O strig confuz în neantul de apă însă nimic. Valurile se retrag într-o podea, cadrul se schimbă deodată şi o văd pe Eve în partea cealaltă a camerei. Vreau să o strig însă observ cum o analizeaza pe Afrodita. Ţinea la piept un copilaş, apoi aşează ființa aceea plăpândă în braţele tatălui. Ştie...
Păstrez tăcerea şi o urmăresc fără să scot o vorbă. Cea mai bună cale prin care poate afla adevărul despre viaţa ei. Totul dispare de îndată ce copila plânge. O văd pe Eve în faţa altei uşi şi o prind de mâna. Aceasta tresare.
–Hades?
Neştiind dacă sunt real sau nu decide în cele din urmă să mă strângă în braţe.
–Sunt aici.
–Hades! Mama mea...e...e...
Vocea ei îşi pierde claritatea, lacrimi i se preling de pe ochii ei frumoşi. Uram să o văd suferind. Simţeam că îmi rupe sufletul.
–Ştiu.
Încep să îi explic ce se petrece strângând-o la piept. Mă ascultă atent şi nu scoate o vorbă.
–Înţelegi?
O întreb spre final ridicându-i capul spre ochii mei.
–Da.
Îşi aşează bărbia pe umărul meu şi îmi şopteşte :
–Deci ai învins? Afară e pace?
Îmi duc buzele spre urechea ei şi îi simt trupul tremurând :
–Da Eve. Singura care necesită ajutorul meu acum... Eşti tu.
Păstrează liniştea pentru o vreme stând lipită de mine. Apoi îi simt faţa depărtându-se de umăr. Mă priveşte în ochi cu un surâs :
–Deci nu mai ai nevoie rezolvarea puzzle-ului?
Puzzle-ul... Uitasem de el complet. Odată cu încredinţarea lui Zeus în mâna titanilor, calea spre Olimp era deschisă. Totul revenea la normal. Îmi trec mâna prin părul ei zicând:
–Nu.
Eve îşi plimbă ochii peste chipul meu analizând fiecare particică.
–Dar vrei să şti ce era?
Dau din cap curios.
–Erau două inimi lipite una de cealaltă în interiorul unui cerc.
Două persoane ce se completează pentru o eternitate. O familie. Trebuia să îmi dau seama!
–Desigur. spun eu privind în gol
Un zâmbet larg se formează pe chipul meu aducându-mi aminte de momentele petrecute cu Eve. Noi eram rezolvarea...
–Ce e cu zâmbetul ăsta?
–Hm? Ce? Nu am zâmbit. spun eu serios şi o sărut
Eve îşi dă ochii peste cap râzând.
–Oh Hades! Nu te-ai schimbat deloc.
–Poţi fi sigură de asta.
O ridic pe sus şi o lovesc peste fund :
–Asta pentru că nu ai ascultat.
–Hades!!! Am fost răpită!
–Dacă stăteai în cameră sau lângă mine constant nu mai riscai sa fi răpită.
–Dacă nu mai fi lăsat singură toate astea nu ar fi avut loc. spune ea enervată
Încerc să îi dau un răspuns însă eşuez.
–Exact. Şti că am dreptate, de asta taci. Acum pune-mă jos!
O lovesc încă odată peste fund.
–Asta pentru că ai comentat. spun eu încercând să nu râd
Femeia asta e atât de imposibilă.
**********
Voiam să găsesc uşa în faţa căreia fusese cheia. Dar se părea că dispăruse. Am coborât-o uşor pe Eve jos. Mă simţeam atras spre acea uşă. Nu îmi puteam explica de ce. Eve și-a aşezat mâinile în şold îndreptându-şi spatele amorţit apoi mi-a zis :
–Hades...
–Da?
–Vino mai aproape.
Îmi apropii faţa de a ei cu un rânjet ce nu l-am putut stăpânii. Apoi simt o lovitură puternică peste obraz ce răsună cu ecou în tot holul.
–Asta a fost pentru faptul că nu m-ai scos tu din portbagaj. spuse ea bosumflată cu mâinile încrucişate
–Din vina cui ai ajuns acolo!? replic eu nervos frecându-mi obrazul
Incredibil! Atât de tipic ei. Cum de nu am prevăzut că asta va face? Întotdeauna găseşte o cale să mă facă să ma simt vinovat de ceva.
–Hades...
–Nu! Nu vreau să aud. E vina...!
–Hades uite! Urme! mă apucă de umeri întorcându-mă
Urmele galbene ale pasilor mei. Acolo era...
–Asta căutai?
–Da. îngân eu un răspuns în timp ce mă apropii mai mult de uşă
Eve mă ţine de braţ speriată de ce ne aşteaptă dincolo. Deschid uşa şi o lumină puternică ne orbeşte, iar uruitul unor valuri acaparează întreaga încăpere. Era calea spre ieşire! Nu mai aveam mult timp.
–Ascultă-mă! O să am nevoie să te concentrezi Eve. Altfel nu vom putea ieşi de aici vi!
Aceasta mă strânge în braţe şi simt cum întregul ei corp e străbătut de un fior.
–Poţi face asta?
–Da! spune ea
Îmi aşez mâinile pe şoldurile ei, iar ea îşi strecoară braţele în jurul gâtului meu odihnind capul pe pieptul meu.
Un vânt puternic străbate întreaga încăpere.
–Mai strâns! spun eu
Îmbrãţişarea creşte în intensitate.
–Închide ochii şi gândeşte-te la ieşire. Găseşte o ancoră, o amintire, un parfum, o persoană... Orice din lumea de afară.
Eve îşi închide ochii exact precum i-am spus. În cameră îşi fac apariţia fulgere. Încerc să îmi păstrez calmul. Când suntem acaparaţi de un vârtej.
------next?
Nu uitaţi să votaţi dacă va placut.
Aştept opiniile despre carte in comentarii sau în privat.
Vor avea cei doi parte de un final fericit?
CITEȘTI
Zeul infernului
Roman d'amour,,Alege, eu sau ei." spune Hades hotărât Cu lacrimi în ochi îl implor să nu facă asta... nu ştiu cum aş putea să trăiesc cu gândul că din vina mea.... 》》》
