Un loc în care poţi afla protecţie, răspuns la întrebări, mângâiere pentru o inimă frântă şi scop pentru a îţi continua viaţa. Zeus l-a transformat într-un coşmar pentru toată lumea şi cu preţul vieţii mele de zeu l-am lovit cu toată forţa alături de ceilalţi.

Aşa am ajuns pe pământ. Aruncaţi de o forţă mai puternică decât orice. Pentru a învăţa din nou cheia spre o convieţuire paşnică. Şi ce loc mai bun decât... Pământul.

–Îţi e aşa de uşor să vorbeşti despre tine Hades. Te mândreşti cu faptul că ai câştigat încrederea acelor idioţi care nu ştiu ce fac. Spune-mi, e bine să fi intr-o funcţie pentru care nu ai fost destinat? Sau ai uitat deja tradiţia noastră? Tu care erai atât de meticulos în privinţa ei.   un rânjet i-a încolţit pe faţă       Totul se întoarce la acea zi, nu-i aşa Hades? Ziua în care astrele m-au ales pe mine drept conducător şi pe tine...   Zeus începe să râdă

Îmi încleştez pumnii. Ziua în care şi-a bătut joc de mine în faţa tuturor zeilor pentru faptul că am fost ales să mă ocup de lumea de jos. Momentul în care Zeus a început să mă trateze ca pe gunoierul Olimpului. Cu timpul am înţeles cât de importantă era slujba mea, însă inima mea nu a putut uita felul în care ma tratat fratele meu.

–Tu nu ai dreptul să îmi vorbeşti mie despre onoarea familiei! Despre respect! Sau orice alt subiect! Ai observat cât de organizaţi sunt toţi acum că nu îi mai conduci tu? Felul în care au grijă unii de ceilalţi...sunt ca o familie! Asta înseamnă conducere Zeus, să îi tratezi pe ceilalţi ca pe familia ta! Tu nu ai înţeles asta şi nu vei înţelege niciodată. Nu contează de câte ori îţi voi explica, eşti prea distrus, orbit de setea de putere. Cel mai trist lucru e că nici tu nu vezi asta. Aşa e?    spun asta privindu-l fix în ochi

În acel moment fiecare particică din Zeus se evaporă în aer, asemeni unui spirit pierdut. La capătul unei cotituri din parcare observ ceva strălucitor. Mă îndrept într-acolo cu paşi grăbiţi. Însă nu puteam să nu mă întreb ce tocmai se întâmplase.

Era o uşă. Încă odată stau într-un hol, însă de această dată o singură ușă se află la capătul lui. Turcoazul acaparant al uşii dispare cu fiecare pas ce îl fac, acesta transformându-se în negru.

Întind mâna spre clanţă şi apas însă uşa nu se deschide. E încuiată. Cât de straniu. Un nou labirint de uşi se întinde în dreapta mea, toate fiind de aceeaşi culoare, turcoaz. În faţa celei de a treia se afla o cheie legata cu un fir roşu. Mă duc spre uşă, în mod ciudat paşii mei lasă urme galbene pe podeaua albă. Apuc cheia, iar când o ridic văd nişte urme negre pe ea. Ce ciudat. Pentru ca mai apoi să realizez că negreala provenea de pe mâinile mele.

Trebuie să deschid uşa aia!

Alerg într-acolo aşezând cheia în broască. O întorc apoi apăs pe clanţă. O lumina fosforescentă răzbate de dincolo de uşă alături de un val de apă ce mă absoarbe în interior, uşa se închide în urma mea şi cheia dispare în marea de ape.

–Eve?!

         ----------------next? ------------------

Nu uitaţi să votați dacă va plăcut.

Vă aştept opiniile în comentarii sau în privat.

Fiecare vot sau opinie îmi arată dacă merită să public următoarele capitole. Deci nu vă sfiiti. Spuneţi-mi opinia sinceră despre carte. Voi aştepta. ♥

Mă bucur nespus de mult când primesc mesaje de la voi sau comentarii ♥ Asta îmi oferă energia de a continua. Vă mulţumesc că m-ați răbdat până acum şi sper că mă veţi rabda în continuare.