Vol. II : Fighting for your love

Prolog

Mi-am sprijinit capul de suprafața rece a peretelui, încercând să-mi stăpânesc lacrimile ce-mi curg șiroaie pe obraji. Picăturile dese și fierbinți de sare mi se preling pe chip, ajungând pe gât, reușind să mă lase fără respirație. Aerul uscat și închis mă face să nu pot respira, simt că mă sufoc. Simt cum aerul de care am nevoie nu mai ajunge, inima mi se zbate în piept atât de tare și incontrolabil, încât am senzația că vrea să evadeze din colivia ei.

Trupul îmi era secătuit de puteri, cuprins de atâtea gânduri și temeri. Durerea îmi pulsa adânc în fiecare os, simțind cum întreaga ființă avea să se transforme în cenușă. Simțeam furnicături pe spate urmate de mici junghiuri în corp. Respirația mi se îngreunează şi extremitățile corpului erau atât de amorțite ca după o bătălie, fiindu-mi mult prea dificil să le mișc.

Încheieturile îmi urlau de durere, lanțurile grele săpând nemiloase în carnea fragedă. Pielea mi se învinețise din cauza efortului de a mă elibera. Firicele de sânge îmi pătau zona încheieturilor, formând răni profunde. Gleznele îmi erau prinse într-o strânsoare puternică, simțindu-mi pielea arzând, de parcă s-ar desprinde de pe oase.

Mici murmure se strecurau printre buzele mele uscate, capul zvâcnindu-mi de durere. Refuzam să-mi țin ochii deschiși, pleoapele fiind prea grele pentru a le menține ridicate. Am înghițit în sec, sperând că uscăciunea din gât îmi va dispărea. Mi-am mișcat capul ușor, așezându-l pe umăr. Am strâns din ochi și am încercat să strig după ajutor, însă tot ce puteam era să șoptesc. Șoapte mici și insesizabile, pe care abia dacă le auzeam și eu.

Ușa a fost trântită brutal de perete, determinându-mă să tresar și să-mi deschid ochii. Am clipit de câteva ori până să deslușesc o siluetă. Pașii ei se îndreptau spre mine, accelerând ritmul bătăilor inimii. În stomac mi s-a format un gol, fiind nevoită să-mi înghit suspinele. Mi-am înclinat capul într-o parte, privindu-i postura impunătoare.

- Mă întreb cât vei mai spera. Mi-a aruncat o privire rece, brațele ei fiind încrucișate la piept.

Nu am schițat niciun gest. Ochii au continuat să o privească, dar fără a-i transmite vreo emoție. Lacrimile au încetat să mai curgă, mă simțeam obosită. S-a apropiat de mine, purtând un rânjet diabolic pe buze.

- Tu chiar crezi că te va salva? Se așază în fața mea, atitudinea ei fiind una superioară. S-a lăsat la același nivel cu mine, privindu-mă în ochi. Ghici ce, prințul tău nu te va salva, nu și de această dată.

Mi-am trecut vârful limbii peste buzele uscate și crăpate, îndreptându-mi spatele. S-a ridicat, făcând doi pași în spate. Am încercat să mă mișc, însă membrele mele erau amorțite și aveam impresia că încăperea se învârte cu mine.

- Nu-i pasă de tine. Ai fost doar un pansament pentru el, s-a folosit de tine. Îmi trântește cuvintele în față, având grijă să articuleze apăsat ultimele cuvinte. Voia să mă facă să sufăr prin intermediul cuvintelor ei, dar nu i-am acordat atenție.

Ochii îmi erau întredeschiși, urmărind-o pe sub pleoapele obosite. Dacă privirea ei ar putea transmite săgeți de foc, aș fi luat foc de ceva timp. Comportamentul ei nu face altceva decât să-mi demonstreze câtă răutate zace în ea. Am impresia că îi curge mai multă ură decât sânge prin vene.

- Nu ai de gând să mă contrazici? Întreabă pe un ton batjocoritor, așteptând să ripostez. Mi-am presat buzele între ele, privind-o. Nu o priveam strict pe ea, ci mai mult prin ea, de parcă trupul ei ar fi fost construit dintr-un material transparent.