!Fantezie romantică!
Pecetea Blestemaților #1
Rhoda Peadar nu și-ar fi închipuit în veci că regimentul ei urma să fie atacat de ființe deloc umane. Ori că printre ei se afla lordul Pădurii Roșii, Diavolul căruia tatăl ei urma să i-o dea pentru ca...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Diavolul auzi pașii săltăreți răsunând între pereții holului cu mult înainte ca Aureus să dea buzna în biroul său, cu un zâmbet imens pe buze. Nu își ridică privirea spre el nici măcar atunci când acesta se trânti lejer pe scaunul din fața mesei, cu mâinile căzându-i pe lângă trup; continuă să numere persoanele care se cazaseră la cvartir în ultimul timp, căci prietenul său începuse să neglijeze acest lucru. O ciocănitoare începu să spulbere liniștea dimineții.
— Ce zi minunată! spuse vesel Aureus. Nu crezi că e minunată?
Diavolul tăcu.
— Cvartirul nu a mai fost așa plin de viață de secole!
Diavolul își înmuie pana în cerneală.
— Servitorii nu mai pot să stea locului de fericire. Cullen a pregătit plăcinta aia uimitoare cu afine. Nu a mai făcut-o de când ți-a pierit cheful de viață. Cât să fi trecut de atunci? Să zic că 376... 377 de ani?
Mototoli câteva hârtii pline cu însemne, le strânse în pumn, iar când le dădu drumul într-un bol de sticlă, acestea se prefăcură în cenușă.
— Nu ai mai ieșit de aici de două ceasuri, continuă Aureus din ce în ce mai plictisit. Ar trebui să vezi cum roiește de viață conacul! Servitoarele au umplut holurile cu flori. Lady Dacia nu se mai oprește din cântat. Avaya și-a lăsat penele peste tot. Îmi e că se apropie perioada de împerechere. Sper că nu vrei ca verișoara ta să fie călcată de vreun bufnițoi înfoiat.
Lordul nu spuse nimic nici de această dată, iar tăcerea sa îl călca pe nervi pe Aureus. Era sigur că cel din urmă se gândea la fel și fel de lucruri cu ajutorul cărora să îi atragă atenția. Era sigur că monotonia sa, la fel ca cea din toate zilele, îi făcea sângele să fiarbă.
— I-am dat porumbiței în tarot, spuse dintr-o dată, ferindu-și vinovat privirea.
Diavolul oftă, puse pana în călimară și îl privi încruntat.
— Deci de asta mi-au ars buricele degetelor. Ți-am spus să îți ții blestemățiile alea departe de mine.
— Nu știam că aveau să te afecteze, ridică apoi nonșalant din umeri majordomul.
— Cred că ai făcut-o dinadins.
— Ei bine, mărețul lord al pădurii nu a mai simțit durere de pe timpul primului rege. Ce pot să spun, sunt entuziasmat! Că tot veni vorba, ai rupt degetul fetei. Și ai atins-o. Cu degetele. Posibil cu unghiile.
— Și ce e cu asta? Vociferă Diavolul, împreunându-și mâinile sub bărbie.
— Vrei să o omorî? Lordul meu, nu ne distruge entuziasmul!
